Parasite

Prea multă vâlvă (pozitivă) a fost iscată în jurul acestui Gisaengchung (Parasite), un film sud-coreean în regia lui Joon-ho Bong, cel care a mai marcat pe scena internațională cu renumitele Gwoemul sau Snowpiercer (ambele filme de văzut), acest Parasite plecând cu Palme d`Or de la Cannes, așa că a trebuit să îl văd.

Fiind un film de festival, anticipam un ocean de plictiseală simandicoasă și elogii false, că nah, este la modă ca filmele prezente la festival să primească laude nejustificate, altfel pică de fraier juriul care le-a ales.

Cu așteptările într-un fragil balans, pentru că mi-au plăcut precedentele filme regizate de Joon-ho Bong, dar și aveam simțurile în alertă din cauza laudelor excesive, am purces să mă benoclez la cele 130 de minute de film.

Dinadins deraiez și nu intru efectiv în pâinea feliată pentru că, la fel ca trailerul, nu vreau să divulg mai mult decât este necesar din poveste.

Cu cât intrați mai a la Stevie Wonder la film, cu atât mai bine.

Parasite ne aduce în prim-plan familia Kim, mamă, tată, frate și soră, toți adulți, o familie săracă și mizerabilă, ce colcăie, că nu se poate numi trăit, într-un apartament minuscul din subsolul unei clădiri ce le oferă o priveliște dizgrațioasă, toți vagabonzii beți făcându-și nevoile în văzul lor.

Sunt atât de săraci încât vânează orice liniuță de WiFi gratuit, iar deratizarea (că sunt plini de gândaci) o fac deschizând geamul când primăria dezinfectează străzile.

Culmea este că proști nu sunt, doar că nu le sunt oferite oportunități de angajare pe măsura aptitudinilor de care dispun, iar jegurile de slujbe pe care le agață când și când sunt îndeplinite dezastruos, iar plata este pe măsură.

Norocul pare a li se schimba într-o zi, când prietenul băiatului îi propune acestuia să predea lecții de engleză unei fătuci bogătane în locul lui pentru o scurtă perioadă de timp.

Mno, și atât, v-ați lins pe botoxul proaspăt injectat, că mai mult de primele 10 minute din film nu mă mai duc cu povestitul.

Ce îmi place la Joon-ho Bong este faptul că filmele lui nu sunt înlănțuite de un gen anume, și Parasite nu face excepție, este o tragicomedie cu tentă de thriller psihologic, presărată cu  nuanțe de acțiune și atinsă de firimituri de horror.

Ceea ce pornește ca un film simplu, nevinovat, despre greutățile de zi cu zi ale unei familii obișnuite, se transformă pas cu pas în cu totul altceva.

Scenariul este plin de surprize neașteptate, și, deși ritmul este lent pe alocuri, nu te lasă să afli ce amplitudine îți poate avea căscatul, pentru că nu plictisește deloc.

Parasite este un labirint de sentimente, te amuză isteric, te întristează subit, te îngrozește subtil și te surprinde la fiecare pas, ținându-te pe marginea ferestrei de la etajul 50 într-o tensiune periculoasă pentru inima ce stă să-ți iasă din piept, așteptând cu nerăbdare să afli ce se va întâmpla mai departe cu cele două familii protagoniste.

Plus că este plin de referințe subtile, sunt convins că am ratat o grămadă din ele, și devine chiar interesant de revizionat pentru că îl veți vedea într-o altă lumină.

La fel ca Snowpiercer, Parasite este de la cap la coadă un comentariu social la adresa societății tot mai nedrepte în care ne aflăm, cu bogații ducând o viață de huzur dincolo de limitele bunului simț, iar săracii se afundă într-o hazna sufocantă din care nu mai pot ieși fără să pută a hoit.

Dar toate acestea nu deranjează deloc, nu sugrumă povestea, nu sunt forțate doar de dragul de a bifa vreo mișcare la modă, scenariul având grijă ca atenția să cadă pe povestea familiei care se schimbă alarmant de la scenă la scenă.

Titlul filmului este la obiect și ne lasă pe noi să decidem cine este parazitul în această poveste pentru că la final nu știu dacă avem parte de personaje negative sau de personaje pozitive. Sau un amestec între cele două categorii. Fiecare va decide pentru că Parasite, prin temele abordate, supărătoare, dar reale, dă frâu liber interpretărilor personale.

Te apucă groaza văzând de ce sunt în stare anumite persoane pentru a-și atinge scopurile. Din nou, nu spun cine ce face, vă las pe voi să descoperiți.

Știu că poate nu prea are sens tot ce am scris și că nu am spus nimic efectiv despre film, dar Parasite trebuie urmărit pe stomacul cinefil gol, fără să știi ceva despre el.

Ce mai pot evidenția este cinematografia superbă care prezintă cu abnegație contrastul dintre cele două lumi care se ciocnesc în film, austerul lugubru, înfometat, jigărit și fastul exacerbat, inutil și pompos din cale afară.

Are și momente în care scenariul este un pic fantezist, unele scene sunt târâite cam mult, dar elementele negative pălesc în fața spectacolului fascinant al conflictului claselor sociale așezat într-un scenariu inteligent care nu te lasă să respiri și care îți împlântă în creier multiple dileme la care ai să rumegi câteva zile după vizionarea filmului.

Presimt că o să stârnească și Parasite controverse, mai ales că, nu știu dacă este spoiler, câteva secvențe seamănă al naibii de mult cu recentul Joker. O să-mi dați dreptate după ce veți vedea Parasite.

Eu m-am simțit cel mai bine cu Gwoemul (este și un film mai ușurel, mai comic și mai plin de aventuri), dar și Parasite este o desfătare pentru creier, așa că zic că merită un 9.

4.5 out of 5 stars (4,5 / 5)

Trailer:

Link IMDB

Link RottenTomatoes

Facebook Comments

About admin

Check Also

Forgotten

Forgotten, pentru a nu fi confundat cu americanul cu The în față, îi scriu și …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *