The birds

Unul din ultimele mari filme regizate de către Alfred Hitchcock a fost The birds, producție în care regizorul legendar se ia la trântă cu genul horror.

După titlu vă dați seama la ce se referă filmul de față.

Continuă obsesia regizorului pentru actrițele blonde și aici o regăsim pe Tippi Hedren în rolul unei domnițe cam bogătașă, Melanie, care este interesată de o păsărică vorbitoare. Povestea pare la început mai mult una romantică pentru că destinul îl aduce în același petshop din San Francisco în care se află Melanie pe Mitch (Rod Taylor), una bucată bărbat de bărbat pe care Melanie pune ochii, deși inițial întâlnirea lor se lasă cu scântei conflictuale.

După o discuție înflăcărată, Melanie nu renunță așa ușor la un potențial candidat conjugal, apelează la relațiile tătucului ei, află mai multe detalii despre misteriosul plăvan, așa că își pune în gând să-i facă acestuia o surpriză și dă fuguța la el acasă, într-un orășel la malul oceanului, să-l interpeleze ca din întâmplare, chipurile ea având ceva treburi pe acolo.

Eh, odată ajunsă la destinație, pare că aduce cu ea și ceva tulburări în orânduirea naturală pentru că păsările de pe acolo parcă o iau razna și nu se mai satură cu grăunțe sau mici râme și peștișori ci capătă subit poftă de-o fleică umană și se pun pe atacat bipedele habarniste de ceea ce urmează să li se întâmple.

Dacă n-aș fi știut care este miezul din The birds, mi-aș fi băgat penajul în el de film pentru că prima oră este doar o comedie romantică în care avem parte de o palpabilă tensiune pisicească pentru că la inima lui Mitch atentează mai multe personaje feminine și privirile ce și le aruncă uneia alteia ar da mari bătăi unei centrale termice ce are parte de multă publicitate la televizor.

Deși îmi plac asemenea insistări pe portretizarea personajelor, aici Alfred Hitchcock sare un pic calul și a reușit, deși nu credeam asta, să mă cam plictisească în prima parte pentru că genul abordat nu se preta la o asemenea desfășurare de forțe. Hai cu groaza, lasă siropoșeniile.

Dar cum Alfred Hitchcock a încercat, și a reușit, să exceleze în toate genurile abordate, înțeleg de ce The birds nu este un horror obișnuit, ci unul elevat, de o calitate superioară petardelor contemporane. Tocmai și pentru că sunt obișnuit cu toate rapandulele de horror-uri, mi s-a părut un pic ciudat să văd atât de mult accent pus pe poveste. Când mănânci numai shaorme, un fine dining pare că are un gust ciudat.

Și când se pornește atacul aviar, îți dai seama că poate a fost un proiect prea ambițios pentru Alfred Hitchcock, prea înaintea vremurilor sale pentru că, deși filmul a fost nominalizat la Oscar pentru efecte speciale, arată destul de rău acum, ba chiar ridicol în multe secvențe în care păsările inundă ecranul. Ar trebui să spun inundă doar, cum să-i zic, primul strat, pentru că în mare parte păsările sunt bidimensionale, sunt prezente doar în fața camerei de filmat, adăugate în postproducție, nu umplu efectiv spațiul tridimensional, personajele dau din mâini, dar nu se feresc de nimic (când sunt folosite efecte speciale) pentru că este evident că nu sunt păsări acolo, ci practic lipite pe obiectivul camerei de filmat. Nu-s efectele chiar ca în Birdemic, dar trebuie să menționez că filmul a îmbătrânit urât.

Sunt însă și secvențe în care sunt folosite păsări reale și alea sunt de-a dreptul terifiante, partea secundă a filmului schimbă total tonul filmului și plictiseala mi-a fost alungată subit pentru că groaza își intră în drepturi.

Când prezentate în plină acțiune, când doar sugerate, atacurile înaripatelor sunt terorizante și The birds are și o secvență îndelungată cu multiple elemente perturbatoare de-a dreptul excelentă, conținând de toate, de la păsări ce țintesc ochii oamenilor până la explozii demne de laudă.

Putem spune că Alfred Hitchcock știa încă de pe atunci cum stă treaba cu diversitatea? Pentru că este vreun xenofob să bage-n seamă doar păsărele albe nemernice, ci ne prezintă și niște ciori negre tare ale dracului.

După un start lent ce mi-a pleoștit entuziasmul, The birds ridică ulterior tensiunea până în nori și se transformă în, probabil, cel mai bun film din categoria păsări ucigașe. Nu că ar fi fost prea multe filme de notorietate realizate pe acest subiect, în afară de porcăria de Birdemic nu-mi vine nimic în minte pe moment.

De laudă și coloana sonoră prin lipsa ei în momentele tensionate, iată să fim lăsați să ne speriem natural, prin imagini, nu este nevoie de zgomote puternice adăugate artificial. Și tocmai liniștea aceea stranie aducea cu sine o senzație apăsătoare că ventilatorul va avea mult de lucru în scurt timp.

La capitolul actorie sincer nu am rămas impresionat de mai nimeni, nici măcar de Tippi Hedren care mai tot timpul hiperbolizează reacțiile, se tot învârte ca un titirez și are o privire speriată de căprioară prinsă în lumina farurilor.

The birds nu mi s-a părut a fi un film nemaipomenit după standardul impus de Alfred Hitchcock, dar la dracu, ce curajos a fost să atace un asemenea film dificil din punct de vedere tehnic, nu mi-a plăcut precum filmele lui din Top AFI 100, North by northwest, Rear window, Psycho și Vertigo, dar este, totuși, un film bun, chiar dacă prea molcom în prima oră pentru un horror, ca atare găsesc de cuviință să-i smulg 8 pene.

4 out of 5 stars (4 / 5)

Link IMDB

Link RottenTomatoes

Facebook Comments

About admin

Check Also

Sinister 2

Nu se poate film horror recent fără sequel, așa că Sinister 2, profitând de calitatea …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *