Qu’est-ce qu’on a (encore) fait au bon Dieu

Qu'est-ce qu'on a fait au bon Dieu

Azi am pregătit o comedie dublă cu un titlu de coșmar pentru SEO, Qu’est-ce qu’on a fait au Bon Dieu și Qu’est-ce qu’on a encore fait au bon Dieu, două filme franceze din 2014 și 2019.

Încep mai întâi prin a spune că prima parte a fost interzisă în Marea Britania și SUA. Da, în două țări atât de emancipate și evoluate încât nu sunt capabile să facă diferența dintre realitate și ficțiune.

De ce a fost filmul interzis?

Pentru că i se rupe în prepuț de corectitudinea politică și umblă periculos pe sârmă tangențial cu rasismul, fapt ce, aparent, a oripilat mintea acestor națiuni „pussificate” care au devenit atât de sensibile încât creează un hashtag după fiecare vorbă mai de duh.

Din fericire, eu am învățat la școală, pe lângă faptul că sport nu înseamnă să mergi până la toneta cu hot-dog și să-ți antrenezi grăsimea ducând ritmic hamburgherul la frigiderul de deasupra gâtului, și că una este filmul, alta este realitatea, așa că am zis să văd cât de oripilant poate fi acest Qu’est-ce qu’on a fait au Bon Dieu.

Filmul ne prezintă povestea unor părinți francezi, de modă veche, catolici convinși, bașca albi, și care au 4 fete gata de măritat.

Și vine urgia pe capul celor doi pentru că fetele încep să se mărite de parcă am fi într-un banc, una cu un arab musulman, alta cu evreu nord-african și a treia cu un chinez.

Mai rămâne cea mică singura lor speranță la normalitate și la menținerea purității sângelui francez ce curge în venele familiei.

Vă las pe voi să ghiciți ce logodnic își găsește și fata cea mai mică.

Da, ea se îndrăgostește de un negru.

Prima parte ne prezintă peripețiile generate de această ultimă nuntă, iar partea secundă ne aduce pe ecrane viața de familie a cuplurilor într-o Franță aflată pe un butoi de pulbere din cauza tensiunilor multiculturale, aici filmul concentrându-se și pe familia ginerelui de culoare, ginere care are o soră gata de măritat, dar spre stupefacția familiei ivoriene care se așteaptă la un ginere înalt ca bradul și puternic ca tancul, evident tot negru, se trezește pe cap cu o altă mireasă, fata lor fiind lesbiană.

Cele două filme diferă foarte mult ca tonalitate. Primul este atât de ofensiv din punct de vedere cultural încât dacă Hitler l-ar vedea, s-ar lua la palme și ar transforma toate lagărele de concentrare în parcuri de distracție.

Filmul ia toate stereotipurile imaginabile și face mișto de ele la greu într-un mod clar jignitor. Dar chestia este că nimeni, dar absolut nimeni, nu scapă de bășcălie. Toți fac mișto de toți, nu este etnie care să scape de caterinca crasă a celorlalte etnii.

Și tocmai aici se regăsește farmecul filmului. Chiar dacă la suprafață filmul pare rasist, nu se face distincție între rase, glumele nu au o direcție anume, și atunci unde mai este rasismul dacă toate personajele sunt băgate în același cazan multicultural?

Se folosește la greu de auto-derâdere și sanchi-uri stereotipice, dar la final, ne dăm seama că este promovată toleranța. Pentru că deși se atacă la greu, personajele, până la urmă, ajung să se înțeleagă, să se accepte și să trăiască în pace.

Tocmai prin aceste glume filmul încearcă să dezumfle prejudecățile francezilor referitoare la imigranți, și ne arată că și ei sunt oameni ca oricare alții.

Dar ce să le fac vorbitorilor de engleză dacă nu-s în stare să vadă dincolo de superficialitate? Să rămână la filmele lor spălate cu detergent de orice glumă de asemenea natură, că oricum realitatea este cu totul alta, Qu’est-ce qu’on a fait au Bon Dieu prezintă pe șleau cum stau lucrurile în lumea reală, în timp ce americanii preferă să se mintă cu niște fantezii în care nu există glume cu tentă xenofobă sau rasistă.

Dacă până acum am vorbit despre prima parte, o comedie excelentă, trec, pe scurt, că nu am ce spune prea multe, la partea secundă, una mult mai îmblânzită care se scutură de cea mai mare parte a glumelor vexante și pare o versiune spălăcită a primului film.

Aici ne sunt prezentate mai mult temerile și oripilarea unei familii de negri autentice, de la mama lor de acasă, când află că lumina ochilor, prințesa neprihănită, este, de fapt, lesbiană.

Nu mi-a plăcut mai deloc partea a doua, aflată acum pe marile ecrane, comparativ cu prima pentru că nu mi s-a părut prea amuzantă. Sau nu atât de amuzantă precum filmul din 2014.

Combinate, cele două filme, Qu’est-ce qu’on a fait au Bon Dieu și Qu’est-ce qu’on a encore fait au bon Dieu, ne arată într-un mod comic (pentru unii), jignitor (pentru pămpălăi), că toate națiile au adânc înfipte în mentalitate stereotipuri cu privire la restul, fiecare consideră că restul sunt inferioare propriei nații dar, per ansamblu, toate sunt la același nivel, niciuna nu este mai bună sau mai prejos de celelalte.

Și asta este lecția transmisă de aceste filme, să ne acceptăm cu bune și cu rele pentru că toți suntem OAMENI.

 

Qu’est-ce qu’on a fait au Bon Dieu

Nota 9

4.5 out of 5 stars (4,5 / 5)

Trailer:

Link IMDB

Link RottenTomatoes

 

Qu’est-ce qu’on a encore fait au bon Dieu

Nota 6

3 out of 5 stars (3 / 5)

Trailer:

Link IMDB

Link RottenTomatoes

Facebook Comments

About admin

Check Also

Poms

Poms

Sper să nu repet prea multe în Poms ce am scris anul trecut despre Book …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *