Secuestro

Secuestro (tradus Boy missing) șade frumos în biblioteca Netflix așteptându-și cuminte privitorii să arunce un ochi pe el.

Scenariul este semnat de Oriol Paulo. V-am atras atenția? Cred că da ținând cont că tot el a scris El cuerpo, Contratiempo și Durante la tormenta, niște thrillere de la excelent în sus. De data asta, nu a fost și la cârma regiei ca în cazul celor 3 filme pomenite.

Așa că puneți-vă centura de siguranță că ambalez premisa.

Un băiețel este găsit rătăcind pe un drum părăsit, plin de sânge (băiețelul, nu drumul), atât de șocat încât nu vorbește. Ceva nasol clar i s-a întâmplat. Însă care-i treaba cu puradelul mut?

Pff, este groasă mămăliga pentru că puștanul este fiul unei avocate șmechere de tot, deși cam bătrâioară să mai fie mamă, dar treacă-meargă, sunt „open minded‟.

Aflăm repede că țâncul are ceva probleme de sănătate, nu prea aude, de vorbit nici atât, dar reușește cumva să comunice cu poliția și să le spună unor curcani că a fost răpit de un nemernic pușcăriaș și că a scăpat cu greu din ghearele acestuia.

Mă-sa, Patricia (Blanca Portillo), o ia razna și la valoarea ei juridică pogoară iadul pe capul răpitorului care habar n-are cu cine s-a pus.

Nu mă mai trageți de limbă, că nu mai scriu nimic despre poveste, premisa de pe IMDB este mai mult decât suficientă.

Fiind vorba de un thriller spaniol, bașca scris de Oriol Paulo, să vă așteptați la scrânteli de neuroni pentru că scenariul este unul al dracului de complicat și ce pornește ca un simplu caz de răpire se transformă într-o poveste de răzbunare cutremurătoare.

Pare ciudat să vorbesc despre imprevizibilitate într-un asemenea film ca Secuestro în care lucrurile ar trebui să fie simple, dar să dea dracului de nu am consumat un tub de Voltaren că mi s-au încălicat toate sinapsele ori de câte ori venea câte un eveniment sau o dezvăluire pe care nu le anticipam.

Credeam că știu ce se întâmplă, că este un thriller de duzină, că se va merge din punctul A în punctul B fără ocolișuri, pe un drum narativ drept, dar aveam să mă înșel grav.

Secuestro m-a amăgit prin promisiunea unui film deloc complicat și am lăsat garda jos, nu m-am mai concentrat să casc gura la amănunte minuscule care m-ar fi pus pe traiectoria corectă și cărora abia după ce s-a gătat filmul le-am acordat importanța cuvenită.

Nu se ridică la nivelul celor 3 filme regizate de Oriol Paulo, dar oricum ștacheta este ridicată prea sus de trio-ul de senzație, foarte greu ca un film să ajungă la acea calitate, dar Secuestro nu dezamăgește.

Pornește un pic mai greu, fără să fie ceva ieșit din comun, dar răbdarea va da roade în scurt timp când acțiunea capătă efectul unui bulgăre de zăpadă ce se rostogolește din vârf de munte.

Nu este un film ușor pentru ochi pentru că are câteva secvențe brutale, unele crude de-a dreptul ce se învârt în jurul unor animale, așa că dacă sunt canino-sensibili, s-ar putea să vă traumatizeze câteva cadre monstruoase.

Așa cum este de așteptat, nu are acțiune, perla coroanei fiind scenariul care contribuie la nașterea unei atmosfere sumbre, tensionate, chiar tragice, cu o mamă în pragul colapsului, care ar face orice pentru odrasla ei.

Deși are câteva chestii care m-au făcut să mă scarpin la perucă, pentru că nu erau realiste, scenariul este destul de betonat în rest, tocmai de asta am scris anterior că nu-i chiar la nivelul celorlalte filme scrise de Oriol, din cauza unor scăpări care puteau fi ușor evitate cu mai multă cercetare prealabilă a unor proceduri polițienești.

Actoria este decentă, nimic ieșit din comun, nu am văzut-o pe actrița principală prin alte filme, dar l-am dibuit într-un rol secundar pe Jose Coronado, un favorit al lui Oriol pentru că a mai jucat în Contratiempo și El cuerpo, dar și în Cien años de perdón.

Sper să o tot țină așa Oriol Paulo, cu scenarii bengoase, pentru că ies niște filme tare bune bazate pe scriitura lui, pentru Secuestro o să schițez pe fugă un 8.

Wow, acum observ că Oriol Paulo a scris scenariul pentru un film indian, The body, remake al lui El cuerpo, film distrus de critici. Hai măi Paulică, las-o dracului, nu te coborî la nivelul ăsta!

4 out of 5 stars (4 / 5)

Trailer:

Link IMDB

About admin

Check Also

The digital hunter

Nu căutați The digital hunter pe IMDB, că nu veți da de el pe acolo, …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *