King Kong

Top AFI 100

Locul 041 – King Kong

King Kong, versiunea alb-negru din 1933, este primul „monster movie” care a revoluționat, la propriu, nu doar acest gen, ci modul de a face filme.

Mai este cazul să întind fața bună de masă pentru ocazii speciale și să vă servesc din porțelanurile de China și să ne punem pe povestit despre evenimentele din King Kong?

Carl Denham (Robert Armstrong) este un regizor celebru, ale cărui filme sunt extravagante, pline de aventură, dar și de pericol, și i se duce buhul că este cam ghiolban din fire și se poartă brutal cu vedetele sale, ducându-le prin toate coclaurile pentru a prinde cadrul perfect.

Taman de asta rămâne cu buza umflată și cu dosul în baltă când niciun agent de talente nu se încumetă să-i pună pe tavă o actriță pe care s-o ducă în ape necunoscute pentru un film, cel mai palpitant dintre toate, cum îl numește Carl.

Așa că o cam răpește de pe străzi pe Ann (Fay Wray), o fătucă sărăcuță, cu foamea-n burdihan, dar arătoasă, cu promisiunea faimei și a banilor și gata, echipajul este complet, spre insula Skull se îndreaptă cârma.

Deși nu știu ce film avea de gând să tragă omul, când Ann era singurul membru al distribuției. În fine, să trecem peste.

Ajunși pe Skull Island (vă sună cunoscut numele?), aici dau peste niște băștinași care o ard într-un ritual neobișnuit și voila, se pune filmul pe treabă cu apariția lui King Kong care generează o mulțime de necazuri tuturor celor prezenți pe insulă.

Mi-e greu să caracterizez cât mai fidel pelicula de față pentru că realizarea tehnică acum este mai mult decât rudimentară și perimată dincolo de răbdarea unui om de a privi filmul fără să bufnească în râs și filmul generează sentimente contrastante.

Monștrii (la plural, că insula este plină de tot felul de creaturi preistorice imense) sunt pe bază de „stop-motion” care pe atunci era în fază incipientă și asta se vede din plin, mișcările sunt sacadate, nenaturale, se vede clar o diferență de tonalitate a culorilor în îmbinarea cadrelor cu monștrii și a celor cu oameni.

De multe ori actorii capătă o luminiscență stranie și devin chiar transparenți, văzându-se prin ei decorurile (deh, „green screen” în scutece).

Nu există nicio omogenitate sau coeziune logică în ceea ce privește distanțele dintre personaje, dintr-o perspectivă avem o anume distanță, dar din perspectiva opusă distanța este cu totul alta.

De asemenea, când monștrii „stop-motion” erau în aceleași scene cu oameni, actorii deveneau și ei personaje „stop-motion”, se vedea clar trecerea de la om în carne și oase la marionetă din plastilină sau din ce erau făcute păpușile respective, iar mișcările devin și ele neverosimile, imposibil să treacă examenul veridicității.

Cei care dau ortul popii o fac în cele mai ridicole ipostaze, păpușile evidente cad aiurea, fără să păcălească pe nimeni.

Dar pot să taxez filmul pentru toate aceste elemente ridicole acum? Totuși, anul este 1933 și King Kong era revoluționar în domeniul efectelor speciale, nemaivăzându-se până atunci asemenea monștri gigantici pe marele ecran, practic este străbunicul natural al acestui gen de filme.

Scenariul este simplu, intrușii dau iama în orânduirea băștinașilor și îi aduc lui King Kong femeia aurie, pe Ann, un fel de bling-bling de care King Kong nu vrea să se despartă.

Ca acțiune, filmul colcăie de scene intense (repet, trebuie văzut prin ochii acelor timpuri), Carl și trupa de marinari fiind nevoiți să dea piept cu fel și fel de coloși preistorici de diferite mărimi cu chef de scandal din cauza intrușilor ce le tulbură liniștea.

Bine, că sunt dinozauri ierbivori care subit devin carnivori, asta este altă discuție, paleontologia era și ea la începuturi pe atunci, încă nu dispunea de uneltele modernității. Dar pe lângă King Kong, avem parte de câteva specii de dinozauri, de monștri marini, de șerpi gigant sau de pterodactili, să acopere tot regnul animal și să satisfacă toate gusturile.

Filmul curge rapid, nu are scene inutile (ca remake-ul lui Peter Jackson de 3 ore din care jumătate vrăjeala inutilă), nu simte nevoia să ne împuie capul cu fel și fel de amănunte nesemnificative, știe că suntem capabili și singuri să ne dăm seama că 2 x 2 = 4, deh, vremuri mai simple, care dădeau credit spectatorului.

Nu lipsește nici eterna poveste de dragoste, din nou, la obiect, te plac, îmi placi, hai să ne pupăm, fără alambicările de azi care îți taie tot cheful de amor. Desigur, dacă am pune lupa mai atent pe scene, am sări de fund în sus și am striga la unison #metoo, că nah, Ann este cam luată cu forța sub promisiunea faimei (oare câte naive nu au căzut în epoca contemporană în capcana asta și au devenit sclave sexuale?).

Dar reamintesc anul, suntem în 1933.

Actoria este exagerată, „over the top”, cum o numesc americanii, urletele, deși îți sfârtecă sufletul, sunt generate de nimic, pentru că este evident că Fay Wray urlă la lună și nu la vreun monstru real.

Și deși King Kong pare un simplu film de aventură făcut să smulgă țipete de groază și priviri șocate din partea spectatorilor, are un substrat profund pe care nu l-am ratat, cel al cotropitorilor nesățioși (aici Carl și șleahta lui) care profită de băștinașii primitivi (reprezentați de King Kong), îi hămălesc de îi găsesc dracii, le șutesc resursele naturale, ce să o mai ocolesc, îi sclavagesc până la moarte (show-ul dezgustător cu King Kong) și apoi îi condamnă când își cer drepturile.

Deși ridicol tehnic acum, King Kong rămâne indubitabil o piatră de temelie la fundația cinematografiei care a schimbat peisajul filmelor de acest gen, contribuind la inspirația pentru un Jaws sau Jurassic Park.

Am reușit să trec cu vederea peste aspectul tehnic rizibil acum, dar la vremea respectivă era ceva nemaivăzut și pentru asta merită toate aplauzele pentru eforturile depuse, și nu îi pun în cârcă asta (am văzut păsări mai prost realizate în mileniul 3 decât în King Kong), povestea m-a captivat, de ce să mint, chit că arată cum arată vizual, are scene clasice, memorabile, un laitmotiv ce a devenit standard în multe filme, dar povestea prea elementară mă împiedică să îi dau mai mult de un 8.

4 out of 5 stars (4 / 5)

Trailer:

Link IMDB

Link RottenTomatoes

Facebook Comments

About admin

Check Also

Dr. Strangelove

Top AFI 100 Locul 039 – Dr. Strangelove or: How I learned to stop worrying …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *