Terminator: Dark fate

Terminator s-a întors pe marile ecrane cu Dark fate, ce se vrea o continuare directă a unuia dintre cele mai bune filme de acțiune văzute vreodată, Terminator 2: Judgment day.

După crunta dezamăgire numită Genisys, nu mai aveam nicio speranță de izbăvire din partea acestei francize, chiar dacă în spatele lui Dark fate a fost James Cameron, același care a spus despre Genisys că e șmecherie.

Dar ce să vezi minune?

Dark fate este cu mult peste cele mai recente filme din această serie, și nici nu prea avea cum să fie slab din moment ce este, practic, reeditarea primului Terminator, dar cu acțiunea din Judgment day.

Pentru cei cu CNP pe stil vechi, deja cred că am spus totul, dar îmi fac datoria și spicuiesc ceva din povestea din Dark fate.

După ce Sarah Connor a salvat omenirea de amenințarea Skynet, pare că totul a revenit la normal, doar că apar omniprezentele bule de energie friguroasă care aduc cu ele terminatorii veniți din viitor să mătrășească / apere una bucată pământean cu valoare inestimabilă pentru o revoluție umană dusă împotriva mașinăriilor inventată de altă corporație lacomă, Legion.

Doar că în Dark fate nu mai este vorba despre John Connor, ci despre o fătucă din Mexic, Dani Ramos.

Ăla rău care tot vrea să-i ia fetei măsurile pentru coșciug este interpretat de Gabriel Luna (Ghostrider din serialul Agents of SHIELD), iar îngerul păzitor este jucat de Mackenzie Davis (The martian, Black mirror, Blade runner 2049).

Mai lipsea un asiatic în distribuție și toată lumea era mulțumită din punct de vedere al diversității, să nu mai comenteze careva.

Încep prin a aplauda traileriștii pentru că filmul începe absolut senzațional, deci m-au dat pe spate primele minute, nu doar că aruncă pumnale în inimă prin apel la nostalgie, dar o să vedeți voi la ce mă refer.

Scenariul clar nu este vreo perlă neprețuită, este simplu, fără chestii complicate, este neted ca o autostradă nemțească, ceea ce nu este neapărat un lucru rău, că nu vreau să-l descopăr pe Nietzsche într-un film cu roboți ucigași.

Dacă dau asta la o parte, atunci Dark fate rămâne un film de acțiune foarte satisfăcător, pentru că are secvențe de scandal incitante, preluate cu japca din Terminator 2, avem urmărirea pe șosea cu un camion, avem și lupta într-o fabrică, scenariștii nu s-au rușinat și au omagiat (plagiat???) fără jenă Judgment day.

Sunt și scene cu iz de originalitate care se lasă cu distrugeri masive și urmăream înmărmurit carnagiul metalic, și nu numai, care se dădea în spectacol pe ecran.

Acțiunea este fluentă, diversificată, se folosesc tot felul de locații care nu seamănă una cu alta, unghiurile de filmare se concentrează pe cadre largi, să poți observa în toată splendoarea haosul coregrafiat, iar bubuielile și consumul de pixeli înflăcărați sunt la un nivel ridicat.

Într-adevăr, uneori parcă este prea mult, dar fiind fan distrugeri masive, nu m-a deranjat deloc asta, cu cât mai multă devastare vizual spectaculoasă, cu atât mai bine. La fel cum nici efectele speciale nu foarte reușite pe alocuri, uneori chiar mai slabe decât în Judgment day (sau poate sunt prea nostalgic), nu m-au scos din sărite, fiind mult îmbunătățite față de trailerul care arată oribil.

Ce m-a deranjat aici este discrepanța mare de forță și abilități între terminatorul (să-i zic așa) cel bun și specimenul nou, cel rău. Să-mi fie cu iertare, într-o ipostază logică, Grace, personajul interpretat de Mackenzie Davis, nu ar avea nicio șansă, fiind doar un om îmbunătățit, în fața unui adversar practic indestructibil precum Rev-9.

Nu există deloc un echilibru între ce ar trebui să poată face cei doi în luptă și ce fac în realitate. Luptele sunt cam neverosimile, prea este bun personajul pozitiv, deși nu există argumente, și prea împiedicat cel negativ, deși este superior din toate punctele de vedere. Dar nah, astea-s timpurile, girl power.

Noile adiții nu m-au dat pe spate, Gabriel Luna joacă bine personajul negativ în sensul că tot filmul are o singură expresie facială, una de parcă recită efectele adverse ale unui laxativ, și cam atât, iar fetele noi nu m-au impresionat cine știe ce.

Forță rămân tot babalâcii, Linda Hamilton, mai bad-ass ca oricând, și eternul Arnold Schwarzenegger și ale sale replici seci, dar amuzante. Aici se pune cam mult accentul pe nostalgie, cu multe trimiteri spre primele filme, dar nu pot să mă supăr pe Dark fate pentru asta.

Coloana sonoră este magistrală, aceeași arhicunoscută, care-ți dă fiori pe șira spinării și care parcă ridică filmul la alt nivel pentru că transformă până și zugrăvitul unui perete în ceva palpitant.

Cât despre emoții, sunt prezente și ele, eu sunt mai sensibil din fire la astfel de filme sau poate doar ciudat pentru că nu plâng la filme dramatice făcute cu unicul scop de a întinde mascara și rimelul pe moacă, dar dau drumul robinetului la producții precum Dark fate. Unii s-ar putea să ridice a lehamite din umeri, dar la mine și-au făcut efectul anumite scene.

Una peste alta, deși Dark fate deși are câteva bube, scenariu banal, asemănări izbitoare cu primele 2 filme Terminator, efecte speciale nu prea reușite și ceva mesaje feministe, cu toate astea, mi-a plăcut foarte mult, este un film extrem de distractiv, nu bazat pe prea multă gândire, dar mie mi-a oferit 2 ore excelente de evadare din acest cotidian care parcă solicită o apocalipsă.

Abia aștept să-l revăd în weekend, așa de mult mi-a plăcut, de aceea îi dau un 9. Rețineți, nu-s critic, ci un simplu cetățean care cască ochii la filme, deci poate bat câmpii, poate nu. Voi sunteți singurii care decideți dacă vă place un film sau nu, nimeni altcineva.

4.5 out of 5 stars (4,5 / 5)

Trailer:

Link IMDB

Link RottenTomatoes

Facebook Comments

About admin

Check Also

Charlie`s angels

Charlie`s angels se vrea un reboot al filmelor de la începutul anilor 2000, dar și …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *