Meandre

După Oxygene, Franța iese la atac cu un alt film minimalist, Meandre, o producție realizată într-un spațiu restrâns și economie de actori.

De bază pe ecran este Lisa (Gaia Weiss), o duduie ce nu pare a avea viața chiar în ordine pentru că o găsim întinsă pe jos, ascultând cum toarce asfaltul, probabil așteptând vreun TIR să o facă plăcintă. Dar un nene ospitalier o aburcă în mașină să o ducă la o benzinărie și aflăm câte ceva despre Lisa cât timp ăsta o descoase.

Sătulă de întrebările șoferului, Lisa dă drumul la radio să asculte un Guță, un Salam, ceva „entelectual‟ și… se taie firul.

Lisa se trezește îmbrăcată într-un costum futurist, cu o brățară imensă la mână și într-un decor SF și necunoscut, niște coridoare lungi, pesemne regizorul/scenarist a văzut Transfăgărășanul de sus sau a urmărit ceva documentare despre tuburile falopiene, pentru că Lisa-i captivă într-o conductă plină de serpentine.

Iar pe brățara luminoasă un cronometru ne arată o numărătoare inversă care pleacă de la 11:00 și își vede implacabilă de drumul ei către 00:00. Ce se întâmplă când timpul se scurge?

Ei bine, la 00:00 se împreunează Cube și Saw, ăsta este răspunsul cel mai bun, Lisa trebuie să depășească niște capcane pentru a trece mai departe în încercarea de a ieși din acest labirint misterios.

Cine a pus-o acolo, de ce a înghesuit-o în acel spațiu claustrofobic (poate doar Buried cu Ryan Reynolds să fie mai asfixiant ca acest film), și multe alte întrebări rămân în sarcina noastră să le aflăm răspunsul pentru că Meandre este unul din acele filme care nu explică nimic.

Măi oameni buni, nu prea îmi place să mi se spună la fiecare pas ce se petrece într-un film, că de aia zic eu că am un creier care încă mai funcționează, să mă prind și singur, dar Meandre duce cripticul la un nivel stratosferic. Nu spune absolut nimic despre poveste. ABSOLUT NIMIC.

Te lasă pe tine, spectator, să-ți zdruncini celulele nervoase pentru a găsi o explicație pentru ceea ce se petrece în film. Și asta a fost ceva proaspăt după atâtea și atâtea producții în care o voce din neant ținea neapărat să-mi spună că Geta mănâncă o portocală în timp ce o vedeam pe Geta mâncând portocala.

Nu intru mai adânc în amănunte pentru că Meandre este un film care-și schimbă în permanență genul, dacă la început pare un horror banal, încetul cu încetul se duce spre un SF intrigant, ca spre final să devină de-a dreptul bizar, cu un vizual ce duce mai mult spre Cronenberg.

Capcanele pe care Lisa trebuie să le învingă nu-s dintre cele mai originale, se bazează pe elementele clasice ale unui asemenea film, flăcări carbonizatoare, aciditate topitoare, apă înecăcioasă, lame tăietoare, etc. Nu este o producție grandioasă ca vizual, dar mi-a plăcut realizarea tehnică, a reușit cu un buget subțire să creeze o atmosferă sufocantă, claustrofobică, dar și apetisantă vizual pentru fanii horror, cu câteva efecte practice bine realizate care au rezultatul scontat, acela de a oripila, iar estetica întregului film este una de apreciat, de la designul capcanelor până la…. haida-de, că era să mă scap.

Actoria este excelentă. De fapt, hai că nu mă mai ascund după colț, filmul stă pe umerii actriței Gaia Weiss, că ea duce greul actoriei, fiind singură în cea mai mare parte a filmului. Și joacă excelent, îți transmite eficient toate emoțiile și nedumeririle care o năpădesc în timp ce se screme cu toate puterile ei să scape cu viață din acest labirint de capcane. Iar personajul interpretat nu-i unul cretin, se vede că rotițele alea imaginare din cutia craniană sunt bine unse și m-am bucurat să văd un asemenea personaj care nu-i cu mucu-n gură și care gândește înainte de a acționa, deși timpul nu este deloc aliatul lui.

Deși la prima vedere din trailer Meandre pare doar o palidă copie după Cube, ehe, este și nu este. Da, copiază conceptul, dar atât, povestea este cu totul alta.

Ce să o mai dau cotită, filmul te lasă pe tine să-i interpretezi semnificația așa cum dorești și cred că orice concluzie la care ajungi poate fi plauzibilă și, în același timp, improbabilă.

Să mă scarpini cu lama de ras și să mă masezi apoi cu suc de lămâie, dar Meandre mi-a pus cocina cerebrală la grele încercări, am trecut prin mai multe interpretări ale filmului, realistă, filozofică, metaforică, fiecare părând cea corectă până să o inventez pe următoarea, ca apoi să mă îndoiesc de propria-mi explicație și să o iau de la capăt într-un ciclul infinit de interpretări.

Sincer, nici acum nu știu dacă am priceput pe îndelete filmul, este una din acele producții care trebuie procesate mult timp să ajungi la o concluzie definitivă pentru că filmul, dincolo de aspectul horror, al capcanelor mortale, este doldora de semnificații, simboluri și metafore pe care trebuie să le interpretezi. Sau nu. Pot însemna ceva anume. Sau nu.

Mie îmi plac enorm de mult asemenea filme, care au un substrat ascuns și care nu se sinchisesc cu prea multe explicații, având încredere în inteligența spectatorului, de aceea pentru mine Meandre a fost o surpriză nemaipomenit de plăcută, îmbină foarte bine comercialul capcanelor horror cu artisticul unei povești enigmatice, astfel încât, în ciuda notelor mici pe care le-a primit, pe mine m-a convins să-i acord 9 secunde suplimentare, singura mea problemă cu Meandre este faptul că-i, totuși, exagerat de secretos.

4.5 out of 5 stars (4,5 / 5)

Link IMDB

Link RottenTomatoes

About admin

Check Also

The digital hunter

Nu căutați The digital hunter pe IMDB, că nu veți da de el pe acolo, …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *