Lara – Aribelle și mâna destinului

Să mă scuzați pentru Lara – Aribelle și mâna destinului, dar mi-am făcut-o cu mâna mea, în carantină fiind, Netflixul cutreieram, și am zis să nu fiu antipatriot și hai să mă scarpin cu filmul de față că doar cât de rău poate fi? Oh! Ramona râde ascuns după un colț.

Fiind de o vârstă antediluviană, nu aveam idee cu ce este filmul sau că este bazat pe un serial sau că serialul s-a bazat pe el, nu le am cu astea care-s în trendul românesc pentru că încă nu am avut atac cerebral să-mi crape toți neuronii să mă bucur la liturghiile latriniste considerate content autohton de calitate.

Or mai fi câțiva care nu cunosc premisa mirobolantă din Lara – Aribelle și mana destinului, așa că hai cu biciul să-i dăm bătaie.

Povestea o are în prim-plan pe Aribelle, o orfană adoptată de o mare eminență a guvernării dintr-o țară necunoscută, mama fiind ministru de interne, mare boss de boss, temută de toți și luată în vizor de mulți inamici, la propriu.

Se întâmplă ceva tragic și pe urmele fetei adoptate se pornește o țară întreagă, poliție coruptă, agenți secreți, mafioți demenți, flăcăi în călduri, în ideea că Aribelle are ceva informații despre secretele mă-sii și toți vor să pună labele pe acele secrete care le-ar aduce putere absolută.

Din punct de vedere tehnic, Lara – Aribelle și mâna destinului este prost, înfiorător de prost, groaznic de prost, cam la nivelul lui Birdemic, dacă nu și mai jalnic.

Nici măcar un amator lovit de Parkinson ce suferă de Alzheimer și este și parțial orb nu ar fi putut filma mai rău această peliculă. Se vede nasol, camera nu este centrată cum trebuie, aspectul (acel ratio) este alandala, și cu un telefon Nokia 3310 cred că se făcea treabă mai bună.

Hai măi oameni buni, o fi libertate de exprimare, dar asta nu înseamnă că orice analfabet trebuie să se apuce să scrie scenarii de film. Încă de la genericul de început mi-am dat seama că ăla care a creionat acest scenariu are aere de scriitor, dar este săracul cam analfabet funcțional, de la diacriticele când lipsă, când prezente, am realizat că urmează o catastrofă de dialog. Și am avut dreptate. Analfabetismul domnește în replicile retarde, de la exprimări eronate, care dovedesc lipsa unei elementare cunoașteri a limbii române, până la folosirea unor cuvinte inventate pentru că omul nu știe să conjuge anumite verbe.

Ehe, și abia m-am încălzit.

Lara – Aribelle și mâna destinului este atât de prost încât devine o comedie accidentală la care am râs non-stop din cauza imbecilității scenariului lipsit de orice fărâmă de logică sau de continuitate.

Erori gen apariții ale unor personaje din neant, teleportate ca în Star Trek, sau dispariția la fel de bruscă a unor cadavre, sunt la ordinea zilei și sunt dintre cele mai simple, nici măcar nu mai deranjează comparativ cu altele mai grosolane.

Știu că-s spoilere, dar n-ai cum, bă, n-ai cum să faci asemenea rahaturi și să scapi nepedepsit.

Sunt personaje răpite care stau în cur pe jos, vine mafiotul, le spune să se ridice, și în cele 2 secunde cât durează să se ridice, de la un cadru la altul, personajele ajung să aibă legături peste ochi ca prin magie, acum sunt în fund fără legături la ochi, se ridică imediat, zbang, legături la ochi.

Un alt personaj primește un carnețel să scrie ceva, cred că vreo 3 secunde plimbă pixul pe foaie, ce să vezi minune? În alea 3 secunde a scris o epistolă de l-ar umili pe Eminescu cu al lui Luceafăr.

Să continui cu genialitatea scenariului, că nu mă pot opri acum.

Sunt replici filmate în mașină pe kilometri întregi pentru că nimeni nu s-a sinchisit să observe că peisajul din fundal se schimbă complet cât îi ia personajului să rostească 5 cuvinte amărâte într-o scenă ciopârțită ca naiba că „actorii‟ n-au fost în stare să scuipe o replică de jumătate de propoziție fără să se încurce în litere.

Personajele suferă lovituri cauzatoare de vânătăi vizibile care dispar după 2 minute, acțiunea are loc în Lost City, dar pe toți pereții apare București, Dumnezeule mare, cine le-a dat ăstora voie să facă abominația asta?

Nu cred că am văzut o scenă, O SINGURĂ SCENĂ, care să fie coerentă, logică și corect închegată.

Oameni buni, cum s-o pui pe Alina Eremia, care la vremea filmului avea 23 de ani, și, cu toată peruca aia penibilă șutită de la o păpușă Barbie, arată de 23 de ani, să joace mama unei fete de 14 ani? Adică filmul ne spune că a dat cu cleștele-n sâmbure la vârsta de 9 ani?

Și apogeul genialității scenariului este rezolvarea unei probleme de algebră liniară care dă coordonatele GPS ale unui MacGuffin. Partea interesantă este că acel MacGuffin nu este static, deci coordonatele GPS se schimbă în permanență, dar problema de algebră, care este scrisă de mult, le dă exact locația din momentul respectiv al cipului secret, de parcă ăla care a scris problema știa că peste nu știu cât timp că fix într-un anume moment problema va fi rezolvată și că acel cip se va afla fix într-un anume loc, ceea ce este complet absurd. Deci What The Fuck??????

Ah, să nu mai zic că în film apare și o vrăjitoare ce are treabă cu o fantomă, că de ce dracului nu? Oricum filmul are de toate.

Lara – Aribelle și mâna destinului fură fără rușine din multe alte filme, se vrea o copie palidă după Atomic blonde care aici este Platinata nucleară, atentează chiar și la Albă ca Zăpada și cei 7 pitici. Dacă alții au piticul porno, filmul de față are piticul mafiot.

Actoria este dincolo de orice grad de penalitate, pentru că în afară de Daniela Nane, care apare foarte puțin, în rest filmul este populat cu non-actori, dar care au aere că merită toate statuetele Oscar din lume.

Îmi scrâșneau neuronii în cap când auzeam replici rostite atât de mecanic încât până și un robot de generație antică ar fi fost mai bun decât cartoanele astea ambulante.

Nu mă iau de efectele speciale pe care și un țânc de 6 ani le-ar desena mai bine în Paint, că nu mai are rost.

Dacă Lara – Aribelle și mâna destinului era vreun film făcut de băieții ăștia nigerieni de aici:

l-aș fi apreciat cum se cuvine, dar în atare condiții, nu am cum să fiu indulgent cu asemenea vagon de bălegar fermentat, mai ales că, din câte observ, realizatorii sunt și tare mândri de el.

Nu îi dau 0 sau 1 pentru că am râs ca un descreierat la el ca urmare a penibilității de care dă dovadă pe toate palierele, fiind amuzant în toate scenele, mai puțin în cele în care încercă din proprie inițiativă să fie amuzant.

Prin urmare, Lara – Aribelle și mâna destinului ia de la mine un 2 imens.

Știu că vor fi unii care vor veni cu replica: Fă tu unul mai bun. Nu fac, că nu mă pricep, îmi știu lungimea plăpumii, nu ca alții care se cred Spielberg, dar nu-s decât Shitberg.

1 out of 5 stars (1 / 5)

Trailer:

Link IMDB

Facebook Comments

About admin

Check Also

The outlaws

The outlaws (Beomjoidosi) este un film sud-coreean din 2017 cu eternul Ma Dong-seok (Unstoppable, Ashfall, Veteran, …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *