Kung fu killer

Kung Fu Killer

(4 / 5)

Kung fu jungle sau Kung fu killer e ceva special, eu mi-s multilateral cinefilizat, deci nu o ard numai pe englezisme.

Filmul pornește cu una bucată chinezoi însângerat care dă buzna într-o secție de poliție, băi nene, eu am trimis la cele cerești pe unul, la pârnaie cu mine.

Și când respectivul e nimeni altul decât Donnie Yen, e clar că la mijloc sunt alte chestii care vor ieși la iveală pe parcursul filmului.

Povestea efectivă începe după 3 ani, când, aflat la mititica Donnie Yen, pardon, Hahou Mo, da, știu, sună comic, dar așa se intitulează personajul principal, află de la TV de moartea ciudată a unui meseriaș în kung fu.

Își dă seama că-l cam știe pe eliminatorul de viață și profită de ocazie să se extragă din pârnaie promițând în schimb ajutor de neprețuit în prinderea criminalului care nu are altă treabă decât să demonstreze că e cel mai tare în toate stilurile de kung fu, așa că se apucă de căsăpit toți maeștrii, ultimul fiind, evident, nu-i nici un spoiler, Hahou Mo.

Și uite așa începe un joc de-a șoarecii și pisica, în care polițiștii alături de Hahou Mo încep o cursă contracronometru pentru a-l împiedica pe scelerat să își îndeplinească dorințele.

Desigur, povestea e mai amplă de atât, acesta e doar un simplu rezumat, sunt mai multe fire epice care se întretaie și pictează o situație complexă, nimic nu e atât de simplu pe cât pare.

Cu cât parcurgem mai mult din film cu atât aflăm alte și alte amănunte care schimbă sensul poveștii și adaugă și mai multă sare și mai mult piper, te captivează, te face curios să vezi ce se întâmplă mai departe și care-i, de fapt, toată șmecheria, că în mod sigur, nu e deloc ceea ce te face să crezi la începutul filmului.

Evident avem parte de un film de acțiune în cel mai pur stil chinezesc, arte marțiale la nivel înalt, scene de acțiune intense, excelent desenate și executate, lupte care te țin cu sufletul la gură, un balet brutal, după cum spuneam, destule stiluri diferite pentru a rupe monotonia și a nu te plictisi cu același lucru repetat de câteva ori.

Nu e chiar realist pe alocuri, avem parte de câteva faze care au necesitat așa numitul wire work, actorii folosindu-se de fire pentru a executa diferite scheme imposibil sau aproape imposibil de realizat în mod natural, dar nu se exagerează și nu te scoate din ritm, nu vezi oameni zburând din creangă-n creangă precum în alte filme de gen mai celebre.

Dar filmul are mai mult decât acțiune non-stop, bătaie după bătaie peste bătaie, nu e ceva orbește, la grămadă, ne luptăm, mai băgăm niște scene de umplutură, iar ne luptăm, iar mai umplem cu inutilități, iar o ardem în figuri.

Nu, filmul chiar are o poveste, și una chiar bună, ținând cont de zona de unde provine.

E trist pe alocuri, prezintă drame care-ți schimbă complet sensul vieții, te transformă ca om, devii altcineva, se încearcă și niște glume pe ici, pe acolo, dar încercările sunt rare și nu prea reușite, dar nici nu mă așteptam la așa ceva, acțiunea primează.

Filmul nu se dezminte, poartă în mod clar amprenta filmului chinezesc, cel plin de mesaje profunde. Avem din plin asemenea mesaje dacă vezi dincolo de lupta dintre cel bun și cel rău, luptă care niciodată nu trebuie văzută așa, ci e o luptă între un gri și alt gri, nimic nu e alb, nimic nu e negru.

E confruntarea dintre onoare și răzbunare, dintre modestie și grandomanie, dintre a fi numărul unu pentru toți și a fi numărul unu pentru tine, dintre liniștea unei vieți simple și fericite și tumultul unei vieți zbuciumate brăzdate de nenorociri, dintre puterea de a ierta și imposibilitatea acceptării sorții crunte, dintre stilul de viață vechi, simplu, antic chiar care te lasă să intri în legătură cu divinitatea și tine însuți și stilul modern, tehnologizat până-n măduva oaselor, gălăgios, în permanentă grabă care nu te lasă să te mai bucuri de nimic. Și așa mai departe, pot să o țin așa jumătate de oră, ați prins ideea de bază.

Filmul e regizat de Teddy Chan, nume care nu-mi spune ceva, mă rog, în afară de câteva nume mai răsărite pe care le cunosc, habar nu am care cum e pe acolo, nu recunosc nici un film mai vechi regizat de el.

În afară de Donnie Yen, pe care-l știu din seria Ip Man dar și din alte filme de acest gen, habar nu am despre ceilalți, oponentul lui e jucat de Wang Baoqiang.

Despre Donnie Yen nu-s prea multe de spus, e tăticul lor în ceea privește actoria de arte marțiale, nu prea are rival momentan, încă se pricepe deși a ars-o în câteva dude de filme în ultima vreme.

Dacă vreți un film plin de acțiune, dar nu din cea în care sunt consumate kilograme de gloanțe la secundă și nu zboară căpățâni prin aer mai ceva ca la măcelărie dar și o ca garnitură o poveste interesantă și plină de povețe, atunci nu veți regreta acest film.

Realizarea nu e cea mai reușită, greșeli de continuitate sau logică sunt destule dar acțiunea frenetică nu te lasă să te gândești la ele decât o fracțiune de secundă pentru că nu vrei să clipești și să pierzi vreo schemă de îți stă mintea în loc.

E și un omagiu adus marilor Bruce Lee și Jackie Chan, care-ți găsesc și ei un locșor în film, deși, evident, nu participă efectiv în poveste.

În concluzie, un film bun care-ți satisface setea de acțiune mano-a-mano, sabie la sabie, pumn la pumn, care te ține în tensiune și care la final îți lasă și niște teme de gândire pentru viitor.

Nota mea e 8, poate părea o notă mare, dar ținând cont că mi s-a cam acrit de repetitivitatea filmelor americane, un asemenea film e o gură de aer proaspăt.

Trailer

Link IMDB

Link RottenTomatoes

Link review

About admin

Check Also

Upgrade

Upgrade

În sfârșit am avut parte de-un upgrade. Nu, am scris greșit, am văzut Upgrade, unul …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *