Les intouchables & The upside

Les intouchables

O să am două recenzii într-una pentru că este vorba despre același film, Les intouchables (versiunea franceză din 2011) și The upside (remake-ul american din 2019).

Philippe (Francois Cluzet / Bryan Cranston) este un om destul de putred, atât la bogăție, dar și la trup, având un corp inutil, paraplegic, doar de la gât în sus putându-se mișca și care are nevoie în permanență de un îngrijitor.

De cealaltă parte îl avem pe Driss/Dell (Omar Sy / Kevin Hart), un infractor în căutare de slujbe care să-i asigure un amărât de trai.

Cum vă puteți imagina, cei doi fac o pereche neobișnuită când bogătanului i se pune pata pe Driss/Dell și îl angajează mai mult din greșeală, acesta neavând nici în clin, nici în mânecă, nici în nimic cu meseria de asistent personal.

Așa că ambii vor fi supuși unor grele încercări, Philippe trecând de la o îngrijire profesionistă, de înaltă clasă, dar robotică, lipsită de suflet, la una neglijentă, realizată de un ageamiu care învață din greșeli.

Driss/Dell, la rândul lui, este pus în mare dificultate de situația nouă în care se află, dar cum salariul este unul excepțional, face pe dracu-n patru să se pună la punct cu practicile solicitate de această slujbă.

Din această combinație inedită iese un film comic cu accente dramatice pe alocuri, comic generat mai ales de potrivirea ca nuca-n perete a unui om care a trăit toată viața la limita existenței și care se trezește într-un puf care-i pune probleme.

Relația dintre cei doi urmează cursul previzibil, anticipat de toată lumea, de la una distantă, normală pentru doi necunoscuți care vin din pături sociale opuse, până la una de amiciție durabilă, în ciuda diferențelor imense de caracter dintre personajele principale.

Scenariul este bazat pe o poveste reală, dar cu înfloriturile nelipsite pentru a genera o experiență mai cinematică pentru spectator.

Magia filmului este creată de relația dintre cei doi, cinicul bogătan, care așteaptă doar să moară, considerând că viața nu mai merită trăită în situația în care se află, și visătorul sărac pentru care fiecare zi este un succes în demersul său de a supraviețui și de a se bucura de o viață simplă.

Remake-ul american ce tocmai a fost lansat este o reeditare aproape scenă cu scenă a originalului din 2011, singura diferență fiind dată de tonul comic. În The upside comedia este mai accentuată, mai ales în prima parte, când Dell se trezește în fața unor situații inedite născute din inabilitatea lui de a descurca într-o lume în care nu lipsește nimic, ba chiar se face risipă inutilă și de a se adapta la un lux pe care nu și-l imagina nici în cele mai năstrușnice vise.

Sunt și momente mai dramatice, mai ales în original, însă predomină umorul și inima, filmul are și pune multă inimă, este imposibil să rămâi neatins de această poveste simplă de viață, cu doi oameni diferiți care ajung să se înțeleagă la perfecție, o poveste care ne transmite că viața merită trăită chiar dacă totul în jurul nostru este sumbru și ne trezim într-o lume lugubră, sinistră, lipsită de speranță.

Povestea îți va încălzi inima, chiar dacă este îngropată în Siberia, fără vodcă, pentru că este simplă, pură, onestă, lipsită de intrigi, cu multe mesaje pacifiste, ce se leagă de frumusețea vieții pe care trebuie să o apreciem în ciuda tuturor greutăților prin care trecem.

Les intouchables / The upside te va însenina într-o zi mohorâtă și vei deveni mai vesel și mai cu poftă de viață.

Evident că Les intouchables mi se pare mai bun decât The upside, relația dintre cei doi pare un pic mai naturală iar comicul este mai bine dozat, în The upside devine pe alocuri un pic ridicol și cam forțat.

Dar poate aș fi spus invers dacă vedeam mai întâi The upside.

Nu era deloc nevoie de un remake al unui film aproape fără cusur, dar nah, dacă americanii stau prost la capitolul citit, dar foarte bine la ignoranță, atunci este bine că a apărut și The upside pentru că era păcat ca o astfel de poveste să nu fie văzută de cât mai mulți oameni vorbitori de engleză pentru că oricum originalul a fost un succes monstruos în restul lumii, cu peste 415 milioane dolari încasări, dar în America a avut încasări de doar 10 milioane.

Les intouchables primește un 9 din partea mea, iar The upside un 8. Habar nu am de ce este diferența asta mare de note în rândul criticilor și spectatorilor (8,5 și 4,3 pe IMDB, respectiv 75% și 39% pe RottenTomatoes) fiind două filme identice, unul făcut pentru europeni și unul pentru americani, dar în esență, este același film.

Ca recomandare eu zic că merită să urmăriți Les intouchables dacă puteți pune mâna pe el.

 

Les intouchables

4.5 out of 5 stars (4,5 / 5)

Trailer:

Link IMDB

Link RottenTomatoes

 

The upside

4 out of 5 stars (4 / 5)

Trailer:

Link IMDB

Link RottenTomatoes

About admin

Check Also

Shaolin soccer

Vă place fotbalul? Dar cu artele marțialele cum stați? Este ciudată combinația de întrebări? Ei …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.