Mad Max

Anul era 1979 și pe ecrane își făcea apariția Mad Max, un film post apocaliptic regizat de necunoscutul George Miller și avându-l în rol principal pe la fel de necunoscutul Mel Gibson.

Într-un viitor nu prea îndepărtat (și cât de bine a preconizat filmul) civilizația pare că s-a făcut praf, nu tu bun simț, nu tu educație, nu tu nimic, filmul ne bagă direct într-o atmosferă decrepită, jegoasă, guvernată de legea propriului plac, unde nimeni nu respectă nimic, fiecare făcându-și de cap după cum îl taie neuronul celibatar.

În acest deșert uman încearcă să aducă un pic de ordine polițistul Max Rockatansky (un foarte tânăr Mel Gibson – The professor and the madmanDragged across concreteBoss level), un antierou, pentru că nici el nu este prea departe de a claca psihic și a o lua razna precum cei pe care caută să îi aresteze.

Cu o mașină vai mama ei, ca de altfel toate hârburile din film, Max scrutează vigilent orizontul pentru depistarea fugarilor.

Probleme lui încep când ia în vizor pe cine nu trebuie, un terchea berchea ce face parte dintr-o bandă de motocicliști coclită în iad care nu acceptă cu una, cu două, faptul că al lor confrate a căzut victimă unui curcan.

Astfel, Max devine ținta principală a descreieraților demenți care vor face orice pentru a se răzbuna.

Înainte de a mă ambala pe seama filmului, trebuie să pornesc mai întâi cu specificația că Mad Max a avut un buget de circa 300.000 dolari. Nu, nu am greșit, nu 30 milioane de dolari, nici măcar 3 milioane de dolari, ci modica sumă de 300.000 dolari.

Ca atare, restricțiile în grandoarea acțiunii sunt imense, de aceea vreau să vă coborâți așteptările dacă nu ați văzut filmul, pentru că Mad Max nu-i o extravaganță motorizată. Cu toate astea, filmul a fost un succes monumental, cu peste 100 de milioane de dolari încasări.

Sunt destule urmăriri în mare viteză, dar participantele la aceste secvențe sunt niște rable de mașini, probabil recondiționate de la cimitirul de mașini. Cad tablele de pe una din bilele albe ale filmului. În ciuda mărunțișului avut la dispoziție, George Miller a reușit foarte bine să redea senzația de viteză nebună prin câteva trucuri de filmare și prin editarea pe care a făcut-o singur, conform legendelor care circulă pe seama producției acestui film. A ajutat și peisajul pustiu australian, dar și drumurile drepte ca în palmă, la augmentarea rapidității cu care se deplasau vehiculele.

Nu lipsesc nici câteva coliziuni, bașca au găsit și ceva combustibil să-l arunce în aer, pentru un film de nivelul său monetar, Mad Max arată excelent. Dar dacă-l comparăm cu producții grandioase, nu îl mai bagi în seamă din punct de vedere tehnic.

Dar nu aici strălucește cu adevărat Mad Max, ci la creionarea unui univers lipsit de speranță, în care umanitatea a murit și locul ei a fost luată de monștrii cu chip de om, personajele negative fiind dintre cele mai repulsive și scârboase, astfel conflictul iscat dintre Max și banda de nelegiuiți condusă de Toecutter (Hugh Keays-Byrne – Mad Max: Fury road) este foarte tensionat, mai ales că urmează o cale neconvențională, dramatică de-a dreptul, care în partea secundă, spre final, inversează rolurile.

Mad Max nu este complex ca scenariu, la fel ca drumurile pe care au loc urmăririle, povestea merge în linie dreaptă și, având în vedere faptul că se concentrează cam mult pe anumite aspecte de familie, sunt momente care stagnează acțiunea și devin plictisitoare, deși au un rol important în conturarea personalității lui Max.

Filmul reușește să construiască atât un personaje pozitiv în persoana lui Max, dar și un antagonist terifiant, Toecutter, malefic, dar nu prost, nebun, dar lucid în același timp, ceea ce îl face și mai periculos.

Mad Max are ceva ce filmele de azi cu greu mai transmit, autenticitate, având în vedere bugetul redus, filmul nu are CGI, era și greu așa ceva, de banii ăia nici să adauge o muscă digitală nu își permiteau, așadar toate cascadoriile și coliziunile sunt reale și, chit că nu sunt spectaculoase după standardul contemporan, oferă verosimilitudine la greu.

Personal, îl țineam minte ca fiind mai violent și mai dramatic, dar maturitatea m-a schimbat, dar chiar și așa, unele scene rămân de mare efect și curajoase prin alegerile scenaristice făcute.

Nici nu mai are rost să spun că filmul l-a lansat pe Mel Gibson în stratosfera actoriei, devenind ulterior o legendă, și eu concluzionez cu un V8 pentru că, deși filmul acum nu mai este impresionant, nu pot să trec cu vederea ce a putut George Miller realiza cu bani de niște șampanii cumpărate în vârf de sezon în Mamaia.

4 out of 5 stars (4 / 5)

Link IMDB

Link RottenTomatoes

Facebook Comments

About admin

Check Also

Stealth

Un anume Rob Cohen regiza în 2005 filmul Stealth, o acțiune aviatică de ultimă generație …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *