Mank

Mank, regizat de David Fincher, ne prezintă o bucată din viața celui care a semnat scenariul filmului Citizen Kane, numărul 1 în Top AFI 100, film considerat printre cele mai bune din toate timpurile, unii chiar văzându-l ca Dumnezeul cinematografiei.

Cum tocmai ce am văzut recent Citizen Kane, acest Mank a venit la fix, curios fiind de modul în care a luat viață scenariul din spatele acestei producții.

Herman Mankiewicz (Gary Oldman – Darkest hour) este un scenarist de la Hollywood care primește misiunea de a creiona în doar 60 de zile un scenariu de excepție comandat chiar de către Orson Welles, un tânăr de 24 de ani care a primit mână liberă de la studio să facă orice îi trece prin cap, atât timp cât aduce la cinema spectatorii într-o perioadă în care Recesiunea își făcea de cap.

Povestea se concentrează pe perioada premergătoare scrierii scenariului, când Mank era șontorog de un picior și era țintuit la pat, dar avem parte și de multe flashback-uri care merg până și cu 10 ani în urmă pentru a ne prezenta care era viața în Cetatea Filmului și cum se descurca Mank pe acolo.

Asta este toată premisa filmului, nu ar fi nimic special de scris care să atragă atenția, cine dorește un film care intră în găleata artisticului de dragul de a fi artistic, atunci Mank este o alegere bună.

Eram conștient că voi avea în față un film lent, în care de bază este dialogul, că nah, era doar un fel de minibiografie, dar de la ce așteptam și până la ce am primit a fost o distanță atât de mare că până și lumina din Luceafărul ar fi avut probleme să o parcurgă.

Eu eram pregătit să fiu delectat cu procesul prin care Citizen Kane a luat naștere, cu toate ideile revoluționare care au stat în spatele filmului și care acum par banale, dar toate filmele de după el au avut drept sursă de inspirație producția aceasta. Dacă până atunci ce vedeam pe ecrane erau, în mare parte, doar piese de teatru filmate, după Citizen Kane filmele au devenit filme.

Mank, deși începe bine și interesant, fix pe ideea dorită, o cotește rapid pe coclauri și abuzează de flashback-uri în care accentul se mută pe discuții politice plictisitoare, având prea puțină legătură cu Citizen Kane.

Subiectul abordat de David Fincher nu a fost deloc unul interesant, practic în Mank, când nu asistam la vrăjeli politice de două parale, vedeam un bețiv care n-avea altă treabă decât să ruineze petreceri fastuoase de la Hollywood ținute pe timp de sărăcie lucie, când restul populației crăpa de foame.

Eu înțeleg să faci un film biografic când viața subiectului principal este una meritorie, dar, să-mi fie cu iertare, nu am văzut nimic meritoriu la Mank, în afară că se îmbăta ca porcul și era cu ochii după gagici mult mai tinere ca el.

Bun, a fost un scenarist excelent la vremea lui, luând Oscar pentru scenariul lui Citizen Kane, dar de aici până la a considera viața lui demnă de un film, este cale lungă.

Într-adevăr, Mank are un stil aparte, filmul este prezentat ca un scenariu, informațiile de pe ecran zici că-s luate direct de pe paginile unui scenariu, până și cerul, în multe momente, era unul fals, ca pe platourile de filmare, pentru că norii nu se mișcau și se vedeau crăpăturile acolo unde bucățile de placaj se îmbinau, dar după ce m-am minunat de chestiile astea, mi-am dat seama că n-au niciun rost, nu contribuie cu nimic la atmosfera filmului, sunt doar de figuri artistice.

Și începe să mă calce pe nervi șmecheria asta elitisto-snobistă gen hai să facem filmul alb negru în secolul 21 să părem mai artistici decât suntem.

De asemenea, alegerea actorilor, oricât de bine au jucat, și au jucat excelent, nu a fost potrivită.

Pe bune? În film Mank era pe la 40 de ani, iar Gary Oldman are vârsta la care putea fi tatăl lui Mank, în timp ce actorul care l-a interpretat pe Orson Welles la 24 de ani se apropie de vârsta de 40 de ani.

Citizen Kane, film de 60 de ani, a făcut o treabă infinit mai bună în ceea ce privește machiajul pentru a crea impresia unor vârste cât mai realiste decât a făcut-o Mank.

Singurele momente de strălucire au fost atunci când, ca un copil mic, descopeream fericit elemente care au reprezentat sursă de inspirație pentru scenariul lui Citizen Kane pentru că le recunoșteam din filmul proaspăt văzut.

Dar aceste elemente au o prezență prea frugală, filmul este dus într-o direcție deloc captivantă pentru mine, nu m-au interesat balivernele politice și mâncătoria dintre ei, eu eram setat să văd ceva legat de Citizen Kane. Nici nu este nevoie să vedeți înainte Citizen Kane pentru că are prea puțină legătură cu el, este recomandat să îl urmăriți doar dacă vreți să descoperiți mici easter eggs.

Pentru mine Mank a fost cam plictiseală, nu are nimic profund în el, să găsești cine știe ce interpretări filozofico-ancestrale, singurele aspecte pozitive pe care le pot găsi sunt imaginea și jocul actoricesc, dar nici astea nu mă fac să ridic filmul la mai mult de 6 sticluțe. Asta e, nu sunt la nivelul elevat al lui Martin Scorsese care sigur va fi pe deplin satisfăcut de acest film.

PS. Filmul este cam părtinitor în ceea ce privește controversa iscată în jurul autorului scenariului pentru Citizen Kane, aici Mank alege tabăra conform căreia Mankiewicz a scris tot scenariul și Welles doar și-a pus abuziv numele pe el, deși se pare că realitatea nu este loc așa, ambii contribuind în egală măsură. Și dacă este să aplecăm urechea la poveștile despre Welles și cât de obsedat era de control, este greu de crezut că a luat scenariul lui Mankiewicz de-a gata, fără să-și bage nasul prin el.

3 out of 5 stars (3 / 5)

Trailer:

Link IMDB

Link RottenTomatoes

About admin

Check Also

Moonlight

Moonlight

2016 Câștigătorul din acest an, La La Land, pardon, Moonlight a mai adus premii pentru …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *