Krampus

Krampus este un film horror apărut în 2015 a cărui poveste este plasată în jurul sărbătorii de Crăciun și are în prim-plan o familie formată din tata Tom (Adam Scott), mama Sarah (Toni Collette) și puradeii Max, ăl mai mic, și Beth, adolescenta trasă de ața pubiană spre direcții scărpinătoare masculine.

Atmosfera este festivă, pregătirile sunt în toi, toate bune și drăguțe, asta până când la ușă își face apariția familia cu numărul 2, rudele grohăitoare, o familie aterizată parcă din epoca de piatră, prototipul neamului țărănesc în sens peiorativ. Gălăgioși, enervanți, needucați, nesimțiți, cu comportament grobian, cam ăștia-s musafirii din Krampus, personaje la care croitoreasa genetică s-a îmbătat și a cusut alandala cele mai nasoale trăsături umane.

Bașca neanderthalii moderni au adus-o și pe mătușa Dorothy (Conchata Ferrell – o știți din Two and a half men), portretizată de Sarah ca fiind scorpia aruncată de dracu din iad, că nici el n-o mai suporta.

Cum sărbătorile par a fi ruinate și Max este luat în bâză pentru că încă mai scrie epistole către Moș Crăciun, acesta își pierde orice interes pentru ziua mult așteptată, moment oportun ca filmul Krampus să se transforme dintr-o comedie de sezon într-un horror bazat pe-o legendă de sorginte germanică în care Krampus vine să te viziteze dacă ești sictirit de Crăciun. Dar nu vine să-ți dea cadouri, ci sosește cu alt scop, acela de a lua. Ce să ia? Simplu. Viața.

Filmul, regizat de Michael Dougherty (Godzilla: King of the monsters), m-a surprins plăcut pentru că nu aveam mari așteptări de la el, ținând cont că este și PG-13, moartea pasiunii pentru o producție horror.

Nu că scenariul este cine știe ce ieșit din comun, se petrec chestiile obișnuite într-un film cu o astfel de premisă în care niște personaje iritante sunt vânate de un monstru demonic plăsmuit de o imaginație antică prea bogată, nu iese cu nimic din tipare din genul producțiilor cu creaturi malefice.

Ce mi-a plăcut aici a fost atmosfera sumbră pe timp de sărbătoare, cu o vreme friguroasă de îngheață și gradele-n vodcă și cu personaje antagoniste cu adevărat de coșmar.

De vreți să scăpați de odraslă să nu mai ceară jucării, atunci Krampus este antidotul perfect, o vizionare a acestuia și cu siguranță nu-și va mai dori jucării de pluș sau alte gadgeturi robotizate.

Filmul se bazează pe clasicele jumpscares zgomotoase care se țin ca sifilisul de curve, nu scapi de ele în filmele de groază orice ai face, dar reușește cumva să evoce o reală senzație de teroare prin reprezentarea grafică a monștrilor.

Se vede clar că, în mare parte, sunt niște oameni în costume, dar personajul titular, Krampus, chiar arată de coșmar, iar acoliții lui cei mai apropiați vor genera valuri intermitente de eliberări zgomotoase dorsale prin modul grotesc în care arată, o reinterpretare macabră a ceea ce este considerat, de obicei, drăguț și inofensiv. Sunt folosite multe efecte practice, unele superb realizate, altele mai meh, dar care își fac treaba.

Filmul este și o parabolă satirică aruncătoare de săgeți ascuțite către mentalitatea de consumerism adânc implementată în felul nostru de a fi.

Hibele sunt aceleași ca de obicei, personaje insuficient dezvoltate, ca urmare ești mai mult de partea lui Krampus, nu are nimic imprevizibil, clișeele sunt la ele acasă și, poate cea mai mare problemă, ratingul PG13 care temperează prea mult creaturile.

Sunt câteva scene ce se pot lăsa cu sechele profunde pentru mințile mai necoapte, dar în general se simte limitarea impusă de acest rating pentru că nu avem cu adevărat ceva violent care să dezguste spectatorul.

Nu cred că filmul ar fi fost un eșec dacă era R și ar fi dezlănțuit odioasele făpturi asupra personajelor să-și facă de cap așa cum se cuvine. De ce trebuie să fie aproape totul PG13?

În fine, este o întrebare retorică, știu răspunsul, banul este ochiul dracului, las-o naibii de calitate, banul să iasă. Nah, ăsta-s eu, la un film cu monștri însetați de carne umană vreau să fiu impresionat vizual printr-un spectacol scabros de organe eviscerate și membre smulse de către năzdrăvăniile drăcești. Dacă ăia mici nu vor să se sperie, să se uite la desene animate.

Mi-a făcut plăcere s-o revăd pe Toni Collette (Hereditary, Velvet buzzsaw, Knives out), deși nu prea făcea un cuplu credibil pe ecran cu Adam Scott (The disaster artist, Between two ferns). Ambii sunt de aceeași vârstă, dar totuși el pare mult mai tânăr decât ea.

Înainte să mă apuce colindatul, mă pregătesc cu un cadou format din 7 oameni de zăpadă pentru Krampus, film decent, dar cu potențial irosit.

3.5 out of 5 stars (3,5 / 5)

Link IMDB

Link RottenTomatoes

Facebook Comments

About admin

Check Also

Sinister 2

Nu se poate film horror recent fără sequel, așa că Sinister 2, profitând de calitatea …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *