Nosferatu

Nosferatu, sau pe limba lui maternă, Nosferatu, eine symphonie des grauens, este un film horror din 1922. Da, ați citit bine, m-am dus în urmă cu un secol pentru a urmări o producție horror.

Nu cred că mai este cazul să specific că filmul este alb-negru și mut. Am găsit o variantă restaurată pentru că originalul nu se mai regăsește pe nicăieri, fiind un întreg tămbălău la vremea respectivă cu acest film.

Producția semnată de F.W. Murnau este, practic, o reprezentare cinematografică a poveștii lui Dracula din romanul lui Bram Stoker. Dar din cauza drepturilor de autor, da, existau și atunci bătălii din astea, F.W. Murnau a fost nevoit să aducă niscai schimbări în numele personajelor.

Într-un orășel german își duc viața Hutter și Ellen, un cuplu fericit la suprafață, el îi aduce flori de dimineață, ea reacționează exagerat, melodramatic, el se duce în treaba lui de agent imobiliar, să-i zicem așa, ea cască gura pe geam așteptându-l.

Norocul îl lovește pe Hutter când află că va face ceva bani vânzând o casă dărăpănată unui bogătan.

Dar imediat vine și vestea cea rea, trebuie să se cărăbănească taman în Transilvania pentru a semna actele și a finaliza tranzacția cu contele Orlok (Max Schreck).

Contele Orlok nu mai vrea să stea în castelul său și purcede într-o călătorie maritimă spre noua lui locuință.

Și de aici încolo totul devine arhicunoscut pentru că același film l-ați revăzut de nenumărate ori în multiple reiterații de-a lungul anilor.

Dragi cititori, ce să zic despre Nosferatu?

Primesc puncte bonus doar pentru că l-am văzut cap-coadă fără întreruperi?

Chiar dacă filmul are o vârstă centenară, tot nu-mi dau seama ce ar fi putut fi considerat de groază la acea vreme pentru că nu se întâmplă nimic brutal în film.

Desigur, înfățișarea fizică a contelui Orlok este, și nu știu dacă mă puteți contrazice, cea mai înspăimântătoare viziune a personajului fictiv Dracula. Max Schreck, cu ceva machiaj rudimentar, arată într-un fel de ar putea oripila și cel mai al dracului demon veteran. Nici până acum, cu toată evoluția tehnologică astronomică pe care a cunoscut-o cinematografia, nu a reușit cineva să portretizeze vampirul suprem, din punct de vedere fizic, cum a făcut-o Max Schreck.

Figura suptă, palidă, capul cu o formă distorsionată, mâinile contorsionate, unghiile alungite și ascuțite ce aduceau a gheare, postura cocârjată, umbra pe care o proiecta pe pereți, pfff, au fost suficiente ca filmul să fie banat în câteva țări. Ce să mai, Orlok aducea mai mult a șobolan decât a vampir. Și șobolanul este un laitmotiv prezent peste tot în film.

Aici nu pot găsi laude suficiente pentru interpretarea silențioasă a lui Max Schreck care pictează un personaj tragic, condamnat la o singurătate eternă și chiar se zvonește că actorul de prea puține ori a fost văzut pe timpul filmărilor fără machiaj, a fost în permanență în pielea personajului.

Dar în rest nu se întâmplă nimic în film. Cu siguranță nu pot să îl văd prin ochii oamenilor de atunci și nu am simțit vreun sentiment de teroare dar să zic că aș putea înțelege noutatea unui asemenea film.

Atmosfera este una gotică, bântuitoare, lugubră, sinistră, epitetele pot curge pe bandă rulantă, mai ales că producția a fost filmată în locații reale, nu în vreun studio. Desigur, nu în România, dar într-un castel din Slovacia.

Nu am să comentez nimic de partea tehnică pentru că, deși filmul arată deplorabil, cum zice americanul: „It is what it is”, ăsta-i filmul, nu ai ce-i face, să nu uităm că a fost filmat în 1921, ce așteptări logistice să avem de la o asemenea producție? La fel tac mâlc și în ceea ce privește erorile de continuitate, ele sunt prezente la filme contemporane unde teoretic ar trebui să lipsească în totalitate că vorba aia, oamenii cică se pricep, așa că la un film de acum 100 de ani, când cinematografia era în scutece, sunt normale.

M-a surprins faptul că Nosferatu are și o parte componentă comică, nu neg că mi-a scrijelit un zâmbet pe moacă scena în care Orlok se plimbă teleleu prin oraș cu coșciugul în brațe.

Și poate văd prea mult în film, dar am sesizat cumva și o subliminală subtilă legată de vanitatea umană și superficialitatea stupidă care nu poate trece de aspectul fizic?

Trec și peste actoria extra-exagerată în care se aruncă mâini în aer, se leșină de prea multe ori, ochii ies din orbite la orice veste banală, acesta era stilul filmelor mute pentru a transmite mai abitir niște emoții în lipsa dialogurilor.

Ce pot să spun în final despre Nosferatu? Doar că este primul film cu vampiri din istorie (așa se spune), că Max Schreck este un Dracula, pardon, Nosferatu cum nu a mai fost nimeni altul prin prezența lui fizică grotesco-expresionistă și că povestea este cea pe care o știm cu toții, așa că nu mă avânt cu laude excesive, deși poate le-ar merita, încerc să fiu cât de cât echidistant, dar mă rezum la 8 căței de usturoi.

4 out of 5 stars (4 / 5)

Link IMDB

Link RottenTomatoes

Facebook Comments

About admin

Check Also

Sinister 2

Nu se poate film horror recent fără sequel, așa că Sinister 2, profitând de calitatea …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *