Passengers

(2,5 / 5)Passengers

Passengers este un fel de Cast away în spațiu doar că aici naufragiatul Jim (Chris Pratt) nu are drept companion o minge de volei ci taman pe Aurora (Jennifer Lawrence).

Nava Avalon plină cu vreo 5.000 de adormiți în capsule de hibernare se află în drum spre o colonie. Numai că spațiul este un loc tare nenorocit și se pare că nu-i place să fie penetrat așa că ripostează cu niște meteoriți care pălesc în plin nava provocându-i niscai daune iar unul din efecte este stricarea capsulei lui Jim, mecanic de profesie.

După obligatoria plimbare a la 28 days later, adică singur pe o navă pustie care ar fi trebuit să colcăie de oameni, Jim își dă seama că pute ceva și află fatidicul adevăr, a fost trezit din hibernare 90 de ani prea devreme.

Disperat, încearcă tot ce îi stă în putință pentru a reintra în hibernare, pentru a lua legătura cu Pământul, dar orice încercare dă greș, așa că pentru un an își acceptă soarta, aceea că va muri singur în spațiu.

Asta până când într-un moment de sincopă mintală și după îndelungi dezbateri cu sine în ceea ce privește luarea deciziei, până la urmă strică o capsulă de hibernare, trezind-o pe Aurora, care habar nu are ce i s-a întâmplat.

Și de acum încolo ni se prezintă drumul de la disperarea celor doi până la înfiriparea unei povești de dragoste și împăcarea cu soarta neprielnică.

Dacă acțiunea nu s-ar fi desfășurat în spațiu, Passengers ar fi fost destul de plictisitor, suntem puși în fața veșnicei dileme: se vor îndrăgosti sau nu? Răspunsul este destul de simplu, din moment ce pe ditamai nava sunt doar doi oameni atractivi, tineri și cu pofte carnale.

Din păcate scenariul este unul extrem de neinspirat, mare parte din film fiind de o mare banalitate, nu face altceva decât să ne prezinte activitățile cu care Jim încearcă să își păstreze întregi facultățile mintale ca apoi să o luăm de la capăt în momentul în care în scenă apare și Aurora.

De câte ori poți vedea o sesiune de dans, un meci de baschet, un mic dejun, o cină, o ieșire în spațiu până să ți se aplece și să vină să îți verși mațele?

Abia spre final se mai încing lucrurile, când adevărul iese la iveală și când nava se îmbolnăvește, meteoriții de la început făcând ravagii cu efect întârziat și cei doi sunt nevoiți să își unească forțele pentru a rezolva problemele critice care amenință nava și, implicit, viețile celor 5.000 de oameni aflați la bord habarniști de pericolul mortal ce-i paște.

Passengers arată de excepție din punct de vedere vizual, secvențele spațiale sunt de o frumusețe răpitoare, în film ai doar două lucruri la care poți căsca gura: la spațiu și la Jennifer Lawrence și/sau Chris Pratt, după preferințe.

Deși m-a enervat la culme insistența regizorului de a ne prezenta cât de bine arată Jennifer, ne bagă pe retină aceeași ipostază de nu mai puțin de 5 ori. OK, prima oară îți zici wow, ce ȚCC (țâțe, cur, craci) are fătuca, a doua oară, hai că poate nu am ginit-o bine de prima oară, a treia oară deja te ia cu nervii, a patra oară deja începi să urli: Bine bă ne-am prins că arată mișto, a cincea oară deja te-a făcut la mansardă și te apucă pandaliile, o fi mișto dar nici în halul ăsta, că n-o fi miss Univers (deși în cazul de față…). Mă rog, pe scurt ne omoară cristalinul cu Jennifer Lawrence de 5 ori în același costum de baie în aceeași piscină, lucru care devine redundant și al dracului de enervant începând cu a treia tură.

Dar deviez, oricum altceva nu am ce spune despre film, că nu prea a avut material care să merite să mă scormonesc de niște cuvinte mai sofisticate. Tot cu nasol dau în el, stați că nici Chris Pratt nu scapă de repetiție, se pare că regizorul s-a crezut în Guardians of galaxy, film tot cu al nostru Chris, pentru că avem o scenă identică, ținând cont că ambele filme au acțiunea plasată în spațiu, nu este greu de imaginat despre ce vorbesc.

Passengers este plictisitor cam 75%, încearcă să creeze tensiune acolo unde nu este cazul, o arde inutil o grămadă de vreme cu dilema lui Jim de a o trezi sau nu pe Aurora, deși din trailer deja știm răspunsul, au prăpădit vreun sfert de oră cu nimic, că nu ni s-a sculat nici o tensiune când deja știam finalitatea problemei.

Actorii joacă bine, era și cazul, că aproape tot filmul pe umerii lor a căzut, dar oricât de bine ai juca, nu poți să faci un scenariu fad să fie bun.

Totuși, te pune un pic pe gânduri, ce ai face dacă te-ai afla în bocancii lui Jim? Practic trezitul Aurorei echivalează cu un fel de crimă pentru că la asta se rezumă această acțiune, o viață pierdută aiurea, bașca miroase și a viol oarecum ascuns, că oricine are nevoi fizice și cu cine să ți le satisfaci când ai o singură variantă? Este morală decizia lui Jim? Ca să parafrazez o replică din film, este un înecat care trage după sine pe altcineva, dar totuși se îneacă, poți să îl condamni că încearcă să supraviețuiască?

Passengers este un film care arată teribil de bine, dar care scârțâie serios la celelalte capitole, este o poveste de dragoste plasată în spațiu, nimic mai mult, care îți lasă un gust amar și care nu merită mai mult de un 5, mediocru cât să caști gura să nu te ia somnul, nu aduce nimic original, împrumută la greu din filme precum 2001 sau Gravity, dar nu se remarcă prin ceva anume de care să îți amintești peste ceva timp. Mai are și destule probleme de logică și este chiar retard pe alocuri cu niște explicații fantasmagorice care te fac să crezi că în viitor, deși avem tehnică inimaginabilă, suntem niște idioți incapabili de a preconiza niște situații incredibil de simple.

Este vizionabil dar nu se ridică nici pe departe la înălțimea unor asemenea nume de actori, nu mai merge șmecheria cu hai să băgăm pe poster nume șmechere, dă-l dracului de film, poate să fie prost că oricum lumea vine pentru actori.

Și trailerul este de un mare căcat, are niște replici în el care te fac să crezi ceva, când colo, ai parte de cu totul altceva. Ce s-a întâmplat cu „Există un motiv pentru care ne-am trezit prea devreme”,„Se întâmplă ceva ciudat aici”, „Nimic nu este accidental”, „Este ceva ce nu ni se spune”? Toate replicile astea sunt în trailer și te conduc spre o idee, dar în film ciuciu, nici urmă de ele, de parcă este vorba de cu totul alt film. Până și posterele bat câmpii cu chestii inexistente. Să nu mai zic că un mare actor apare în film pentru 5 secunde și nu are nici o replică. Pe bune de nu pute a scene refilmate la greu pentru că nu are logică să angajezi un actor mare pentru nimic.

Și începe să se întâmple cam des asta, promovare falsă, una ni se spune, alta ni se livrează, dacă știam că este doar despre cum se ling ăștia doi nici nu mă mai duceam la film.

 

Trailer:

Link IDMB

Link RottenTomatoes

About admin

Check Also

ARQ

ARQ

ARQ este o producție originală a celebrului Netflix, deci vă anunț încă de la început, …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *