Prometheus

În 2012 apărea Prometheus, un film regizat de Ridley Scott, avându-i în roluri principale pe Noomi Rapace, Michael Fassbender (X-Men: Apocalypse, Assassin`s creed, Alien: Covenant), Charlize Theron (The old guard, Fury roadAtomic blonde) sau Idris Elba (Avengers: Age of Ultron, Star Trek: Beyond, Avengers: Infinity war, Cats).

De ce mă pusei cu ochii pe filmul ăsta? Eh, ce întrebare retorică puneți și voi, ghiciți de ce.

Suntem în anul 2089 și Noomi Rapace (Close, Bright) este Elizabeth Shaw, o cercetătoare aparent genială, căscătoare de gură prin peșterile împrăștiate pe toată suprafața pământului, căutând un punct comun între anumite simboluri similare ce-și fac apariția negreșit în diverse civilizații antice separate de spațiu, dar și de timp.

Ajunsă-n Scoția, lovește jackpot-ul, găsește niște emoji-uri rupestre ancestrale care o determină să ajungă la o concluzie care, dacă se adeverește, va zgudui din temelii concepția noastră despre facerea rasei umane.

După alți 2 ani, că trebuie să aduc vorba de Prometheus, ne găsim la bordul unei nave cu același nume care se duce spre destinația stelară triangulată din desenele identice regăsite prin scrijeliturile primordiale ale unor societăți de mult dispărute.

Așa aterizează pe LV-223, destinația finală unde speră să descopere niște răspunsuri satisfăcătoare pentru întrebări existențialiste care au măcinat omenirea timp de mii de ani.

Ce s-o mai ocolesc, Prometheus este un prequel pentru Alien a cărui poveste pleacă de scurtele cadre de la începutul lui Alien în care ne-am delectat retina la văzul navei prăbușite și a ființei uriașe care zăcea moartă prin peisaj.

Asta nu înseamnă că Prometheus este un film SF horror sau de acțiune, din contră, este departe de a fi așa ceva, forma pe care o îmbracă este una filozofico-biblică, suntem invitați la prelegeri teologice despre Dumnezeu, cine suntem, cine ne-a creat, de ce ne-a creat, când ne-a creat, care este scopul nostru, unde-s inginerii care ne-au îmbinat genetica încât să putem fi capabili să trăim pe Terra, există nemurirea, cum o putem atinge, ne trebuie nemurirea și alte asemenea întrebări retorico-inutile destinate celor care nu altă treabă decât să ardă gazul de pomană cu nimicuri neproductive.

Dacă v-am tăiat de tot cheful de a urmări filmul, încerc să mă revanșez scriind că Prometheus nu este atât de plictisitor pe cât pare. Bine, nici nu este vreo șmecherie de film, dar are destule elemente care-l fac unul moderat interesant.

Mi-a plăcut reinterpretarea poveștii mitologice grecești a lui Prometheus, această saga a creației ființei umane care, dacă stau bine să mă gândesc, nu este prea diferită față de ce și-au închipuit grecii antici. Accentuez cuvântul închipuit.

Și pe lângă toată această abrambureală spirituală, Prometheus ne oferă și un sfat pertinent și practic: „Ce ți-e nu-ți place, altuia nu-i face, că roata se învârte și, eventual, te va călca‟.

Mno, gata despre filozofie, să trec la personajele care trag filmul în jos. Hai măi scenariștilor, ce dracu, ați imaginat o aventură spațială de un trilion de dolari ce ar putea duce la o descoperite epocală care va schimba din temelii percepția umanității asupra existenței și voi creionați cele mai tâmpite personaje? În loc să fie expediată crema cremelor, în film avem parte de cercetători care nu respectă nici cele mai elementare reguli de conduită științifică, își dau jos căștile protectoare pentru că aerul pare respirabil, riscă inconștient contaminarea echipajului, conduc experimente pe ghicite, avem un geolog a cărui misiune este cartografierea și care se rătăcește? Din acest punct de vedere, personajele umane sunt o parodie și din cauza asta, cel puțin la mine, când un personaj se comportă imbecil, să fie sănătos, nu-mi câștigă simpatia, poate să crape imediat.

Asta ar fi una din hibele scriitoricești, cealaltă este că scenariul este plin de elemente complet neverosimile, care sfidează logica. Nu mă refer la călătorii spațiale sau alte asemenea evoluții tehnologice, ci la acțiuni care nu au sens, mai ales având în vedere informațiile pe care chiar filmul ni le servește. Poate nu strica, printre altele, să fie consultat un medic când a fost scris scenariul, să-și dea cu părerea asupra anumitor proceduri.

Pff, și câte trăsnăi din astea lipsite de coerență mai sunt prin film.

Ce să mai zic de faptul că Prometheus, deși este plasat cu 30 de ani înaintea primului Alien, dispune de o tehnologie exponențial mai avansată, nu mai avem monitoare CRT și butoane vizibile de pe Lună, ci holograme și touch-screen-uri virtuale. Înțeleg că efectele speciale au evoluat, dar în cronologia universului Alien această discrepanță dăunează grav creierului, mai ales dacă le vezi unul după altul.

Și poate cea mai mare problemă este faptul că Prometheus este complet inutil dacă privim în ansamblu, de sine stătător este nesatisfăcător, ori cu el, ori fără el, în același mod ne uităm la poarta nouă.

Măcar din punct de vedere tehnic filmul este ireproșabil, arată senzațional, atât în ceea ce privește cadrele exterioare, cu o planetă plină de peisaje superbe, cât și în interiorul complicat și minuțios detaliat din coșmelia străină unde au poposit ai noștri cotropitori.

Multe nu prea mai am ce spune despre Prometheus, are intenții lăudabile, dar în final este doar o pseudo-disertație pe tema originii umane și a jocului de-a Dumnezeu, subiecte fascinante, dar poate în cu totul alt film și transpuse într-un scenariu scris de cineva care și stăpânește asemenea subiecte, nu de cineva care doar crede că le stăpânește.

Având în vedere cele enunțate mai sus, Prometheus suferă 5 incizii, fiind, opinie proprie, al doilea cel mai slab film din franciza Alien.

2.5 out of 5 stars (2,5 / 5)

Trailer:

Link IMDB

Link RottenTomatoes

Facebook Comments

About admin

Check Also

Predators

Franciza Predator mai primește un S ca sufix și în 2010 a luat naștere Predators, …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *