Paradise Hills

Pe-o insulă pustie, într-un vechi castel, ups, am greșit formatul, aici este cu filme, nu cu poezii, deși Paradise Hills cam pe acolo se situează cu locația.

Filmul nu mi-a trezit vreun interes anume, nici măcar nu am avut idee cu ce este, doar mi-a plăcut posterul cu multele domnițe pure, îmbrăcate în alb, împrăștiate care încotro pe afiș.

Pornește cu una bucată mare nuntă, într-o locație de basm, de pe vremea nobiliară, însă totul se schimbă subit când în cadru apare o mașină zburătoare și mi-am dat seama că suntem într-un viitor distopic.

Personajul principal, Uma (Emma Roberts) este o zvăpăiată și jumătate care o supără pe mă-sa când refuză să se mărite cu milioanele unui Superior putred de bogat. Pentru a-i băga mințile în cap este expediată la o facilitate la dracu-n praznic prezidată cu o mână de fier de Ducesă (Milla Jovovich, culmea, într-un film neregizat de bărba-su).

Locația este mirifică, semănând cu un rai verde luxuriant unde ți-ar fi mai mare dragul să hălăduiești în voie.

Dar imediat îți dai seama că este vorba de un paradis demonic pentru că oricât de angelic ar arăta, scopul instituției este de spălare a creierelor tinerelor fătuci care nu sunt în stare sau nu vor să respecte anumite directive.

Ai o fată grasă ce nu vrea să slăbească? Hai cu ea la Ducesă. Ai o artistă îndrăgită de-o lume întreagă dar care vrea să cânte ce-o taie capul și nu ce zice studioul? Hai cu ea la ducesă. Ai o îndărătnică neastâmpărată ce nu vrea să se mărite cu forța cu un ciucalău psihopat bogat? Hai cu ea la Ducesă.

Și sub promisiunea unei schimbări în bine a odraslelor, familiile varsă cufere cu bani în contul Ducesei.

Atmosfera din Paradise Hills este una într-adevăr supărătoare pentru spectator, pentru că este dizgrațios ce se întâmplă în mijlocul acelui peisaj bucolic, nici mai mult, nici mai puțin, decât o lobotomizare lentă, o depersonalizare totală a fetelor pentru a se ralia la comportamentul liniar, de turmă, considerat acceptabil de către societate.

Cinematografia este superbă, creează o simetrie a tiparelor ce-ți induce o stare de neliniște, iar contrastul dintre nuanța pură de alb, ce semnifică neprihănitul și care domnește la fiecare pas, cu metodele întunecate de corectare a comportamentului deviant (în concepția unei societăți decrepite) este de natură să-ți dezorienteze acidul gastric.

Ochiul se minunează de cât de frumos și simetric arată totul, dar creierul gâfâie de frică în căutarea unei căi de evadare pentru că-ți dai seama că la mijloc se întâmplă ceva necurat.

Din păcate, Paradise Hills pornește cu o idee interesantă (deși nu chiar originală, mi-a adus oarecum aminte de A cure for wellness sau bucăți din mai vechiul A clockwork orange, dar și dintr-unul mai recent, dar nu spun care, că-i spoiler), dar insuficient explorată pentru că scenariul se rezumă la a ne prezenta același lucru, dar sub diferite variații, pentru o mare bucată din film.

Filmul are și câteva WTF-uri ascunse bine, dar sincer, am avut parte de un șoc neplăcut, mă uitam în ochii celuilalt spectator din sală și el la mine cu aceeași privire nedumerită și aceeași trimitere grosolană la organul masculin urmat de … mea se întâmplă aici?

Am avut impresia că scenariștii s-au îmbătat spre final și au vărsat cea mai dementă scenă, fără vreo logică anume, dacă voi ați înțeles-o, vă rog să mă luminați.

Filmul este tras în jos de o editare jenantă, lucruri care apar și dispar ca prin minune, multiple nesincronizări audio, să nu mai zic de scenariul incompetent care se traduce printr-o locație ce se vrea super secretă și super bine păzită, dar care este mai penetrabilă și te poți plimba cu lejeritate mai ceva ca într-un liceu românesc.

Cât despre metaforele cu referire la societatea noastră, lupta dintre clasele împărțite după criterii financiare, nici că se putea ceva mai evident și mai grosolan de atât.

Paradise Hills excelează doar la partea vizuală, locații cu adevărat superbe, și la costumații, jos pălăria, dar lasă garda jos când vine vorba de elementul cel mai important pentru un film, povestea captivantă, care aici are la început un sâmbure cu potențial fructuos, dar care devine găunos pe măsură ce timpul se scurge.

Mă poziționez, de final, undeva la 4, Paradise Hills deși colcăie de mister, este unul negativ, cauzat de un scenariu eșuat în a doua sa parte care nu a știut încotro să o apuce și nu am înțeles mare lucru din final.

Plus că este plin de căcaturile ce distrug filmele în această perioadă, anume propagandă feministă, toți bărbații sunt porci în film (mai puțin unul, care și ăla e mort), pro LGBTQ (nu că am ceva cu această categorie, dar nu mi-o băga pe gât așa, forțat, hodoronc-tronc, fără logică), plus alte încă vreo câteva mișcări din astea SJW.

2 out of 5 stars (2 / 5)

Trailer:

Link IMDB

Link RottenTomatoes

Facebook Comments

About admin

Check Also

The five

The five sau Deo pa-i-beu este un thriller sud-coreean din anul 2013, unul nu prea …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *