Miss Bala

Miss Bala

În Miss Bala Gina Rodriguez (Jane the virgin, Annihilation) este Gloria Fuentes, o spoitoare de moace umane, pardon, un make-up artist, o persoană banală, ca majoritatea dintre noi, cade duce o viață normală, fără cine știe ce evenimente zguduitoare schimbătoare de destine.

Asta până într-o zi nenorocită în care Gloria o taie în Tijuana să-și revadă prietena Suzu, o participantă la un concurs de frumusețe.

Gagicele se fandosesc, se dichisesc, aruncă niște textile mulate pe ele și se cărăbănesc într-un club să-și bea aspirațiile și să dea cu farmece feminine pe la nasul baștanului care patronează concursul, un șef de poliție mai corupt ca un politician scăpat într-un seif cu bani.

Doar că aici o bandă de criminali dă năvală-n club cu gândul de a-i crește copoiului concentrația de fier din sânge. Atacul dă greș, lumea se împrăștie care încotro, Gloria se pierde de Suzu și pică taman în mâinile răufăcătorilor.

Și de aici se pornește o poveste atât de ridicolă, nu ca premisă, ci ca scenariu, de am râs mai tot filmul.

Cioflingarii ăștia se comportă de parcă le-a căzut o mană cerească pe cap în persoana Gloriei și o bagă repede-n echipă pentru că Lino, șeful mafiot, are impresia că Gloria se va dovedi o adiție valoroasă.

Cu promisiunea că Lino o va ajuta să o regăsească pe Suzu, Gloria acceptă să realizeze câteva comisioane pentru banda aspirantă la șefia orașului.

Miss Bala se transformă într-o întrecere de cine-i mai tâmpit pentru că am fost martorul unei cavalcade de scene una mai neverosimilă decât alta, cu protagoniști care se călcau pe picioare în a-și demonstra incompetența și IQ-ul intrat la apă.

Filmul este un remake (evident) după producția mexicană cu același titlu din 2011 și știu că mi-s labă că fac mișto de Miss Bala, dar nu am ce face.

Originalul are 87% și o medie de 7,17 pe RottenTomatoes, iar cel de față are 22% și o medie de 4,6. Primul are rating R, al doilea PG-13, deci este clar că povestea a fost mult spălăcită.

Nici nu este de mirare această diferență dintre procentaje ținând cont că scenaristul a mai scris fix 0 scenarii de film înainte de Miss Bala, iar printre filmele regizare de Catherine Hardwicke se numără senzaționalul Twilight cel dintâi.

Știu că filmul are în prim-plan o femeie puternică, independentă, care știe a se proteja singură, că așa-i la modă, și că este de porc să critici de rău astfel de filme, dar asta nu este suficient pentru un film bun.

În primul rând, Miss Bala nu are deloc acțiune. Asta doar dacă 2 scene cu pac-pac-uri pot fi considerate acțiune. În rest zero barat.

În al doilea rând, transformarea Gloriei dintr-o tinerică obișnuită într-o persoană ce l-ar face invidios pe Clint Eastwood din The mule este complet nerealistă, oamenii nu se transformă brusc într-o noapte. Una este un personaj feminin puternic, dar care a devenit așa pe parcursul anilor ca urmare a antrenamentelor și experienței precum Charlize Theron atât în Mad Max: Fury road, cât și în Atomic blonde, sau Jennifer Lawrence în Red sparrow, să dau câteva exemple recente, alta este să mi se bage pe gât personajul Gloriei care nu este deloc credibil.

Plus de asta, Gloria nu este deloc puternică și neînfricată, așa cum vrea filmul să o prezinte, ci este pur și simplu norocoasă, nimic mai mult.

În al treilea rând, după cum spuneam, scenariul este debil. Toată lumea este dobitoacă, de la Gloria care crede orice balivernă turnată pe gât fie de Lino, fie de poliție, toți promițându-i același lucru, până la banda de criminali care se comportă mai amator ca Guță la un concurs de rime sau Dăncilă la unul de silabisit.

Modul în care atât răufăcătorii ilegali, cât și cei legali, își planifică acțiunile este demn de Cascadorii Râsului, sunt atât de prost gândite încât și un copil preșcolar și-ar da seama că planurile nu au cum funcționa.

Scenariul este previzibil și mai transparent ca rochia oricărei fufe de carton care apare pe micul ecran pentru a stârni controverse trupești și o altă bilă neagră este modul în care criminalii sunt portretizați, aproape ai impresia că ei sunt cei nedreptățiți, că trebuie să îți fie milă de ei, săracii, că nu mai sunt lăsați de poliția coruptă să-și facă de cap cu traficul lor.

Și nu ai cum să nu zâmbești când vezi cum Miss Bala se dă de ceasul morții să nu deranjeze comunitatea hispanică, de prea multe ori m-a pocnit în cap cu precizarea că Lino, nenea cel rău, nu este mexican (că nah, stereotipuri), ci că este americano-mexican, jucând la două capete, un fel de vedeți că gagiul era mexican bun, dar America l-a stricat, dacă se uită latinii la film, sau invers, un american de toată isprava, dar pervertit de Mexic, dacă americanii se uită la Miss Bala.

Din păcate pentru producători, s-a mai spulberat un vis pentru o nouă franciză, era clar că spre asta se îndreptau speranțele celor care au marcat banul. Dar Miss Bala este un mare fâs, mai mult de un 3 nu mă lasă inima să-i dau.

(1,5 / 5)

Trailer:

Link IMDB

Link RottenTomatoes

Facebook Comments

About admin

Check Also

Godzilla: King of the monsters

Godzilla: King of the monsters

Godzilla: King of the monsters continuă povestea din primul Godzilla, cel din 2014 regizat de …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *