Mad Max: The road warrior

Mad Max: The road warrior continuă epopeea nisipoasă a lui Max (Mel Gibson – The professor and the madmanDragged across concreteDaddy`s home 2) prin deșertul australian într-un univers distopic în care bunul cel mai de preț devine cifra octanică.

După succesul fenomenal repurtat de primul Mad Max, regizorul George Miller a primit un buget de 10 ori mai mare pentru a creiona o continuare demnă.

Îl regăsim pe Max într-o lume și mai sumbră decât l-am lăsat la finele primului film, evenimentele punându-și amprenta asupra sufletului său stors de orice fărâmă de dorință de a trăi. Acum doar pribegește prin pustiul vast în căutarea… nici măcar el nu știe ce vrea în afară de câteva picături de gazolină.

După o confruntare teribilă pe început de film, Max scapă cu viața intactă doar pentru a se pricopsi cu un nătărău flămând care se ține scai de el. De parcă nu avea destule probleme pe cap, acum Max trebuie să aibă grijă și de căpitanul zburător.

O oază de speranță se ivește totuși din această dădăceală pentru că Max află că undeva, în apropiere, se află o comunitate mică de oameni care are în posesie o rafinărie, deci combustibil pe săturate.

Din păcate, nu doar Max este cel care a aflat de existența acestei comori neprețuite, ci și antagonistul principal, lord Humungus care, cu a sa hoardă de nelegiuiți demenți viermănoși până-n măduva cariilor, a pus gând rău oamenilor pașnici.

Și uite așa, Max cade la mijloc și trebuie să lupte pentru supraviețuirea sa și nu numai.

Ehe dragii mei, dacă în primul Mad Max s-a simțit că George Miller a fost legat de mâini și de picioare din cauza bugetului infim, în The road warrior dă drumul imaginației și ne pune-n față un film nebunesc prin atmosfera electrizantă și secvențele de acțiune turbate.

Mașinile sunt mai multe, mai mari, mai diverse, mai originale, mai trăsnite și totul se traduce printr-un carnagiu de povestit nepoților, mai ales partea finală care a și devenit sursă de inspirație pentru Mad Max: Fury road.

Urmăririle sunt de-a dreptul injectate cu adrenalină, armele unui viitor parcă redus la epoca de piatră sunt barbare, dar eficiente, iar exploziile creează o atmosferă fierbinte de și Soarele simte că se topește.

Scena finală este monumentală prin minuțiozitatea cu care a fost imaginată până în cel mai mic detaliu și rămâne după zeci de ani una dintre cele mai meseriașe secvențe de acest gen fiind, în mare parte, munca practică a unei echipe imense de cascadori, fără multe efecte speciale digitale.

Și aici am rămas uimit de cum a reușit George Miller să genereze o acțiune fenomenală cu un buget atât de mic pentru că, să fim sinceri, cu 3 milioane de dolari, chiar și atunci, un regizor mai puțin priceput nu ar fi reușit mare lucru. Dar aici ai acel sentiment de grandoare, de bogăție vizuală pentru că totul se petrece în viteza a cincea și efectele practice sunt superbe, totul contribuind la conturarea unei lumi haotice și smintite în care cu greu găsești o vorbă bună sau o faptă blândă.

Ce a câștigat Mad Max: The road warrior la acțiune față de primul film a pierdut însă pe partea de dramatism, pentru personajul Max miza nu mai este atât de personală, și dacă ați văzut și prima parte, știți la ce mă refer. Astfel, The road warrior nu reușește să inducă spectatorului o stare de turbare și ură profundă față de antagoniști. Nici personajul principal negativ nu este atât de scârbos pe cât a fost Toecutter în primul Mad Max, este doar un smintit pus pe distrugeri de vieți omenești și atât.

Violența este una exacerbată, chiar dacă este ocolită când și când de cameră, este mai mult insinuată, dar chiar dacă ochiul nu vede, creierul procesează și umple singur golurile.

Dialogurile în Mad Max: The road warrior sunt la fel ca benzina, foarte rare, din gura încleștată a lui Max cu greu smulgi câte o replică scurtă, dar nici nu are nevoie de cuvinte multe pentru a transmite ce gândește sau ce este în sufletul lui, chipul său este ca o carte deschisă.

Partea secundă este mai bună decât primul Mad Max, ridicând ștacheta destul de sus în ceea ce privește filmele post apocaliptice plasate într-un univers în care ideea de civilizație a devenit doar un gând purtat de vânt în depărtare. Nu am înțeles de ce nu a avut același succes, fiind superior din aproape toate punctele de vedere, dar ca încasări a stat de vreo 4 ori mai slab.

Mad Max: The road warrior arată nemaipomenit după atât amar de vreme pentru că acțiunea este reală, te bagă într-o frenezie cinetică de te învârți ca titirezul după ce urmărești filmul și tocmai din aceste motive mă plec umil în fața lui George Miller și îi dau acestui film 9 clepsidre și simt brusc un chef nebunesc de a urmări Mad Max: Fury road, film în care George Miller se dezlănțuie cu adevărat.

4.5 out of 5 stars (4,5 / 5)

Link IMDB

Link RottenTomatoes

Facebook Comments

About admin

Check Also

Borning 3

PRI 030 – Borning 3 Bine măi Netflix, de ce nu spui că Asphalt burning …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *