Split

Split

(4,5 / 5)

Split este noul film al atât de dezbinatului M. Night Shyamalan. De ce zic dezbinat? Pentru că se regăseşte un pic în personajul principal, Night pornind vijelios cu filme excelente ca The sixth sense, Unbreakable, chiar şi Signs, dar apoi parcă altcineva s-a cuibărit în mintea lui şi a turnat nişte filme căcăcioase precum Lady in the water, The happening, The last airbender şi After Earth. Acum pare că şi-a revenit cu The visit şi, mai ales, Split.

Am lălăit-o un pic cu Night, pentru că nu prea am multe de povestit despre Split, nu că ar fi prost, ci pentru că aş da spoilere şi aş strica filmul.

Aşa, pe scurt, James McAvoy îl interpretează pe Kevin, un om considerat de multe persoane a fi trilu-lilu, care-şi închipuie că în mintea lui trăiesc mai mulţi oameni, suferind de tulburări de personalitate multiplă.

Una din aceste personalităţi, Dennis, are niscai înclinaţii nu tocmai sănătoase, plăcându-i gagicele tinerele şi cam sub limita vârstei legale. Într-o zi pune ochii pe trei fătuci taman bune de pus la copt şi le răpeşte, ducându-le undeva, în subteran, pregătindu-le nişte camere-celule şi umplându-le capul cu nişte baliverne despre mâncare sacră şi alte aiureli din astea. Gagicele nu cedează şi încearcă să găsească metode de a scăpa de ţicnitul care începe să le apară sub diverse ipostaze, ba ca Patricia, complicea lui Dennis, care are grijă ca fetele să nu fie atinse în sensul carnal, ba Hedwig, un copil de 9 ani şi cam nătâng care se plictiseşte singur, ba Barry, pasionatul de modă şi care pare cam gay.

Însă toţi au punct comun, toate personalităţile active (pentru că în total sunt 23, dar multe sunt latente şi nu avem plăcerea să le vedem, neavând voie să iasă la lumină) vorbesc despre aşa-zisa Bestie, un fel de lider al lor care ar fi o fiinţă aproape de perfecţiune şi care le ghidează spre o izbăvire spirituală supremă.

Cam atât, recomandarea mea este să nu urmăriţi nici un trailer, chiar vă îndemn să intraţi orbi la acest film, pentru că îl veţi savura pe deplin aşa.

Split este un film tensionat prin modul de prezentare al poveştii, te face să te simţi inconfortabil pe toată durata lui, nu ştii niciodată ce personalitate a lui Kevin va intra pe uşă şi această stare de fapt incertă te înfricoşează şi îţi creează nişte senzaţii de angoasă de nu poţi sta liniştit pe scaun şi îţi vine să o iei la fugă deşi eşti în siguranţă, fetele sunt cele aflate într-un pericol, şi ăla incert, pentru că habar nu au dacă sunt destinate unei orgii sexuale, unui ritual de sacrificare sau sunt pur şi simplu captivele unui bolnav mintal care nu ştie ce are de gând să facă şi să le facă.

Desigur, mai încolo aflăm adevărul, dar este treaba voastră să-l descoperiţi.

Split nu excelează prin vizual, prin exuberanţa acţiunii, nu prea avem cine ştie ce din acest punct de vedere, se bazează aproape în exclusivitate pe dialog, pe povestea înfiorătoare şi pe jocul de excepţie, am zis de excepţie, al lui James McAvoy care joacă nu unul, nu două, nu trei, ci opt personaje în acest film, toate cuibărite în mintea unui singur om.

Omul s-a înhămat la o muncă titanică pe care a îndeplinit-o cu mare succes, fiecare personalitate fiind total diferită de celelalte, transformările expresiilor faciale şi ale modului de comunicare non-verbală fiind duse la nivel de artă de McAvoy.

Te amuză, te îngrozeşte, te emoţionează, te înspăimântă printr-o simplă privire, reușește să transmită atât de multe cu atât de puţin încât începi să crezi că McAvoy chiar are ceva dereglaje pe la etajele superioare de este capabil să interpreteze atât de bine atâtea personalităţi.

Nu ştiu dacă a fost ceva voit sau aşa s-a nimerit, dar mi s-a părut destul de amuzantă alegerea lui McAvoy să joace aceste roluri, ţinând cont că tot el îl joacă pe profesorul Xavier în universul X-Men care are capacitatea de a controla minţile altor oameni, oarecum similar cu ce face în acest film.

Ca în filmele din vremurile lui bune, tot aşteptam twist-ul de final care să mă lase cu gura cască, ştiind că asta este semnătura lui regizorală, te face să scormoneşti fiecare scenă, să sorbi cu nesaţ fiecare cuvânt, să diseci fiecare amănunt banal în încercarea de a-ţi da seama de întorsătura de final.

Nu ai absolut nici o şansă, tot aşteptam şmecheria, imaginându-mi fel şi fel de scenarii care de care mai fanteziste ca la final să nu fie nici un twist.

Aşteptam de cam multişor un astfel de film care să mă oripileze nu prin scârboşenii, nu prin vizualul grotesc, ci prin simpla disecţie a minţii umane atât de sofisticate care, atunci când este folosită la capacitate maximă, poate genera nişte lucruri inimaginabile.

Aş mai avea multe, prea multe, de comentat pe seama filmului dar ar fi păcat, aşa că închei aici cu un 9, nu încape nici o discuţie, Split este un film excelent şi M. Night Shyamalan s-a întors pe felia lui pe care a excelat în trecut.

PS. Am minţit, aşteptaţi finalul filmului, vă dau un indiciu, o să vă cadă molaru-n cutia goală de popcorn.

 

Trailer:

Link IMDB

Link RottenTomatoes

About admin

Check Also

The commuter

The commuter

The commuter ne prezintă viața unui agent de asigurări aflat la câțiva ani de pensie …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *