Oldboy (Oldeuboi)

Oldboy sau Oldeuboi este mijlocul trilogiei Vengeance regizată de către Chan-wook Park, o trilogie doar cu numele, pentru că personajele sau poveștile nu-s legate între ele, dar toate o ard cu răzbunarea.

Meseriașul Choi Min-sik (Lucy, The admiral: Roaring currents) îl interpretează pe Oh Dae-su, un terchea-berchea, asta fiind impresia pe care ne-o dă când îl întâlnim într-o secție de poliție, matolit rău de tot, făcând scandal și nestând deloc locului.

Când să se care de sub vigilența mijită a curcanilor sud-coreeni, nenicul de Oh Dae-su dă de dracu` pentru că se trezește din aburii alcoolului, și nu numai, în ceva ce arată ca o cameră de hotel. Se uită el după vreo fufă, crezând că a marcat ceva pe sistem bețivan, dar ghinion, camera nu-i una de hotel, ci este o celulă în care el este reținut contra voinței sale (ce pleonasm de două parale, de parcă stă cineva la pârnaie din proprie voință).

Hai să nu vă mai perpelesc atenția, Oh Dae-su este captiv acolo timp de 15 ani. Da, ștergeți-vă uimirea de pe chip, 15 ani, nici mai mult, nici mai puțin. De ce 15 ani? Ei bine, urmărind alte filme sud-coreene, acest număr are o semnificație legală și eu am știut de ce 15 ani.

Odată lăsat liber, cu mintea cam răscolită după atâta amar de timp petrecut în captivitate, Oh Dae-su pornește într-o misiune, să vezi drăcie, de răzbunare, vrea să afle cine i-a făcut acest pocinog, de ce și să-l halească la micul dejun cu fulgi cu tot.

La fel ca Sympathy for Mr. Vengeance, Oldboy are o atmosferă sumbră, ce amintește chiar de Blade runner, doar că nu-i SF, parcă lumea în care Oh Dae-su se află primește energie electrică pe stil comunist, cu porția. Încă din start Oldboy îți dă o senzație de apăsare sufletească, deja simți că urmează un film inconfortabil, că personajul va trece prin multe aventuri nefaste până să afle adevărul.

Povestea din Oldboy este ambiguă dinadins, habar n-ai ce se petrece, abia la final ești lămurit în totalitate (oare?) cu privire la film, așa că răbdare și tutun, nu dați bir cu fugiții dacă vi se pare cam plictisitor pe la început.

N-aș putea spune că este exagerat de violent ca alte filme sud-coreene, dar și aici avem parte de acțiune, ba chiar sunt câteva scene nemaipomenite în care Oh Dae-su își pune la încercare pumnii mult testați și forjați pe pereții celulei sale. Și secvențele în care se luptă cu hoarde întregi de hăndrălăi sunt neîntrerupte și al dracului de satisfăcătoare, împunge un pic pelicula care înconjoară credibilitatea, că mai sunt unii prin peisaj care se prefac că-s gata de luptă, dar dacă te strofoci un pic, chiar poți crede că un singur om ce nu se teme de moarte este capabil să secere într-un timp scurt o grămadă de bombardieri ce dau în orb. Ah, hai că am subevaluat violența din film, se scot dinții cu ciocanul, așa că dacă ați halit un fine dining nu vă luați la trântă cu filmul, că este păcat de banii dați pe cina sofisticată.

Însă nu acțiunea este punctul forte din Oldboy, ci povestea misterioasă, acoperită de un văl de ceață mai ceva ca smogul din cel mai poluat oraș din lume. Poți să te scremi oricât dorești, doar dacă ești scenarist știi ce se petrece. Deși în alte filme mă deranjează, aici are efect, stai într-o permanentă necunoștință de cauză, ești pe călcâie, că nu știi cine-i inamicul și de unde poate răsări să-i tuflească una-n scăfârlia eroului nostru și simți o amenințare omniprezentă deasupra capului zbuciumat al personajului.

Știi că situația este una complexă, că are lungi ramificații care se întind peste spațiu și în timp, dar ai mai multe șanse să rezolvi în gând o ecuație de gradul unșpemii decât să pătrunzi prin misterul așezat în fața ta.

Și atât vă spun, ce „I see dead people”? Ce „Damn them, damn them all to hell!”? Ce „Luke, I am your father”? Astea-s twisturi pistol cu pipi pe lângă dezvăluirea din Oldboy, una care șochează dincolo de limita imaginației și chiar îți provoacă dezgust. Deși dacă te apuci să diseci răspunsul, îți dai seama că este cam prea complicat și chiar neverosimil.

Dar sincer să fiu, pentru că nu este prima oară când văd Oldboy, a doua vizionare nu a mai fost atât de impresionantă pentru că știam ce urmează și acel twist este elementul principal care face filmul memorabil, fără el nu prea își merită locul acela atât de sus în top IMDB, adică nu-i chiar de 10.

Însă și acum rețin șocul inițial și angoasa monstruoasă generate de finalul din Oldboy care, per total, este un film suprarealist și emoțional în cel mai brut sens al cuvântului.

Ceea ce face Choi Min-sik cu personajul interpretat este o sclipire de geniu, dacă era american lua toate premiile posibile în acel an. Duce actoria la un nivel greu de atins pentru că toate emoțiile, toate stările de spirit, de la furie incontrolabilă la iubire infinită, de la umilință totală la sminteală descreierată, Choi Min-sik le interpretează sublim.

Și filmul arată într-un mare fel, nu-s nici pe departe expert în imagine sau scenografie, dar am putut să-mi dau seama că fiecare cadru este încărcat cu semnificație, fiecare culoare este folosită cu cap, fiecare element din peisaj își are rostul, totul mustește a dramatism psihologic, atât de bine filmat este Oldboy încât te pune pe gânduri, mestecând la o dilemă secundară, este oare totul aievea sau o simplă halucinație? Răspunsul este evident, dar tot mi-am pus această întrebare.

Cu siguranță Oldboy este un film care îți va rămâne adânc înfipt în memorie, din diverse motive, unele de bine, altele de rău, dar privind în retrospectivă, nu pot să mă abțin și trebuie să îi cumpăr filmului 9 ciocane.

Să nu care cumva să vă aud de remake-ul american, că vă trimit la colț să stați acolo nemișcați până vă vine mintea la loc, nici nu încape termen de comparație între cele două filme.

4.5 out of 5 stars (4,5 / 5)

Trailer:

Link IMDB

Link RottenTomatoes

Facebook Comments

About admin

Check Also

Sympathy for Mr. Vengeance

Sympathy for Mr. Vengeance este primul film dintr-o trilogie neoficială denumită Trilogia Răzbunării care mai …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *