The bridge on the river Kwai

Top AFI 100

Locul 036 – The bridge on the river Kwai

Deja știu ce notă o să dau acestui film pentru că l-am văzut în tinerețile mele îndepărtate, însă, de amorul artei, mă avânt cu tupeu în niscai prezentări.

Suntem în Al Doilea Război Mondial, spre deosebire de filmul anterior, The best years of our lives, ce are loc fix după finalul acestuia, și The bridge on the river Kwai începe cu o invazie a unei cohorte de prizonieri britanici de război care sunt aduși pe ritm de cântec fluierat (ce ți se va întipări în minte multă vreme) într-un lagăr de muncă japonez aflat sub stricta și cruda conducere a colonelului Saito.

Aici, colonelul Nicholson (un încă tânăr Alec Guinness) pornește un război psihologic de durată cu neclintitul Saito pentru că japonezul are ordin să construiască un pod peste râul Kwai într-un timp foarte scurt pentru a face legătura între Rangoon și Malaysia.

Conflictul se naște din ordinul colonelului Saito ca toți prizonierii să pună cârca la treaba, inclusiv ofițerii, în timp ce Nicholson nu se lasă mai prejos, și contraatacă folosindu-se de Convenția de la Geneva care interzice fix acest lucru.

Urmează o bătălie a orgoliilor imuabile și a unor caractere puternice care consideră că fiecare are dreptate și nu vor să dea niciun pas în spate.

Hm, interesant, parcă aceste două personaje adună în ele întregul conflict al războaielor cu ambele tabere convinse că dușmanul este cel din fața lui și nu invers.

Intriga filmului mi-a adus minte de melodia Holograf – Banii vorbesc, mai exact de versurile (adaptate pentru film): Unii te ridică, alții te doboară:

 

 

Revenind la film, ceea ce urmează sunt aproape trei ore epice despre război, dar fără să ne arate mai deloc cu adevărat războiul, mă refer la cel fizic, măcelarul incompetent care hăcuiește trupuri cu satâre boante și distruge suflete cu pumnale pline de mizerie propagandistică.

Dacă vă așteptați la secvență după secvență de acțiune furibundă, cu tancuri fioroase, bombardamente devastatoare, bătălii încrâncenate care să se soldeze cu mii de cadavre dezmembrate, atunci s-ar putea să fiți crunt dezamăgiți de The bridge on the river Kwai pentru că nu despre asemenea grozăvii este filmul de față.

Uneori nici nu am știut dacă filmul este despre război sau despre mândrie pentru că lupta dintre cei doi colonei, unul prizonier, altul liber, era, de fapt, o bătălie între două minți captive în închisoarea impenetrabilă a mândriei sublime, dar și prostești, din care nu rezultă niciodată lucruri bune.

Asta nu înseamnă că, dincolo de aspectul psihologic extrem de puternic, nu avem parte și de ceva scene de război, nu de nivelul unui Saving private Ryan, dar suficient de palpitante pentru a pune sângele în mișcare.

Dacă tot am făcut trecerea de la psihic (bătălia ideologică fără sfârșit dintre Saito și Nicholson) la fizic (vizualul filmului) tot nu-mi vine a crede cât de bine arată The bridge on the river Kwai, film din 1957, chiar și acum, la vârsta pensionării.

Paleta coloristică este una luxuriantă, nu sunt filtre moderne care să strice imaginea, nu tu un 3D defecat care să întunece cadrele, este un film, pur și simplu, natural.

Asta este și rezultatul filmării în mijlocul junglei, nu într-un studio înconjurat de ecrane verzi în toate direcțiile, filmul a fost realizat în Sri Lanka, și asta se vede din plin, transmite un sentiment de realism pentru că, ei bine, este real. Jungla este reală, râul este real, până și podul este real.

Așa se făceau, dragii mei, pe vremuri filmele, cu sudoare și muncă multă, nu se stătea în cur la un PC și erau recreate digital de la frunze și copaci până la alte elemente mai grandioase. Și oricât s-ar screme cineaștii în zilele noastre, nimic nu poate bate frumusețea naturală a unui asemenea film.

Am ajuns la actorie, și aici mă tot caut de acolade pe care să adaug performanțelor mirobolante ale celor doi protagoniști care duc acest război la nivel psihic, Alec Guinness (câștigător de Oscar cu acest rol) și Sessue Hayakawa (doar nominalizat). Scenele în care cei doi se înfruntă sunt atât de intense încât nu am avut idee ce se poate întâmpla subit, după fiecare replică tăioasă sau privire cruntă, deși mai văzusem filmul, dar interpretarea lor este fără cusur încât surprinde la fiecare vizionare.

Un alt aspect de luat în calcul la părțile bune este acela că filmul nu are două redute clare, una bună, una rea, ci portretizarea oamenilor (indiferent de națiune) este la mijloc, nici britanicii nu-s pictați ca niște sfinți cu mustăți și țigara-n gură, și nici japonezii ca niște brute scăpate din laț care tot ce caută este să sfâșie trupurile inamicilor. Sunt niște oameni prinși într-un război care nu este al lor.

Desigur, The bridge on the river Kwai nu este lipsit de inerentele erori de continuitate sau asincronisme pe care un simplu privitor nu le depistează, doar veteranii de război le-ar dibui.

În plus, parcă aș fi dorit un pic mai mult dramatism și ceva acțiune suplimentară, dar dincolo de asta, nu am ce să îi reproșez filmului care nu a îmbătrânit deloc tocmai datorită faptului că nu se bazează pe efecte bombastice care devin rudimentare odată cu scurgerea implacabilă a timpului, ci accentul cade mai mult pe partea umană a războiului, element care nu se va demoda în veci și va rămâne (din păcate) o parte esențială a conflictelor care izbucnesc la tot pasul din nimic, mândrie și nebunie.

Regia superbă este semnată de David Lean care a sudat unul după altul The bridge on the river Kwai, Lawrence of Arabia și Doctor Zhivago (filme care luat în total 19 Oscaruri).

Îmi închei periplul prin hățișurile dese ale războiului perpetuu inutil din The bridge on the river Kwai cu un 9.

4.5 out of 5 stars (4,5 / 5)

Trailer:

Link IMDB

Link RottenTomatoes

Facebook Comments

About admin

Check Also

The Godfather

Top AFI 100 Locul 002 – The Godfather Am primit o ofertă de nerefuzat cu …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *