Life itself

Life itself

Life itself este unul dintre acele filme unde era clar că nu aveam ce căuta ținând cont că audiența era formată din 95% persoane de sex feminin și restul din domni care arătau mizerabil că au fost târâți la acest film.

Singurul motiv pentru care am catadicsit să intru la film a fost propria-mi aroganță pentru că voiam să-mi fie confirmată teoria construită după ce am urmărit trailerul complet de neînțeles al filmului, trailer care constă în imagini aleatorii, fără nicio legătură aparentă între ele.

Mi-am imaginat niște conexiuni și am crezut că am elucidat misterul filmului încă din trailer.

Ei aș, vată maro pe băț. Nici că puteam fi mai departe de adevăr.

Sincer, nici nu știu cum aș putea descrie filmul pentru că este al dracului de ciudățel prin construcția narațiunii.

Debutează complet surprinzător, de credeam că am nimerit în alt film, cu o voce arhicunoscută pe fundal care descria în stilul inconfundabil secvențele ce se prelingeau pe ecran de mi-a scăpat un Motherf….., la ce dracului mă uit?

Life itself este un film care se concentrează asupra unui eveniment tragic, punctul central al poveștii, de la care se ramifică diverse fire narative interconectate de-a lungul timpului, unind destine în trecut, prezent și viitor, pe mai multe continente.

Nu, nu este un film SF gen time-travel, este o dramă în care predomină tragedia servită încontinuu pe capitole.

Așa, ca fapt divers, primul capitol îi are în prim-plan pe Will (Oscar Isaac) și Abby (Olivia Wilde), un cuplu de căsătoriți cu propriile probleme. Încă de la început îți dai seama că este ceva în neregulă la mijloc și nu pot să spun mai multe pentru că aș strica domino-ul creat de film.

Fiecare capitol se concentrează asupra altor personaje, la început aparent fără legătură între ele, dar pe măsură ce timpul trece, aflăm că viața bate filmul.

Poveștile sunt spune alandala, fără vreo cronologie logică, se fac salturi temporale fără vreo ordine anume, filmul are un mod aparte de prezentare a evenimentelor, va dura ceva până va interveni obișnuința cu acest stil nolan-esc de prezentare.

Dar pe măsură ce filmul curge, totul începe să devină clar și povestea începe să capete sens.

Este acest efect al fluturelui (butterfly effect) un pic cam mult exagerat și împins dincolo de limitele credibilității, dar în viață aproape orice este posibil.

Dacă finalul este previzibil, pregătiți-vă pentru una dintre cele mai neașteptate twist-uri (deși nu este un twist per-se) pe care le-ați văzut și nu le-ați anticipat (cel puțin așa a fost la mine).

Life itself este și un film foarte meta, face anumite referiri care se potrivesc perfect chiar filmului, de parcă este conștient că este un film și comunică direct cu spectatorul. Plus de asta, are niște secvențe destul de ciudate cu niscai subliminale vârâte-n nuca pe care încă nu am reușit să o sparg.

Ce nu mi-a plăcut la Life itself a fost lipsa parțială a sensibilității, dar aici poate eu sunt de vină, deși sunt bombardat cu multiple tragedii, nu mi-a pornit deloc pârâul de apă sărată, mă așteptam ca la un moment dat, din cauza atâtor nenorociri suferite de personaje, să se adune lacrimile și să se reverse dincolo de barajul creat de ochi.

Și, din păcate, tocmai pe asta cred că se baza filmul.

Este o dramă plină de mesaje profunde legate de reziliența spiritului uman pus în fața unui șir nesfârșit de evenimente triste, este despre dragostea care nu ține cont de nicio barieră, este despre noi, ca specie umană.

Filmul colcăie de talent actoricesc, de la Oscar Isaac la Annette Bening și oamenii își fac treaba conștiincios, dar singurul care iese cu adevărat în evidență este Oscar Isaac.

Habar nu am dacă filmul mi-a plăcut sau nu, am intrat neutru, am ieșit neutru, elementele pozitive cu care m-a surprins fiind anulate de părțile negative.

Din ce observ, părerile sunt foarte împărțite și sunt la extreme, fie Life itself este iubit până la sufocare de unii, fie este decapitat fără menajamente de alții.

Eu tot ce pot să fac este să dau din umeri a nepăsare, nici nu m-am plictisit la film (deși clar nu este genul meu) și nu am dat ochii peste cap de prea multe ori încât să amețesc, dar nici nu am simțit vreo izbăvire sufletească urmărind Life itself.

Putea fi ceva mai coerent, cu câteva scene scurtate, cu eliminarea unor momente narative inutile, dar nah, ce naiba știu eu, unul care nu gustă astfel de filme?

Oscilez între 5 și 6 și pentru că mi-a făcut creierul să explodeze într-o scenă prin deznodământul neașteptat, balanța se înclină spre 6.

 

3 out of 5 stars (3 / 5)

Trailer:

Link IMDB

Link RottenTomatoes

About admin

Check Also

Moonlight

Moonlight

2016 Câștigătorul din acest an, La La Land, pardon, Moonlight a mai adus premii pentru …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *