Tata mută munții

M-am lovit pe Netflix de The father who moves mountains, un film românesc, pe limba noastră Tata mută munții, care mi-a atras privirea din motive încă necunoscute. Pur și simplu, părea un film interesant la prima vedere.

Se aud colinde pe fundal, pentru că Tata mută munții are drept plasament calendaristic perioada în care moșii cu barbă albă și fes roșu pot să pipăie copiii fără să fie săltați de poliție, adică stă să vină Crăciunul.

Mircea Jianu (Adrian Titieni – Maria, regina României) este un fost ofițer de informații, deja mâna mi s-a dus la chipiul imaginar, retras din activitate, care-și vede de casa în renovare și de noua soție ce stă să-i dea încă un moștenitor.

Dar un telefon îi strică tot cheful natal pentru că află o veste devastatoare. Fiul din prima căsătorie, Cosmin, este dat lipsă la careu, rătăcit fiind prin munții Bucegi alături de iubita lui, ultimul apel la Salvamont plasându-i pe Jepii Mici.

Mircea nu stă prea mult pe gânduri și se înființează cu toată autoritatea unui fost securit pentru a-i determina pe salvamontiști să depună toate diligențele pentru a-și salva fiul. Dar nu este mulțumit de eforturile acestora, chiar dacă oamenii fac tot ce este omenește posibil pentru găsirea celor doi.

Inițial, gândul mi-a zburat la tot felul de scenarii fanteziste, în cap aveam o avalanșă de idei care de care mai thriller-istice, dar filmul românesc m-a adus rapid cu picioarele pe pământ pentru că Tata mută munții este o dramă get-beget, fără matrapazlâcuri ascunse.

Bazat în mare parte pe fapte reale (că oricum evenimentele prezentate de film se petrec cam în fiecare an la noi), Tata mută munții are o poveste simplă la bază, dar care se dezvoltă și adaugă noi și noi straturi narative, fiind ca un sul de plasă sudată care pare că nu se mai termină.

Dramatismul inerent unei asemenea situații devastatoare pentru părinți este completat de o relație în permanentă evoluție între Mircea și șeful Salvamontului, unul spune că nu se fac destule, altul că mai mult de atât nu se poate. Complicația atinge altitudini amețitoare în momentul în care Mircea apelează la prietena cea mai bună a omului sus-pus, anume Relația fără de care nu se poate rezolva nimic.

Și în acel moment se produce o schismă în sufletul spectatorului, pe de o parte vrei ca tatăl să-și găsească odrasla, pe de altă parte îți fierbe sângele de nervi când afli că tu, om obișnuit, nu contezi nici cât negru sub unghie dacă nu cunoști pe cine trebuie.

Dacă aveți ceva fragmente de amintire cu privire la cazul pe care se bazează acest film, știți la ce mă refer.

Din punct de vedere al dramei emoționante, Tata mută munții livrează cu vârf și îndesat tone de durere profundă și râuri înghețate de lacrimi pentru că n-ai cum să nu înțelegi situația cataclismică în care se află părinții celor dispăruți și rezonezi pe de-a-ntregul cu prăpastia deprimantă în care se prăbușesc pentru că nenorocita aia de felină năbădăioasă a lui Schrödinger, cu al ei paradox mental, își bagă coada non-stop, Cosmin fiind și mort, și viu, simultan.

Chiar dacă este o dramă lacrimogenă, Tata mută munții mi-a plăcut mult pentru că este ceva diferit în peisaj, se deosebește de alte drame prin subiectul unic abordat, fără comunisme, avorturi, spitale sau mai știu eu ce alte probleme uzitate la maximum în filmele românești, aici avem parte de un dușman imbatabil, muntele, care este ajutat de niște acoliți de nădejde, inconștiența fără măsură și prostia fără margini a oamenilor care se cred mai presus de natură.

Ce nu mi-a plăcut chiar atât de mult a fost răceala unor personaje (și nu pentru că erau la munte în mijlocul iernii), ci pentru că nu erau afectate așa cum mă așteptam de o astfel de situație.

Dacă de aspectul intrinsec, de substratul profund, de emoția pură, de drama înfiorătoare, am scris destul, Tata mută munții are un alt atu impresionant, arată fenomenal. Și nu mă refer doar la peisajele montane absolut magnifice, ci și la realizarea tehnică impecabilă, lucru greu de crezut pentru un film românesc. Dacă dialogurile erau sporovăite în engleză, puteai crede că este un film cu buget imens.

Cred că actorii au avut o surpriză când au aflat că nu vor sta în studio să filmeze în fața unui ecran verde, ca apoi munții să fie adăugați pe fundal, ci au fost cărăbăniți tocmai în inima Bucegilor să presteze la fața locului.

Sunt cadre panoramice de-ți taie răsuflarea la care nu eram sigur dacă-s reale sau CGI, erau prea frumoase să fie aievea, dar nici nu concepeam că au românii atâția bani să bage în efecte speciale.

Culmea, deși pe Netflix are și subtitrare în limba română, n-am avut nevoie de ea pentru că am auzit la perfecție dialogurile, lucru pe care nu l-am pomenit prea des când a venit vorba de filme românești.

Tata mută munții este un film complex în ceea ce privește subiectele abordate, este atât intim, prezentând o poveste personală, o dramă familială de-ți crapă obrazul de durere, dar pune pe tapet și vechile metehne românești de care nu ne vom scutura în curând, plus că mi-a dat o palmă peste față și mi-a arătat că atunci când se vrea cu adevărat, România nu este deloc înapoiată tehnologic, putând concura cu succes cu marile puteri. Dar asta doar la ocazii mari și cu intervenții de sus (nu, nu de la Dumnezeu, ci de la alții mai puternici ca el, bugetarii cu trese).

Spre rușinea mea, n-am prea recunoscut alți actori în afară de Radu Botar (Cardinalul), ce îl joacă pe tatăl fetei dispărute.

Poate pentru cei care consumă drame pe bandă rulantă nu este cine știe ce șmecherie Tata mută munții, dar pentru mine care-mi bag cam rar pioletul în ele, m-a atins cât pentru 8 m3 de zăpadă.

4 out of 5 stars (4 / 5)

Link IMDB

Link RottenTomatoes

About admin

Check Also

The many saints of Newark

Înainte de a mă arunca în fața lui The many saints of Newark, am o …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *