Moana

Moana

(4,5 / 5)

Moana, Vaiana, Oceania, spuneți-i cum doriți, eu mă opresc la primul titlu că ăsta este numele eroinei noastre, este o animație marca Disney care însă rupe tiparele cu care ne-au obișnuit, aducându-ne ceva relativ nou.

Povestea își înfige ghearele în mitologia polineziană prezentându-ne povestea tinerei Moana, fiica unui șef de trib concentrat într-un sătuc sechestrat pe o insulă aflată în mijlocul oceanului. Ceva e putred la mijloc, și aici mă refer chiar la insula aflată pe moarte, recoltele sunt tot mai stricate, peștii tot mai puțini spre deloc și nimeni nu știe cauza. Sau aproape nimeni. Bunica protagonistei, pe care toți o cred trilu-lilu, ne toarnă o poveste de acum câteva mii de ani când Te Fiti, zeița insulei, creatoarea vieții, se transformă la propriu într-o insulă dar nu apucă să se odihnească prea mult pentru că Maui, un semizeu îi șutește inima, o pietricică verzuie pe care reușește să o piardă, ceea ce generează toate problemele ulterioare, fără inima sa, Te Fiti nu mai poate proteja insulele care reprezintă copiii ei.

Dar oceanul are alte planuri, cum-necum, o alege pe Moana drept salvatoarea insulelor, aducându-i la picioare inima zeiței și aruncând-o într-o aventură senzațională în care trebuie să-l salveze pe Maui din exil și împreună cu el să ducă inima la locul ei.

Toate bune și frumoase până aici, doar că nimic nu este simplu, tatăl ei îi interzice să părăsească insula, nimeni nu are voie să navigheze dincolo de recif, dar Moana nu se lasă cu una, cu două, simte că asta e chemarea ei. Apoi, colac peste pupăză, când în sfârșit dă peste Maui, acesta nu are nici un chef de salvat zeițe și insule, fiind preocupat cu mitocănia, nesimțirea și lauda de sine. Așa că Moana trebuie să poarte bătălii nesfârșite cu el pentru a-l convinge să facă lucrul corect.

Deși dublat în română, astfel pierzându-se farmecul dat de vocile actorilor și de interpretările originale ale melodiilor, Moana este un film absolut superb, îmi tot screm bruma de creier rămasă pentru a găsi niște epitete deosebite pentru a descrie frumusețea filmului și nu reușesc.

Animația este una dintre cele mai spectaculoase pe care bilele alea albe din cap numite ochi le-a văzut vreodată, sunt scene care pur și simplu îți taie respirația, în special cele care au legătură cu apa, mai ales la început este o secvență simplă, fără cuvinte, dar atât de mirifică încât simțeam cum îmi dau lacrimile, atât de impresionante sunt imaginile.

Trecând peste faptul că vietățile nu arată tocmai realist, acesta e stilul de animație adoptat, deci nu pot să consider asta un punct negativ, restul, adică mediul înconjurător, arată extraordinar de frumos.

Și asta nu este totul, comicul este prezent din plin, când mai infantil (deh, doar e film pentru puradei), când mai matur (sunt câteva poante care trec pe deasupra capului celor mici), dar aproape întotdeauna își nimerește la fix ținta. Ilarul este generat mai ales de interacțiunea dintre Moana, fata căpoasă care nu știe ce e acela un refuz și te bate la cap până accepți, și Maui, semizeul infatuat de propriul ego care la început apare ca un superficial arogant și mitocan, dar care se înmoaie cu timpul și te face să îl îndrăgești. Mai avem și un cocoșel bleg și cretin care generează hohote de râs prin boacănele pe care le face.

Muzica, domne, muzica este nemaipomenită, mă trezeam cu picioarele bătând în ritmul melodiilor fără să vreau, atât de antrenante și dătătoare de speranță erau piesele, și de piatră să fi fost, tot erai mișcat de ele. Nici nu îmi imaginez cum ar fi sunat nedublate. Deja presimt că vom fi saturați până peste cap de una dintre melodii, mai lipicioasă decât Let it go din Frozen.

Spuneam că Moana se rupe cumva din monotonia veșnicelor animații cu prințese și alte demoazele aflate în pericol care au nevoie de un făt frumos călare pe ceva cu mulți cai putere să le salveze, eventual și cu ceva smotoceală, evident, inocentă.

Nu nene, aici Moana este o adolescentă descurcăreață, independentă, care nu are nevoie de pupătura vreunui prinț pentru a fi salvată, ci ea este cea emancipată, ea este salvatoarea semenilor săi.

Este revigorant să mai vezi și astfel de povești care-ți bagă în scăfârlie că nu trebuie să depindem de alții, că în noi zace puterea de a ne atinge visele, ce prinți, ce demizei, ce miracole, caută în interiorul tău și vei găsi tot ai nevoie pentru a atinge stelele. Ce e drept, sună cam utopic, dar este un mesaj pozitiv care nu are ce să strice copiilor.

Adulților le sunt livrate niște semnale de alarmă cu privire la modul execrabil în care exploatăm natura care la un moment dat se poate răzvrăti și aleluia, s-a terminat șmecheria pentru noi, oamenii, nimic nu ne mai salvează atunci pentru că este prea târziu, trebuie să acționăm acum cât mai este timp.

Nu mă așteptam la un asemenea film mirobolant care să-mi dea o stare de beatitudine, dacă nu avea câteva momente moarte (că în rest este scandal non-stop, atenție la scena cu Kakamora, este inspirată la greu din Mad Max: Fury road) și tăia vreo două melodii care au picat ca nucile de cocos în hamac ar fi fost un film perfect.

Moana ia un 9 și bătălia pentru cea mai bună animație a anului se dă între Moana și Kubo.

Mă duc să desca…., ăăă, să cumpăr coloana sonoră că tare sunt curios cum sună melodiile ca la mama lor acasă.

 

Trailer:

Link IMDB

Link RottenTomatoes

About admin

Check Also

Cars 3

Cars 3

Am dat o fugă, ăăă, de fapt, nepotul meu a dat o fugă la Cars …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *