Spider-Man: Into the Spider-verse

Spider-Man: Into the Spider-verse

Spider-Man: Into the Spider-verse este o nouă aventură adusă pe marile ecrane a nemuritorului erou Spider-Man. Doar că acum avem parte de ceva mai deosebit, este vorba de o animație care arată mai special și s-ar putea să nu fie pe placul tuturor.

Povestea îl are în prim-plan pe Miles Morales care coexistă în același univers cu Spider-Man, Peter Parker, și care este și el inoculat de un păianjen radioactiv tocmai la fix, pentru că dușmanul de moarte al lui Spider-Man, Kingpin, pune la cale un plan malefic, deschiderea unui portal către alte dimensiuni, năzbâtie nereușită, dar care se soldează cu moartea lui Peter Parker.

Așa că Miles Morales, noul Spider-Man, încă în scutece în ceea ce privește stăpânirea noilor puteri dobândite, va încerca să-și protejeze orașul așa cum poate el mai bine.

Și aici intervine șmecheria, deschiderea portalului a adus în universul lui Miles și alte personaje Spider-Man din multiversul infinit, printre care și un Peter Parker îmbătrânit, delăsător, cu burtă și fără chef de eroisme, sictirit de obligația morală de a apăra oamenii non-stop, obligație care îi distruge viața casnică, și o Spider-Woman în persoana lui Gwen, o adolescentă tare frumușică pe care Miles pune ochii, căzându-i cu tronc.

Dar nu este timp de pierdut, pentru că Kingpin vrea să-și ducă la bun sfârșit planul de a redeschide portalul cu un scop bine definit, și nu este vorba despre și mai multă putere sau alte grandomanii specifice răufăcătorilor șablon din universul supereroilor.

Cu forțele unite, trupa de Spider-Men și Spider-Women se pune pe treabă într-o confruntare teribil de grea contra lui Kingpin și acoliților săi.

Stilul de animație aduce foarte mult cu benzile desenate, imaginea este „gridată”, alt termen mai bun nu am găsit, și pe ecran apar din când în când expresii specifice benzilor desenate, Kaboom, Wow, etc., lucru care m-a făcut să simt că urmăresc un „comics” pe marele ecran.

Acest stil fie te va cuceri, fie te va scoate din atmosferă, mie mi s-a părut original și proaspăt și l-am apreciat, chiar dacă am strâmbat din nas după primele secvențe.

Acțiunea este una extrem de antrenantă și amenințarea una apocaliptică, planul pus la cale de Kingpin putându-se termina chiar cu distrugerea tuturor universurilor implicate în scandal. Secvențele de bumbăceală dau lecții chiar producțiilor live action, sunt atât intime, lupte corp la corp, bine coregrafiate (da, chiar dacă este animație, te captivează trântele concepute), cât și la scară grandioasă, cu cafteli duse în locații imense, propice unor ciomăgeli care vor minuna spectatorii.

Dar Into the Spider-verse este mai mult decât o animație plină de acțiune, scenariul dă dovadă atât de un umor fin, inteligent, deloc forțat, dar și de poante mai neaoșe, simpliste, bazate de vătămări corporale accidentale care și ele trezesc hohote de râs.

Ce să mai zic de automiștocăreala pe care personajul o face comunicând direct cu spectatorii, de la sanchiuri cu privire la celelalte filme în care a apărut (inclusiv Spider-Man 3) până la bine-cunoscutul cameo al regretatului Stan Lee.

Și nu am terminat cu laudele la adresa filmului, când este vorba de caterincă, Into the Spider-verse te face să râzi, dar și când se trece la lucruri serioase, dramatice, chiar dacă pe ecran vedeam niște pixeli animați, interacțiunile dintre personaje, emoțiile care le curg prin toți porii și problemele reale, cotidiene, create de ipostazele în care sunt puși, nu m-au lăsat nepăsător.

Până și personajul negativ principal nu este unul oarecare, înțelegi perfect de ce face ceea ce face, nu este un descreierat care face rău doar pentru că asta îi provoacă plăcere, ci are o motivație profund umană cu care rezonezi pe deplin.

Dacă mai scriu și că a fost ceva care m-a luat atât de brusc prin surprindere încât gura mi s-a transformat în hotel de muște preț de un minut ați zice că Into the Spider-verse este un film perfect, care le are pe toate.

Dar se strică un pic pe final, ajung să fie introduse prea multe personaje mușcate de păianjenul radioactiv, lucru care ciuntește din credibilitatea filmului. Înțeleg că este o animație, dar puteam să îmi suspend cu lejeritate neîncrederea și să accept că personaje ca Peter Parker, Miles Morales sau Gwen au devenit supereroi, dar au dus-o prea departe când au introdus alte personaje care au infantilizat prea mult filmul.

Și lupta finală, chiar dacă foarte atractivă, mi s-a părut dusă într-un mediu prea colorat, prea copilăros, prea încărcat de elemente comparativ cu restul filmului și nu am mai putut ține pasul cu tot ce se întâmplă pe ecran.

Dar astea sunt doar niște plângeri minore, doar să zic și ceva mai nasol pentru că Spider-Man: Into the Spider-verse este un film nemaipomenit, observați că am scris film și nu film de animație. Nu mă hazardez să zic că este cel mai bun film Spider-Man dar cu siguranță în top 3-ul meu al filmelor cu acest personaj și cred că va intra și în top 10 pe anul 2018.

Fără alte cuvinte de prisos, nota 9. Wow.

 

 

(4,5 / 5)

Trailer:

Link IMDB

Link RottenTomatoes

Facebook Comments

About admin

Check Also

Your name

Your name

Dacă tot am aflat că Hollywood vrea un remake live action (de ce Doamne, de …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *