Memoirs of a murderer

Memoirs of a murderer nu are nicio legătură cu Memoir of a murderer sau cu Memories of murder, ci este un remake japonez, pe numele lui din buletin 22-nenme no kokuhaku: Watashi ga satsujinhan desu, la filmul sud-coreean Confession of murder.

Problema este că nu știu ce aș putea prezenta din poveste diferit față de ce am scris la gândurile mele așternute la recenzia anterioară, a filmului după care s-a bazat, pentru că, în mare parte, este același film, doar că schimbăm orezul cu sake.

Dar pentru cine nu a citit ce am scris la Confession of murder sau nu a văzut filmul, hai să repet ca papagalul.

În 1985 în Tokyo un criminal în serie poreclit Strangulatorul din Tokyo (Sforarul Mijit, mai colocvial) își face de cap (mai degrabă de gât) și mierlește 5 victime înainte să se dea la fund, conștient fiind că la un moment dat nu o să îi mai meargă treaba, poliția fiind în spatele lui mai ceva ca un gay cu un BBC erect după un fund proaspăt nesfârtecat încă.

După comparația asta care vă va rămâne înfiptă-n minte multă vreme, sărim 22 de ani în viitor (nu 15 ca în filmul etalon) când mare minune, criminalul iese din ascunzătoare cu un roman bestseller în care-și detaliază cu lux de amănuntele crimele odioase din urmă cu mai mult de 2 decenii.

Evident polițaiul care s-a ocupat atunci de caz se activează de mama focului, mai ales că meșterul sforar i-a lăsat și un cadou tăios pe fața frumoasă.

Însă ce să-i faci psihopatului? Că termenul de prescripție a trecut deja de 5 ani și degeaba se laudă ucigașul cu faptele sale că nu mai este pasibil de mititica.

Aș vrea să comentez despre film ca fiind de sine stătător, dar s-ar putea să îmi mai scape câteva comparații cu fratele mai mare sud-coreean.

Are câteva modificări scenaristice care îl diferențiază de original, dar nu suficient de multe pentru a merita să îl urmărești atât de repede după Confession of murder cum am făcut-o eu. Practic este unul și același film precum Confession of murder minus acțiunea fantezistă, dar plus câteva twisturi interesante pe care nu le așteptam, fiind obișnuit cu destăinuirile din cel sud-coreean.

Bun, acum că am scăpat de comparații pentru cei ce deja au văzut filmul sud-coreean, mă voi referi strict la cel de față fără alte trimiteri către Confession of murder.

Memoirs of a murderer este un film bun, cu un scenariu plin de surprize bine plasate strategic pe parcursul acțiunii, cu o atmosferă încărcată de tensiune generată de tupeul avut de criminal să se prezinte în fața publicului ca un artist de renume mondial în timp ce familiile victimelor sunt scârbite de atitudinea falsă a acestuia.

Partea interesantă a filmului cade pe umerii contrastului dintre cele două personaje opuse, detectivul este mânat de-o ură înflăcărată ce i-o poartă criminalului, dar este cu mâinile legate la spate de către o lege prost concepută, în timp ce strangulatorul se căiește în stânga și în dreapta, de parcă o scuză tardivă este echivalentă cu înviatul unui mort, și face băi de mulțime, fiind adulat de pulimea retardă ce-l ridică la rang de superstar, dorința de senzaționalism tabloid călcând în picioare rațiunea normalității.

Nu prea avem parte de acțiune furibundă de înecat inima-n testosteron, însă suntem răsfățați cu destule scene flashback (poate cam prea multe pe gustul meu) care aduc ceva elemente distractive din punct de vedere al scandalului contondent si vizualului bubuitor.

Memoirs of a murderer nu prea o bunghește pe umor, este serios de la cap la coadă, iar actoria nu strălucește deloc, este cam meh, se putea mai bine, personajele neavând sclipirea aia mortală-n privire care să te facă să rămâi stană de piatră de frică în fața ecranului, așteptând o explozie de furie din partea protagoniștilor.

Este inferior lui Confession of murder (dar nu cu mult) pentru că deși au aceeași durată, aici lipsește acțiunea și sunt multe scene de umplutură, filmul putând avea cu vreo 30 de minute mai puțin și ritmul ar fi fost mai fluent, nu împiedicat pe alocuri de inutilități.

Ce m-a enervat la culme a fost coloana sonoră ce zici că era muzică din jocurile de pe dischete pe câțiva biți pentru că în mare parte am auzit pârâituri și pocnituri și nu era nimic în neregulă cu sistemul de sunet, asta era coloana sonoră.

Și dacă în Confession of murder m-am abținut, aici nu mai pot, băi nene, las-o dracului de treabă, asiaticii ăștia chiar nu îmbătrânesc? Nu prea sunt credibili actorii în rolurile lor pentru că la cum arată în prezent, de nu le dai nici măcar 35 de ani, ar fi trebuit să-și numere firele pubiene cu 22 de ani în urmă, nicidecum să fie niște oameni la casa lor, cu slujbe bune sau înclinații criminale încă de pe atunci. Pe bune, în urmă cu 22 de ani sunt prezentați oameni în toată firea, ca apoi în prezent, după mai mult de 2 decade, să arate practic la fel, doar cu o frizură diferită, putând trece drept puradeii celor de acum 22 de ani, nu aceleași persoane.

În fine, acum că m-am ventilat, închei istorisirea despre Memoirs of a murderer cu un 8, este o adaptare bună a lui Confession of murder, dar mi s-a părut sub original. Însă cine știe, poate dacă le vedeam în ordine inversă, aveam o părere diferită.

4 out of 5 stars (4 / 5)

Trailer:

Link IMDB

Link RottenTomatoes

Facebook Comments

About admin

Check Also

The plagues of Breslau

Plagi Breslau sau The plagues of Breslau, cum îl găsiți pe Netflix, este un film …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *