The card counter

The card counter s-a rățoit la mine că trebuie să-l văd, mai ales că este regizat de Paul Schrader, cel care a scris, printre altele, Taxi driver și Raging bull.

Filmul nu este despre un bibliotecar care se plictisește și începe să-și numere cărțile din inventar, aici rolul principal este interpretat de Oscar Isaac (Ex-Machina) care este William Tell, un fost pușcăriaș proaspăt eliberat care-și încearcă norocul în cazinouri pentru că în cei 8 ani jumătate de pârnaie (fraierul, n-a avut imaginație să scrie cărți să iasă mai repede) a învățat să numere cărți, deci are un avantaj la jocul de Blackjack.

La prima vedere premisa este neinteresantă, dar un singur gest al lui William mi-a suscitat atenția, pentru că omul este plin de ticuri care sugerează probleme complexe adânc îngropate în subconștient.

Și când în peisaj își fac apariția Cirk (cu C, nu cu K, așa cum ne bate filmul la cap multă vreme) (Tye Sheridan – Ready Player One) și La Linda (Tiffany Haddish – Girls trip), fiecare cu câteun plan îndrăzneț și diferit unul față de altul, ambele avându-l drept pion principal pe William, lucrurile se complică și degenerează rapid într-o spirală narativă complexă.

Pe lângă treaba cu număratul cărților, The card counter taie panglica unui subiect destul de controversat care se transformă într-un fir secundar narativ care se intersectează cu premisa de bază.

Încă de la primele secvențe, The card counter setează atmosfera, una ce aduce cu filme neo noir din anii 80, cu o muzică electro sumbră, cu tonuri coloristice destul de întunecate pentru un film al cărui fundal sunt cazinourile colorate, nu lipsesc îndelungile monologuri narative prin care personajul principal își varsă oful.

Filmul are intenții bune, dar dă mari rateuri în ceea ce privește desfășurarea poveștii în sensul că nu se petrece absolut  nimic captivant circa 90% din film, prezintă o repetitivitate excesivă a unei rutine obositoare, merg ăștia la un cazinou, curăță masa, dau o tură la bar, bagă o băutură, schimbă câteva vorbe de duh și reluăm secvența în alt oraș.

Amu` nu știu dacă The card counter beneficiază de un scenariu sec, plin de fad, care mi-a dat cu somnifere pe la pleoape, sau este dinadins așa construit încât să nu aibă finalitate definitivă pentru a se transforma într-o tortură senzorială și a ne transmite un mesaj subliminal având în vedere al doilea fir narativ.

Vă las și pe voi să vă dați cu părerea. Indiferent unde zace adevărul, The card counter este un film care nu mi-a plăcut pentru că este haotic, se apucă de o treabă, face jumătate din ea, o lasă de izbeliște, se apucă de altceva, nici pe aia nu o termină, și tot așa, spre enervarea spectatorului.

Când așteptam să văd niște partide înflăcărate de Blackjack, că de aia învățase William să numere cărți la zdup, filmul ne duce la mese de poker. OK, atunci hai să vedem niște confruntări psihologice cu bluff-uri și mâini de senzație la poker. Ei aș, filmul ne taie subit firul și ne bagă-n priviri scene prelungi de nimic, ce par a fi introspective, dar n-au deloc încărcătură emoțională, zici că-s pentru trecerea timpului sau pentru terorizarea noastră întru spunerea adevărului. Vrea să pară plin de substanță, dar în loc să fie licoare ambroziacă, este mai mult o mâzgă urât mirositoare.

Măcar rămâne de apreciat performanța actoricească a lui Oscar Isaac (Rogue One), una plină de magnetism care te face să fii atent la ceea ce spune, având un monolog care transpiră durere profundă prin toți porii, personajul său fiind unul complex, ale cărui trăiri n-ai vrea să le experimentezi pe propria piele și ale cărui cuvinte capătă sens în finalul filmului.

N-au prea nimerit-o cu alegerea lui Tiffany Haddish care nu pare a fi capabilă să ducă un rol serios la capăt, felul ei de a vorbi, așa mai flegmatic și mai din `hood, nu transmite seriozitate, zici că este într-o permanentă comedie, deși povestea din acest film este departe de orice dram de umor.

Nici partea tehnică nu excelează, devine rapid deranjantă discrepanța auditivă în cadrul aceleiași scene, ADR-ul nu este deloc bine implementat, nivelul sonor este diferit de la un cadru la altul, deși locația rămâne aceeași, de parcă totul a fost făcut pe fugă și nu a mai fost timp de mici retușuri care ar fi eliminat asemenea discordanțe.

Acum este de înțeles de ce filmul marșează pe faptul că Martin Scorsese a produs filmul (deși sunt vreo 20 de producători în credite) și nu pe faptul că este regizat de cel care a scris două filme de Top AFI, pentru că s-au bazat pe notorietatea numelui lui Scorsese, nu pe calitatea filmului care pentru mine lasă mult de dorit.

M-a dezamăgit mult The card counter, avea un potențial imens de a dezbate un subiect plin de controverse, dar a dat-o mult pe lângă, de parcă zici că i-a interzis cineva să intre mai în amănunt, așa că mă duc după regulile lui Texas Hold`em și pun pe masă cu fața-n sus doar 5 cărți.

2.5 out of 5 stars (2,5 / 5)

Trailer:

Link IMDB

Link RottenTomatoes

About admin

Check Also

The many saints of Newark

Înainte de a mă arunca în fața lui The many saints of Newark, am o …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *