The art of racing in the rain

Vin cu efect întârziat cu recenzia la The art of racing in the rain pentru că am fost derutat de traducerea titlului la noi și am crezut că este vorba despre un alt film.

Noroc cu o con-soră de suferință într-ale filmelor că mi-a atras atenția asupra acestui aspect.

Filmul pare la bază o altă producție siropoasă cu un patruped vorbăreț care-și face culcuș într-o familie normală și avem parte de o serie de aventuri care mai amuzante, care mai triste, cu același subiect bătătorit de destule filme recente precum A dog`s way home sau A dog`s purpose.

Însă The art of the racing in the rain este un film un pic diferit de cele menționate mai sus, dar nu cu foarte mult.

De menționat că filmu-i bazat pe-o carte, nu am citit-o, așa că nu pot trage o comparație între ele.

O să trec în viteză peste poveste, să fiu în ton cu subiectul filmului, pentru că oricum nu este nimic ieșit din comun.

Milo Ventimiglia (și deja parcă aud un oftat la unison din partea sexului frumos, și nu condamn, gagiul zici că este pictură de Da Vinci) este Denny, un pilot de curse aflat la început, care speră să dea marea lovitură și să ajungă în Formula 1.

Omului i se face chef de un câine, așa că îl adoptă pe Enzo, naratorul filmului (Kevin Costner), încă puiuț, care va crește alături de Denny și ne va povesti, într-un stil caracteristic, canin, evoluția familiei, pentru că la un moment dat Denny se va sătura să converseze cu câinele și apare și ea, adversara de moarte a lui Enzo, frumoasa Eve (Amanda Seyfried).

Anii trec, Enzo crește, succesul lui Denny întârzie să apară, dar viața își vede de cursul ei natural, pentru că timpul nu așteaptă pe nimeni.

Deși pare la prima vedere că Enzo este subiectul principal al filmului, nu este deloc așa, nici măcar partea cu pilotatul de mașini la care face referire titlul filmului, nu este elementul central al producției, sunt doar niște fire narative adiacente, capul de afiș din The art of racing in the rain este chiar viața.

Și este vorba de una simplă, fără extravaganțe pompoase pentru a face filmul mai interesant, fără exagerări inutile de frica să nu fie prea banală, încă o dovadă că mai mereu viața bate filmul.

Cinstit scriind, cu sau fără Enzo, filmul ar fi fost cam tot același, doar că un câine prin preajmă asigură momentele emoționante, ca un reflex pavlovian.

Deși este fumată, trasă pe nas și injectată în vene, șmecheria asta încă ține la public. Și a mers și în The art of the racing in the rain.

Prima jumătate nu prea m-a impresionat, era doar o banală poveste a unui pilot talentat, dar lipsit de noroc, însă a doua bucată a filmului schimbă viteza și trece de la partea amuzantă la cea tristă.

Nu că ar fi fost ceva neașteptat, anumite secvențe urmează aceeași traiectorie ca în alte filme de gen, dar aici povestea a fost croită mai trainic, personajele conturate mai bine și mai profund, astfel încât mi-a secat puțul lacrimilor.

Da, nu mi-e rușine să o recunosc, am plâns din greu la film, o parte pentru că era obligatoriu să o fac din cauza premisei, dar o parte a venit natural, ca urmare a evoluției personajelor.

Filmul este, mai presus de toate, inspirațional, plin de povețe utile, cu privire la viața scurtă ce nu trebuie irosită, chiar și titlul filmului fiind o metaforă în acest sens, arta pilotării pe ploaie înseamnă cu totul altceva pe măsură ce pătrunzi în miezul pildei.

The art of racing in the rain este emoționant, puternic ca mesaje, duios, sfâșietor pe alocuri, dar, că trebuie să vină și un dar, nu se diferențiază prea mult de alte producții asemănătoare.

Chiar dacă mi s-a părut un film destul de în regulă, nu pot să nu-i văd problemele pe partea de stereotipuri, cu aceeași derulare a poveștii ca în multe alte filme și te manipulează cu scopul de a obține reacțiile dorite.

Am înțeles că este eficient pentru spectator, că poți livra 100 de astfel de filme pe an și toate își vor atinge scopul, dar parcă aș vrea să văd și ceva diferit.

Plus că am înțeles, din ce m-am mai documentat, că filmul renunță la un fir narativ secundar destul de important din carte, considerat prea întunecat și care nu se preta unei audiențe generale, și pe bună dreptate. Dar de ce musai să fie audiență generală? Chestia asta mă exasperează, spălarea unor povești, albirea lor pentru a părea cât mai pure și a se adresa unei audiențe cât mai largi în detrimentul poveștii care reprezintă esența unui film.

The art of racing in the rain este mai bun decât cele două filme cu blănoși patrupezi la care am făcut referire la început, dar nici nu se înscrie în cursa pentru vreun premiu de excelență, este un film de nota 7.

3.5 out of 5 stars (3,5 / 5)

Trailer:

Link IMDB

Link RottenTomatoes

Facebook Comments

About admin

Check Also

El Camino: A breaking bad movie

El Camino este un spin-off sau o continuare a minunatului serial Breaking bad, doar că …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *