Rogue One

Rogue One

(4 / 5)

Rogue One, evenimentul de gală al sfârșitului de an cinematografic, funcționează atât ca un prequel al primului film, A new hope, dar și ca un spin off, pe de o parte, are strânsă legătură cu saga Star Wars, pe de altă parte, se distinge de celelalte filme prin introducerea unor noi personaje și lipsa, în mare parte, a celor cu care suntem obișnuiți.

Pentru fanii Star Wars este binecunoscută intriga acestui film, în care o trupă pestriță de antieroi este nevoită să pună labele pe planurile unei anumite arme extrem de puternice, celebra Stea a Morții cu care deja ne-am întâlnit de câteva ori de-a lungul acestei francize.

În fruntea acestei trupe, mai mult împotriva voinței sale, se află Jyn Erso, fiica unuia dintre artizanii acestei arme, Galen Erso, care, la rândul lui, este forțat să participe la crearea acestei monstruozități distrugătoare de planete.

După ce este salvată dintr-o pârnaie galactică de către Cassian Andor, Jyn este convinsă într-un final, după ce află că în ecuație intră și tată ei, să ajute Rebeliunea pentru a pune stop opresiunii imperiale.

Pe măsură ce acțiunea înaintează, trupa se îngroașă ba cu un droid convertit pus pe șotii involuntare, ba cu pilot răzvrătit având strânse legături cu Galen, ba cu doi asiatici total diferiți, unul orb mânuitor de ciomege și as în arte marțiale cu ceva tangențe jediste, celălalt mai bătrânește, cu ditamai arsenalul în cârcă (deh, este nevoie și de niște chinezi, că Star Wars nu prea e mare sculă prin China și trebuie ceva momeală să pună niște funduri de chinezi în scaune la cinema să aducă niscai zeci de milioane de dolari, ba chiar sute dacă se poate, în conturile șoarecelui Mickey).

Astfel, această trupă eterogenă, formată din personaje cum nu se poate mai diferite, se aruncă într-o misiune extrem de periculoasă, cu șanse minime de reușită, așa cum droidul K2 ține morțiș să îi tot anunțe pentru a le ‚‚ridica” spiritul. Desigur, nici cealaltă parte combatantă, recte Imperiul, cu al său nenea Vader, da, ăla negru de respiră greu și e tac-su, nu stă cu degetul în fund și trimite o armată pentru a contracara mâna de inamici, neștiind că ăștia sunt puțini, dar inimoși.

Chiar dacă știm, mă rog, să nu vorbesc la general, eu știu finalitatea poveștii, pentru că am văzut seria originală (este cineva sub 20 de ani care nu a văzut-o?), asta nu înseamnă că Rogue One nu mi-a suscitat un maxim interes pentru că de multe ori, chiar dacă știi destinația, călătoria este mai importantă.

Trag un pic de aer în piept, golesc congelatorul de spanac înghețat să fac loc cărnii ce îmi va fi servită la greu de fanii Star Wars și încep cu nasolelile.

Prima parte a filmului a întins coarda cam mult cu povești inutile, până se pornește acțiunea durează o grămadă, mult timp pierdut cu prezentarea personajelor. Asta nu ar fi fost ceva rău dacă am fi și aflat ceva despre ele, despre trecutul lor, ceva care să se lege emoțional de soarta lor, un os de ros să ni se rupă-n … suflet când ceva fatal se va întâmpla. Ho bre, nu vă agitați, că nu este greu de anticipat că nu vor scăpa toți, că nu este basm să trăiască toți fericiți până la adânci bătrâneți.

Din păcate, singura care primește atenție din partea scenariștilor este Jyn Erso, doar despre ea aflăm amănunte, îi este detaliată povestea tragică a vieții, de la mic copil până în prezent, cum s-a transformat dintr-o fătucă neajutorată într-o nelegiuită care bântuie închisorile.

Ceilalți sunt prezentați fugitiv, caracterizați prin două sau trei fraze, ceva gen chinezul orb dă bine cu bățul, robotul este inamic nenorocit dar l-am hăcuit, chinezul pletos e cu artileria, și tot așa, lucru care face ca, spre final, momentele dramatice să nu aibă impactul emoțional la care m-aș fi așteptat, adică eu voiam să dau cu irigațiile în sală când se întâmpla să se mai crape prin film.

Până se încinge acțiunea suntem plimbați ca vodă prin lobodă pe fel și fel de planete cu nume ciudate care vor rămâne întipărite doar în mintea fanilor înrăiți. Nu mai zic de extratereștrii care populau acele planete care de care mai umani ca fizionomie. Pe bune, în tot universul mai toate orătăniile arată ca oamenii? Hai cu imaginația, ce dracului.

Bre, cam gata cu negativismul, apoi când se încinge activitatea rebelă, păi să te ții nene, că nu se mai oprește gâlceava cosmică.

Partea secundă este explozivă și la figurat, dar mai ales la propriu, Gareth Edwards, regizorul, a pus bine de tot la treabă bugetul de 200 de milioane de dolari, atât luptele terestre, cât și cele spațiale, arătând într-un mare fel și fiind atât de incitante și tensionate încât faci cârcei la falcă de câte ori îți cade în poală la minunățiile ce ți se întind în fața ochilor.

Probabil confruntarea finală poate fi considerată cea mai șmecheră luptă spațială din câte s-au pomenit prin filmele astea de le numim noi SF, nu numai din saga Star Wars.

Și trupa asta multitalentată a ajutat din greu la diversitatea luptelor, de la cele obișnuite, ciomag Kung Fu contra blaster, aruncător de rachete contra AT-AT, până la conflicte armate spațiale de toată frumusețea, ba avem parte chiar și de o demonstrație a puterii nimicitoare a celebrei arme, că deh, nu se poate film Star Wars fără să fie folosită Steaua Morții, până chiar și la ceva scandal cu o sabie laser mânuită de știm noi cine.

Din punctul ăsta de vedere, al acțiunii extravagante și pline de adrenalină, Rogue One s-a ridicat cu prisosință la nivelul așteptărilor.

Ce să o mai dau pe după plop, filmul a avut aproape de toate, comedie presărată eficient cât să nu exagereze, conflagrație să satisfacă și cele mai exigente pofte, joc actoricesc meseriaș, că nu degeaba colcăie filmul de actori numai unul și unul, de la Felicity Jones (Jyn Erso) sau Diego Luna (Cassian Andor) până la Donnie Yen (Chirrut Îmwe, da, încearcă să-l pronunți corect) sau James Earl Jones (vocea lui Darth Vader), toți își fac datoria ca la carte.

Pe unde a scârțâit a fost, așa cum am scris anterior, la partea dramatică, se putea mult mai bine, mai trebuia vreo jumătate de oră să cunoaștem mai bine personajele, să ne atașăm de ele ca de-o familie ca apoi să bocim când vor mușca țărâna. Probabil nenorocitul de rating a împiedicat filmul să fie mai întunecat, mai serios, mai sumbru, așa cum se cuvine unui film de război. Deh, banul ochiul dracului, decât o poveste de excepție dar văzută de mai puțini oameni, mai bine o versiune mai diluată și mai prietenoasă cu puradeii dar văzută de mai mulți cotizanți.

Rogue One atinge și coarda nostalgică pentru că pe parcurs mai apar, dar așa, fugitiv, personaje dragi nouă, nu le divulg numele, care construiesc puntea spre Episodul IV.

Pe final mi-am adus aminte de o chestie destul de enervantă, este vorba de trailer, multe dintre secvențe nici măcar nu apar în film, de unde rezultă că au refilmat destul de mult din film.

Ptiu, dar mult m-am mai întins, gata, ca o concluzie, fanii înrăiți vor iubi Rogue One, cei care nu prea știu cu ce se mănâncă acest univers se vor scărpina în cap până se vor prinde care-i treaba, per total, un film foarte bun, chiar dacă are niște bube narative care îi mai reduc din strălucirea orbitoare la care mă așteptam, cred că i se potrivește la perfecție un 8.

Închei cu o urare specifică de sezon: Penetra-v-ar Forța!!!

 

Trailer:

Link IMDB

Link RottenTomatoes

About admin

Check Also

ARQ

ARQ

ARQ este o producție originală a celebrului Netflix, deci vă anunț încă de la început, …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *