No time to die

A venit timpul pentru No time to die, filmul multiplu amânat ce reprezintă ultima incursiune a lui Daniel Craig în costumul sofisticat al lui James Bond, această pereche de ochi albaștri cristalini aflându-se la al cincilea film în franciza spionului șarmant.

Regizat de Cary Joji Fukunaga (scenaristul lui It), No time to die nu este un film Bond obișnuit pentru că îl prezintă în fața lumii pe un James pensionat de ani buni care s-a retras la cocioaba lui ascunsă prin Rastaland și dă la pește.

Amu` treaba asta cu relaxarea nu ține prea mult pentru James Bond pentru că marea lui problemă este că are un trecut jucăuș ce nu stă pitit în dulap și ține neapărat să-l scoată pe al nostru spion haiduc din hibernare.

Coincidență sau nu, marele bau bau din No time to die este un sache, virusache, cu potențial uriaș de eradicare a umanității. Doar că ăsta are o șmecherie la mijloc, nu este un virus oarecare, să atace toți mocofanii, este cu dedicație, ca la petrecerile cu manele, dai banul, dar te aude lumea, este pe bază de ADN, belește doar pe cine vrea el.

Mai multe personaje din producțiile anterioare îl iau la rost pe Bond, care nu mai e 007, șoc și groază, că stă ca mamelucul și nu ia fiola-n mână să o fricționeze până se evaporă. Așa că eroul nostru, cam reticent la început, își ia treaba în serios și trece la acțiune pentru a-l dibui pe dobitocul cu virusul și a-i trage câteva scatoalce să-l învețe minte să nu mai expulzeze ca robotul aceeași melodie mestecată la infinit de toți răufăcătorii, că vrea să ardă lumea.

Cum No time to die este film impar în seria cu Daniel Craig, mă așteptam să fie bun, dacă nu chiar excelent, așa cum au fost 1. Casino Royale și 3. Skyfall.

Dintre toate filmele cu Bond pe care le-am văzut, ăsta este cel mai puțin Bond dintre ele, personajul mi s-a părut că aduce mai mult cu un frate mai bătrân al lui Ethan Hunt din Mission impossible decât cu un James Bond veritabil.

De ce spun asta? Pentru că Bond renunță la aproape tot ce-l definește și se transformă într-un erou care se aruncă în orice situație ce pare imposibil de rezolvat la prima vedere și se dedă la tot felul de cascadorii periculoase care tind mai mult spre supereroism decât spre realism fără să gândească prea mult. Bine, pe Daniel Craig (Knives out) nici nu-l ajută fața, când îi vezi pe Pierce Brosnan sau Roger Moore te topești de șarm, când îl vezi pe Daniel Craig parcă îți vine să-ți ascunzi portofelul, că are o moacă așa, mai de meltean.

Un prim aspect ce nu mi-a plăcut a fost faptul că James Bond este acum invulnerabil, dacă în iterațiile anterioare și-o fura la greu, stricându-și dantura perfectă în toți pereții, aici să dea dracu` că abia dacă iese șifonat la cravată din confruntările armate ce-s prezente cu grămada și din ciondănelile brutale cu tot felul de dușmani inexpresivi. Și asta după ce ani întregi și-a folosit aptitudinile manuale la manevrat undițe, nu pistoale.

Ca atare, acțiunea oricât de belicoasă vizual și viscerală pentru anatomie era, nu mi-a transmis senzația aia de temere pentru erou, că la cum evita gloanțele mai ceva ca Neo supradozat, nu aveam sfincterul strâns de frica destinului lui James Bond.

Și dacă tot m-am pornit pe calea negativismului, filmul mi s-a părut un pic rece, fără suflet, chiar dacă povestea este una extrem de personală, ea explodează abia spre final, până atunci treceau scenele val vârtej fără să atenteze la sentimentele mele adânc îngropate într-un suflet pietros. Și asta din cauza unui scenariu nu prea iscusit.

Să termin cu negreala cuvintelor, nici antagonistul nu-i cine știe ce, se vrea a fi mai filozofic, să pară mai potent în amenințările sale, dar alegerea lui Rami Malek (Bohemian rhapsody) a fost una destul de nefericită, plasarea lui în linia temporală a filmului nu prea are logică, nu se pupă niște aspecte legate de etate, nu iese socoteala când ai nevoie de ea. Plus că motivația lui este una banală, frunză verde și multă apă, vrea să vadă lumea cum crapă.

Ah, cum era să uit, filmul este prea lung, se duce binișor spre 3 ore, ceea ce înseamnă că n-au avut inimă să taie din cele câteva secvențe explicative inutile, de parcă era nevoie de cine știe ce studii de specialitate să pricepi ce se petrece.

Sunt gadgeturi mișto în film, dar se cam încurcă în folosirea lor, ba ne spune că o chestie poate fi folosită o singură dată și face prăpăd pe o rază mare la tot ce este electric, ba James o folosește de 2 ori și efectul ei variază ilogic după cum vrea scenariul.

Gata, ăsta este ultimul cui băgat în cauciuc, melodia de jelanie a lui Billie Eilish m-a zgâriat pe vene, cea mai nasoală dintre astea cinci din seria cu Daniel Craig.

Dar gata cu vitriolul toxic, No time to die nu-i deloc un film rău, chit că nu-i un Bond clasic, face niște chestii pe care nu le-am văzut la vreun alt film Bond de până acum, nu spun ce, dar tocmai acea imprevizibilitate a făcut să mi se ducă sângele aprecierii în locuri strategice.

Acțiunea este magnifică, spectaculoasă, exuberantă și ce epitete mai vreți voi, dar este și exagerată, aducându-mi aminte de filmele Fast & furious (nu însă de F9). Și No time to die nu mai este atât de elegant ca pe vremuri, este mai rural, mai sălbatic, mai forestier, mare parte din el se petrece în mijlocul naturii, cu verdeață multă și spațiu întins, fapt ce mi-a bucurat orgasmic ochiul chiar dacă a lipsit acel glamour cu care eram obișnuit.

Iar povestea îmbârligată care leagă cu fundiță tot ce s-a petrecut în filmele anterioare îl aruncă pe Bond în ipostaze neașteptate atât pentru el, cât și pentru spectatori, un alt aspect benefic care vine să salte filmul din mediocritate.

Mă abțin din a scrie mai multe despre poveste pentru că este posibil să-mi descarc penița în cine știe ce elemente cu spoiler pe la diacritice, așa că aici vă las pe voi să aflați cine, ce și cum.

Nu este cazul să scriu că filmul arăta superb, vizual este impecabil, și au fost destule secvențe cu o acțiune monumentală și complexă ce au necesitat hoarde imense de artiști VFX, din acest punct de vedere n-am ce reproșuri să-i aduc filmului.  Cadrele filmate cu o combinație de zdruncinături bine plasate și nu foarte dese să nu mă ia amețeala și o stabilitate de invidiat sunt mirobolante și vin cu multe elemente originale care creează o imagine feerică, dar și otrăvitoare. Cu toate astea, la cele 250 de milioane de dolari cât a fost bugetul, nici ăștia nu au fost în stare să sincronizeze cuvintele celor filmați din spate cu mișcarea gurii, se pare că este un mister de nerezolvat această sincronizare.

Nu m-a deranjat nici faptul că Bond nu mai e 007, pensionat fiind, locul i-a fost luat de Nomi (Lashana Lynch – Captain Marvel). Voiam să bag ceva mătrăgună legată de wokeism, dar n-am putut, totul a curs fluent, fără acel „in your face‟ enervant și exasperant. Nu lipsesc nici domnițele apetisante, aici avem atât la femme fatale (Ana de Armas – Blade runner 2049), cât și femeia fatală (Lashana Lynch), expresiile sunt sinonime, dar sunt nuanțate subtil, vă veți da seama în film de diferențe.

Este No time to die un final satisfăcător pentru Daniel Craig în rolul lui James Bond? Să zic că da, deși aveam așteptări mai mari. Mi-a plăcut, dar nu exagerat, filmul fiind salvat de ultimele 30-45 minute care chiar elevează întreaga poveste destul de banală de până atunci. M-a lăsat de câteva ori cu ochii crăcănați a uimire și cu gura încleștată pe cele trei litere în succesiunea lor celebră W, T și F, dar se simte că Daniel Craig este obosit, nici bine antrenat n-a mai părut pentru rol, cu ceva burtică la purtător, dar de înțeles în contextul filmului, să nu fiu chiar rău gratuit.

Chiar dacă-s olecuță dezamăgit de el, tot mi s-a părut un film competent și bine făcut în proporție de 80%, astfel că îi dau ca la mort un buchet cu 8 garoafe, dar eram gata să plusez, așteptând ceva mai wow. Deși….

4 out of 5 stars (4 / 5)

Link IMDB

Link RottenTomatoes

Recenzie video:

About admin

Check Also

Apex

Când mi-o caut, apoi mi-o și găsesc. Și mi-o fac cu mâna mea. Însă să …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *