Scary stories to tell in the dark

Scary stories to tell in the dark aduce mult cu filmele Goosebumps, premisa fiind cam aceeași.

Avem parte de o carte buclucașă care se scrie singură, cu sânge, evident, că nu îi place cerneala sau pixul, și ce scrie devine rapid realitate.

Cum filmul este unul horror, poveștile nu sunt cu Feți Frumoși și Ilene Cosânzene, ci cu monștri proaspăt ieșiți din abator cu mare chef de hăcuit cărniță umanoidă.

Regizorul filmului este André Øvredal, dacă nu vă sună cunoscut numele, recomand cele două filme anterioare, Trolljegeren (Trollhunter) și americanul The autopsy of Jane Doe, film ce l-am văzut în octombrie 2018 în decursul provocării October HorrorFest.

Dacă mai spun că producător și scenarist este Guillermo Del Toro, cred că este suficient să vă trezesc interesul.

Cum se întâmplă în mai toate filmele horror, de Halloween (că doar nu de Sfântă Mărie) niște adolescenți vor ceva fiori pe șira spinării, dar și să scape de niște bătăuși, așa că se refugiază în biblioteca orașului pentru a citi niște romane de Sadoveanu. Glumesc, normal că se prăvălesc într-o casă bântuită de spiritul unei fete monstruoase din trecut care se răzbună pe oricine-i trece pragul.

Și o face cu ajutorul cărții magice scrise cu sânge. Șucărită că trupa de mucoși i-a deranjat pânzele de păianjeni, decedata Sarah Bellows se pune pe scris povești mai rapid ca pușcăriașii analfabeți deveniți peste noapte doctori în litere.

Se pune de-o luptă cu timpul pentru că duhul cel rău nu scrie povești telenovelă, care durează o veșnicie pentru a ajunge la punctul culminant, ci totul se desfășoară rapid, așa că tinereii sunt într-o permanentă fugă pentru a împiedica poveștile să ajungă la finalul groaznic imaginat de zdrăngănitoarea din dinți.

Scary stories to tell in the dark durează cam mult până trece la subiect, vreo jumătate de oră, dacă nu și mai mult, am făcut flotări cu falca la cât căscat am băgat pentru că nu se întâmpla nimic concret.

Însă după ce paginile cărții prind viață, mi-a fugit somnul mai repede ca Udrea-n Costa Rica pentru că intră în acțiune monștrii imaginați de moroiul supărat.

Deși povestea nu este deloc originală, ba chiar colcăie de clișee supărătoare și devenite deja enervant de banale, filmul este săltat la un nivel calitativ destul de bun de designul monștrilor.

Pfiu, arată într-un mare fel zămislirile astea urcate parcă dintr-un iad speriat care le-a aruncat de frică pe Pământ. Numai simpla lor prezență este suficientă să-ți coboare cu câteva grade temperatura-n sânge, dacă mai punem la socoteală că se și furișează tiptil și te iau pe nepregătite, când îți stă nodu-n gât cel mai bine, deja teroarea este asigurată.

Efectele practice sunt folosite excelent în film și accentuează aspectul grotesc al arătărilor pentru că le simți reale, iar CGI-ul este folosit doar sporadic și se îmbină perfect cu practicul.

Așa cum a făcut-o și în The autopsy of Jane Doe, regizorul André Øvredal se joacă bine cu spațiile restrânse și provoacă o senzație de sufocare până și claustrofobiei care vrea să iasă afară la aer.

Un alt aspect pozitiv este acela că spiritul dușmănos nu stă la discuții, nu pierde timpul, trece imediat la fapte, nu o mai arde inutil speriindu-și victimele, ci intră direct în pâine. Ce atâtea uși scârțâitoare, vânturi zglobii, trepte lipsă, pene de curent, nu taică, lansează din prima monstrul pe urmele victimei.

Fiind o antologie de povestioare, a fost nevoie de un liant care să le lege, dar nu este unul prea grozav, banalitatea este regină, dialogurile sunt uneori retarde, dar filmul este salvat de atenția dată aducerii la viață cât mai fidel a monștrilor ilustrați în carte, ceea ce se întâmplă cu succes și asta este demn de aplauze.

Scary stories to tell in the dark nu este terifiant prin acțiunile duse la îndeplinire de haita de vietăți demonice, pentru că nu avem parte de atrocități ieșite din comun, filmul este PG13 și nu trebuie să creeze traume mucoșilor care se uită la el, dar te sperie pur și simplu prin imaginația dovedită la conceperea acestor creaturi malefice.

Una peste alta, filmul nu este deloc rău, dar păcătuiește în aceleași aspecte clasice ale poveștii banale, ale jump-scare-urilor telefonate și al elementului visceral care lipsește cam cu desăvârșire. Nu am tresărit mai deloc, mă așteptam la clasicele zgomote puternice sau liniște suspectă, dar mi-a săltat inimioara de câteva ori când pe ecran apărea moaca pocită a vreunei schimonosituri de care până și mă-sa s-ar lepăda.

Scary stories to tell in the dark merită un 7 decent și, nu cred că este vreun spoiler, lasă loc de continuare dacă se nimerește ca filmul să aibă succes, ceea ce cred că se va întâmpla, filmul având un buget de doar 25 milioane de dolari și încasări ce trec de 60 de milioane la momentul scrierii acestor rânduri.

3.5 out of 5 stars (3,5 / 5)

Trailer:

Link IMDB

Link RottenTomatoes

Facebook Comments

About admin

Check Also

Annabelle 3: Comes home

Annabelle 3: Comes home

Universul Conjuring dă înainte cu al șaptelea film, Annabelle 3: Comes home. Am apucat doar …

2 comments

  1. Marcian Petrescu

    sunt curios ce impresie ti-a lasat Troll Hunter… 😉 mie mi-a placut 🙂

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *