Siccîn 6

Siccîn 6 este, spre surprinderea mea, continuarea directă a lui Siccîn 3: Cürmü ask pentru că pornește cu o recapitulare a ceea ce s-a petrecut în Siccîn 3 și cu o prezentare a vieții actuale a lui Orhan (Adnan Koç). Așa că dacă n-ați văzut Siccîn 3 s-ar putea să aveți ceva probleme în a urmări firul narativ din Siccîn 6.

Dar să-l lăsăm în durerea lui pe Orhan și să ne băgăm într-o familie, ați ghicit, bântuită de spirite blestemate. Bre nene, dar mulți demoni mai sunt prin Turcia, practic nu este casă fără o șatră de bolânzi urlători care să strice relația celor vii. Și oamenii ăștia când au vreo problemă, doar la blesteme și incantații apelează? N-au alte soluții?

Oare ce Ramadan-ul meu au făcut ăștia atât de nasol încât toți sunt bântuiți, într-un fel sau altul, de ifriți?

Să fie de vină bunicul care a rămas fără consoarta bolnavă? Să fie oare nepoata cea mare care pare că suferă de ceva dereglări pe la mansardă? Oare să fie nepoatele cele mici, gemene, care au o privire destul de înfiorătoare? Măcar filmul elimină rapid din ecuație pe tatăl fetelor, pentru că spiritele se îngrămădesc să ne spună că el e băiat bun, n-au treabă cu el.

Siccîn 6 continuă franciza în aceeași notă a obscurității poveștii, nici de-al dracului nu poți să-ți dai seama ce se petrece în film, oricât de Sherlock Holmes ai fi, nu ai cum să te prinzi de final pentru că întreaga peliculă este învelită cu un veșmânt de ambiguitate opac.

Știam că la mijloc este ceva necurat, dar chiar și după 5 filme văzute în acest univers, tot nu am putut să dibui mai devreme de final motivul pentru care ifriții umblă teleleu prin casa oamenilor și umplu capul personajelor de coșmaruri traumatizante.

Elementul horror scade în greutate, eram obișnuit de ceva vreme cu indiciile evidente care îmi spuneau că urma să se producă o sperietură. Bașca, am devenit un fel de Mama Omida pentru că anticipam când personajele visau și când scenele aveau loc în realitate.

Nu este nimic nou sub soare, aceleași nelipsite apariții grobiene cu fețe schimonosite în fel și chip și mânjite cu sânge și rahat virtual, aceleași zgomote asurzitoare care-ți dau sângele pe urechi și, în principiu, aceleași tertipuri la care mă așteptam de la un film Siccîn.

Parcă aici orătăniile venite din iad nu au mult chef de pus în scenă spectacole înfiorătoare, sunt preocupate mai mult cu bârfa băbească și cu băgatul strâmbelor între oameni.

Deși totul se îndrepta spre o platitudine înfiorătoare, iată că scenariul reușește să aducă un suflu zdravăn de originalitate, pentru prima oară printre spiritele care au ceva de împărțit cu oamenii apar și unele masculine, iar Orhan, nefericitul din Siccîn 3, joacă aici un rol foarte important care m-a uns pe suflet.

Forjat de evenimentele din Siccîn 3, Orhan devine imun la aceste bântuiri care nu-l mai sperie, ci doar îl sâcâie, spre enervarea sublimă a demonilor care se șucăresc rău de tot că omului i se rupe de scălâmbăielile lor.

Ca de obicei, finalul este punctul forte al filmului, și aici joacă un dublu rol.

Pe de o parte, aruncă lumină asupra misterului care învăluie întregul fir narativ, o faptă de-a dreptul repugnantă, mârșavă, ignobilă și barbară, pe de altă parte, scutură franciza de haina prea îmbâcsită de aceleași scene repetate la infinit și îi dă un suflu nou care mă face nerăbdător pentru partea a șaptea dacă va exista și dacă se va duce pe ideea sădită la finele lui Siccîn 6. Cel de față este promovat ca fiind The finale, dar cine știe?

Filmul nu este printre cele mai reușite din serie, se situează pe la mijloc, devine mai delăsător și umple timpul cu trucuri leneșe, spre exemplu, se petrece un vis teribil și apoi, să treacă vremea, visul respectiv este povestit deși noi, ca spectatori, deja știam despre ce este vorba. De asemenea, sunt și îndelungi secvențe de liturghie religioasă, cu multă apostrofare a oamenilor din parte hoge-ului de serviciu (preot sau învățător) și cu explicații laborioase cu privire la existența tewafug-ului (voinței divine) care nu lasă nimic la voia întâmplării.

Dar este, per ansamblu, un film satisfăcător, nu bun, dar decent, care nu dezamăgește foarte mult, devenind interesant prin prisma a ceea ce prezintă în final, cu ispita plină de suspans cu care se termină. Are niște secvențe demente, nu multe, dar pff, gândite într-un stil bolnăvicios care te oripilează prin imaginația sadică de care a dat dovadă același regizor/scenarist Alper Mestçi.

Gata, am gătat treaba și aici, mă duc să sap un puț de 7 metri adâncime.

Un clasament, pe gustul, în ordine descrescătoare ar fi 2, 3, 4, 6, 1 și 5.

3.5 out of 5 stars (3,5 / 5)

Link IMDB

Facebook Comments

About admin

Check Also

Siccîn 4

Siccîn 4 continuă franciza horror ce vine din fostul imperiu otoman cu o nouă poveste …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *