Poms

Poms

Sper să nu repet prea multe în Poms ce am scris anul trecut despre Book club, film cu care se aseamănă, având un subiect izbitor de apropiat, ba chiar cele două filme o fac poștă pe Diane Keaton.

Poms este o dramedie despre Martha (interpretată de mai sus-menționata), o senioară care nu se mai poate descurca singură în apartamentul ei în care a trăit o viață și care se mută într-un centru rezidențial pentru persoane în vârstă, Sun Springs, centru foarte mișto, de îmi venea și mie să mă cărăbănesc acolo.

Aici se împrietenește, mai bine-zis este forțată de împrejurări, cu Sheryl (Jacki Weaver), o fire zvăpăiată care caută orice motiv să se distreze.

Cum una dintre pasiunile neîmplinite ale personajului Martha a fost cheerleadingul, adică să fie majoretă, ce se gândesc fetele?

Băi, chiar dacă avem o vârstă, pana noastră, ce altceva avem de făcut până când cucoana aia cu trenciul negru termină de ascuțit instrumentul de supt suflete? Păi hai să înființăm un club de majorete și să ne distrăm pe cât ne țin șoldurile artificiale și încheieturile artritice.

Celor două membre li se alătură alte șase doamne ce bat spre 70-80 de ani și se pun cucoanele noastre pe antrenamente serioase pentru că li s-a năzărit că dacă tot o fac lată, să o facă până la capăt și să se înscrie și într-un concurs de gen, că doar se încadrează în limita de vârstă 18+.

Știu că filmul nu a fost făcut cu gândul să-l bage taman pe Nipemi în audiența vizată, dar după Book club de anul trecut, chiar așteptam cu destul interes acest film, mai ales datorită premisei intrigante și a actriței Diane Keaton.

Nu vreau să fiu măgar, dar nu am ce face, Poms nu este un film rău, dar nu se compară deloc cu Book club care mi s-a părut mult mai bun și mai amuzant, chiar dacă este amar în multe momente.

Și aici avem parte de secvențe incredibil de triste, și nu este vreun spoiler, dar este de anticipat ce se va întâmpla la un moment dat dacă ținem cont că avem de-a face cu personaje care sunt mai aproape cu număratul degetelor de 10 decât de 1.

Deși are câteva secvențe amuzante, scenariul din Poms pare că nu profită la maximum de ideea interesantă care ar fi putut genera mai mult zvâc. Se vede că scenaristele se află la primul mare proiect, pentru Zara Hayes (care semnează și regia) este primul scenariu, iar pentru Shane Atkinson este primul scenariu de lung-metraj.

Cea mai mare parte a filmului Poms este mediocru și aproximativ captivant, dar parcă simțeam că de fiecare dată scenei îi lipsea câte ceva mai suculent care să dea niscai gust suplimentar.

Nu neg că ultimele 10-15 minute salvează filmul, fiind atât emoționante, cât și incredibil de triste, până la lacrimi în ambele cazuri.

Da, Poms a reușit, deși nu mai credeam posibil, să îmi stoarcă niscai lacrimi în două momente.

Deși este oarecum fad prin întâmplările banale ce se petrec pe marele ecran, Poms colcăie de mesaje și povețe care au în vizor în principal două sfaturi mari și late: Dacă ești pasionat de ceva, fă-o, indiferent de vârstă pentru că niciodată nu-i prea târziu să-ți realizezi visele și Lumea poate să dea din gură, șterge-te la fund cu părerea altora pentru că viața este scurtă, extrem de scurtă, pentru a fi consumată cu nimicuri inutile ca apoi, la bătrânețe, când trupul se apropie de data de expirare, să regretăm momentele irosite cu te miri ce frecușuri meschine și superficialități de doi bani.

Te face să te gândești la propria-ți mortalitate și asta este de natură să-ți bage neuronii-n agitație și să reflecți asupra propriilor alegeri de viață.

Deja mă apucă melancolia și tristețea scriind aceste rânduri, așa că mai pomenesc de actorie care este una bună, dar nimic de povestit nepoților, și închei cu un 6 deși chiar aș fi dorit să urc măcar o treaptă mai sus din moment ce Book club, singurul film de pe site cu care îl pot compara, a primit de la mine un 8.

3 out of 5 stars (3 / 5)

Trailer:

Link IMDB

Link RottenTomatoes

Facebook Comments

About admin

Check Also

Long shot

Long shot

Long shot este un film regizat de Jonathan Levine de la care nu aveam mari …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *