Kong: Skull Island

Kong Skull Island

Kong: Skull Island sau Insula Sculei (aşa am înţeles că s-ar traduce) este povestea unui grup de oameni care nu au treabă pe acasă şi se gândesc ei că ar fi mai mişto să se ducă pe insula asta să fie scărmănați o ţâră de o maimuţică pe numele ei Kong. Şi când zic maimuţică, sunt ironic, că este cât un bloc comunist cu 10 etaje.

Să trec la acţiune.

Nipemi, stai jos, nota 3, păi direct aşa, fără oleacă de poveste, chit că este generică?

Bun, în Kong nişte angajaţi ai agenţiei Monarch (hm, sună cunoscut, oare unde am mai auzit acest cuvânt?), reuşesc să convingă nişte guvernamentali să le finanţeze o ultimă expediţie pe o insulă necunoscută, abia descoperită cu scopul de a găsi niscai creaturi nemaivăzute până acum.

Şi cum războiul din Vietnam taman luase final şi niscai soldăţei nu prea aveau ce face până să o întindă la neveste (ale lor sau ale altora, nu contează, nevastă să fie), sunt aruncaţi şi ei în ciorbă pentru a asigura sănătatea corporală a şoarecilor de laborator cu halate care habar nu au ce e aia lume exterioară.

Se mai lipesc de ei una bucată holtei mirositor de balegă, adică urmăritor profesionist de animale şi una fătucă futogenică preocupată de fotografie.

Ajunşi pe insula înconjurată de furtuni atât de devastatoare încât ajung toţi în siguranţă la destinaţie, nu mică le e mirarea când sunt întâmpinaţi destul de ospitalier cu un ospăţ format din copaci zburători şi elicoptere azvârlite ca pe nişte scobitori de taman personajul care dă numele filmului, Kong, cam şucărit că nişte aperitive leşinate au venit pe moşia lui să provoace scandal.

Şi de aici încolo ştiţi ce urmează, că scenariul este identic cu al altor filme cu monştri, turma de oameni este împuţinată în felurite chipuri pe măsură ce filmul se îndreaptă spre sfârşit.

Kong Skull Island suferă grav la acest capitol, al personajelor umane, nu că ar fi cea mai importantă parte într-un asemenea film, dar nici în halul acesta, să nu ai nici cea mai mică idee măcar despre personajele jucate de cei ale căror nume apar pe poster.

Practic oamenii sunt aruncaţi în film doar să fie prăpădiţi în diverse modalităţi cât mai vitriolice, să mă exprim poetico-sadic. Sincer, nu am reţinut prea multe nume, nu cred că-s capabil, la o zi după vizionare, să înşir mai multe de două personaje umane memorabile, mai toţi parcă fac parte dintr-un pachet de aparate de bărbierit dispensabile, le foloseşti o singură dată şi nu mai ai nevoie de ele, cam aşa şi cu oamenii care colcăie pe lângă Kong.

Dar dacă treci peste scenariul mai banal ca melodiile de succes plagiate de artiştii români, dai peste o distracţie al dracului de incitantă pentru că aici nu avem parte de momente lungi de creştere a suspansului până să pui ochii pentru câteva secunde pe Kong, nu maică, aici îl ai pe Kong în priviri din primele secunde până la final.

Văleleu, şi ditamai Kongul avem în faţa ochilor, a crescut de la ultimul film, cel al lui Peter Jackson mai ceva ca pirpirii ăştia care se duc la sală doar să bage steroizi în ei. Cine este informat şi ştie ce vor să facă producătorii, cunosc motivul pentru care Kong este atât de mare comparativ cu iteraţiile anterioare, deşi posterele dau nişte indicii grosolan de evidente.

Şi nu doar Kong este gigantic, pe această insulă monstruozităţile sunt la ele acasă, totul este hiperbolizat la superlativ, oamenii nu trebuie să se ferească doar de Kong, ci şi de alte animale enorme, iar Kong, la rândul lui, are niscai afaceri de încheiat cu o specie pocită de şopârlă a dracului de rapidă şi de nenorocită care haleşte tot ce îi intră în perimetrul vizual.

Acţiunea prezentată în acest decor luxuriant este cu adevărat epică, luptele la care participă Kong sunt multiple şi te lasă cu gura căscată, avem parte de confruntări titanice superbe care te fac să uiţi că povestea a fost scrisă în timpul unei vizite la budă.

Eu unul am primit ce am aşteptat de la film, cafteală la scară colosală, care să cutremure pământul, cu nişte namile de o mărime astronomică taman bune pentru a veni în ajutorul sintagmei: Mărimea contează (fetele chicotesc acum, băieţii plâng în pumni).

Din păcate, pe lângă simulacrul de poveste, filmul are şi alte probleme, încearcă să fie amuzant pe alocuri, dar nu prea reușește, uită complet de logică în anumite momente, Kong se mişcă mai suav şi mai tiptil ca o balerină, nu ştiu cum se face că mereu apare ca din neant lângă oameni, de zici că s-a teleportat când, în realitate, o creatură de proporţiile sale ar cutremura pământul când se deplasează. Ştiu că şmecheria este folosită pentru apariţii surprinzătoare să îţi bage inima într-un sprint forţat, dar pică tare penibil când se trezesc ăştia cu Kong la masă de parcă ar fi o musculiţă şi nu jumătate din Casa Poporului.

Nici dramatic nu prea e, deşi se moare la greu, dar mie mi s-a rupt de ăia care au murit că nu am avut nici o conexiune emoţională cu ei.

Filmul colcăie de actori unul şi unul, dar ce rost are să mă leg de performanţele lor când nu au avut nimic util la dispoziție care să le pună în valoare talentul? E un Loki pe acolo, o avem şi pe Captain Marvel, dar putea fi oricine în locul lor, aceeaşi interpretare ar fi rezultat.

Vizual, Kong, atât filmul, cât şi creatura, sunt magnifice, merită văzut la cinema, dar este o producţie distractivă şi atât, motiv numai bun de înfulecat popcorn, de la început până la sfârşit orătănii imense care fie se luptă între ele, fie măcelăresc oameni, merge de un 7.

De urmărit până la final, că mai este o scenă extra care face lumină pentru cei care nu ştiu de ce Kong este atât de mare, eu tot nu vă spun, vă las să aflaţi singuri.

 

(3,5 / 5)

 

Trailer:

Link IMDB: 

Link RottenTomatoes: 

About admin

Check Also

The Meg

The Meg

The Meh, pardon, The Meg, m-am încurcat că erau literele una lângă alta, este un …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *