Serenity

Serenity

Serenity, nu, nu ăla regizat de Joss Whedon și legat de serialul Firefly, ci cel de acum, din 2019, este un thriller cu multiple infiltrații psihologice pe care trebuie să îl vedeți cunoscând cât mai puține.

De aceea mă voi rezuma la câteva elemente din poveste, preluate doar din trailer, pe care îl puteți urmări în liniște.

De fapt, știți ce? Pentru siguranța voastră nu citiți înainte de a vedea filmul, că poate scap ceva impardonabil.

Matthew McConaughey este Baker Dill, un freelancer al vieții, pasionat de ocean, care își petrece timpul pe insula Plymouth, ușurând turiștii de niscai dolărei pentru a-i duce în larg în vederea executării unor partide de pescuit. Aflăm repede că Baker are un dinte împotriva unui ton imens care îi tot scapă și care-l transformă într-un Ahab modern.

Peștele pare că îi topește, mulinare cu mulinare, și dramul de minte nebăut pe care îl mai are, pentru că obsesia pentru acest ton îi afectează bunăstarea materială, riscându-și barca și banii doar pentru a pune cârligul pe marele ton.

Traiul îi este dat peste cap de apariția fostei lui soții, Karen (Anne Hathaway) care îl bulversează cu o propunere de noaptea minții, să îl transforme pe actualul ei soț, interpretat de Jason Clarke, aparent mare mafiot, în momeală pentru pești contra unui bacșiș mărunt de vreo 10 milioane de dolari. Karen nu mai suportă violența domestică la care este supusă și este conștientă că printre soluțiile viabile nu se numără divorțul sau apelatul la poliție din cauza influenței soțului. Așa că singura idee aplicabilă este crima.

Astfel, asistăm la zvârcolirea permanentă a lui Baker între a-și vedea de cursa lui întru capturarea tonului buclucaș sau întrajutorarea fostei soțioare pentru care încă mai are sentimente. Dacă prima variantă l-ar lăsa cu conștiința împăcată, dar cu buzunarele fluierând, a doua opțiune se află la opus, își poate permite să cumpere toată insula, dar pentru asta trebuie să devină criminal.

Și gata. Nu zic mai multe. Este și altceva la mijloc în toată această poveste? Ba bine că nu.

Nu este el cel mai alert film, povestea ne este dezvăluită molcom, fără grabă, ne perpelește la foc mic, ne mai toarnă niște sare pe răni, cât să iasă saramura bună. Pare că vrea să-ți amorțească neuronii și să te atragă în acel peisaj parcă de basm. Și când ești pe punctul de a fi hipnotizat, zbang, iese la înaintare figurativa bâtă de baseball care face contact cu moalele creierului.

Nu știu ce branhia mă-sii nu le-a convenit criticilor de au dat cu filmul de pământ, dar eu am rămas ca la dentist când apele s-au limpezit și povestea a căpătat sens.

Să o dau pe franceză: Holy shit, motherfucker, son of a bitch!!!

Serenity sau Calmul dinaintea furtunii, cum este tradus la noi, este un film cu multiple fațete psihologice și mesaje tulburătoare legate de anumite subiecte pe care le las să atârne în neant.

Scenariul este foarte bine conceput, îți lasă câte-o bobiță de mămăligă când și când, dar pe care le observi doar prea târziu, când deja Serenity te-a prins în fir.

Filmul pur și simplu spune o poveste, așa cum ar trebui să o facă orice film, într-un mod elementar și neobstrucționat de tot mai desele propagande forțate de care avem parte în mai toate filmele contemporane, ba #metoo, ba #blacklivesmatter, ba #timesup, ba mai știu eu ce alt hashtag mai este la modă acum.

Performanțele actoricești se ridică la nivelul unui tsunami, că doar avem parte de actori care au strâns cumulat 6 nominalizări la Oscar din care 2 statuete câștigate, pe lângă Matthew McConaughey și Anne Hathaway se mai preumblă prin film și Diane Lane și Djimon Hounsou.

Regia este semnată de Steven Knight, aflat la a doua sa aventură după un alt film excelent, Locke, în care suspansul a fost creat în special prin dialog și prin poveste, așa cum este și cazul lui Serenity.

Permiteți-mi să mă scuz și să nu mai bat mult în tastatură pentru  că aș fi un nemernic să mai spun ceva despre film care va rupe-n două comunitatea cinefilă. O parte-l va considera un jeg abominabil, cealaltă parte va fi purtată într-un călătorie viscerală la nivel emoțional.

Eu mă încadrez în a doua categorie, de aceea îi dau 9 și sper că m-am fofilat suficient de bine pe lângă poveste încât să nu se fi împuțit peștele prea repede.

 

(4,5 / 5)

Trailer:

Link IMDB

Link RottenTomatoes

Facebook Comments

About admin

Check Also

The french connection

The french connection

100 Top AFI Locul 093 – The french connection The french connection este un film …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *