The day after tomorrow

The day after tomorrow, pe românește Poimâine, este o nouă incursiune a regizorului Roland Emmerich pe târâmul infam al genului disaster movie după Independence day (mai mult SF) și ulteriorul 2012.

Nenea Trump cu siguranță urăște acest film pentru că are drept premisă încălzirea globală, aia pe care Morcoveață Suprem o tot bagă sub preș.

Nu știu dacă Roland Emmerich a vrut să tragă un semnal de alarmă cu privire la efectele devastatoare aduse cu sine de această încălzire globală sau doar rămăsese în pană de idei cu privire la ce calamitate să apeleze, că până la filmul de față Terra deja a fost răvășită virtual de tornade, uragane, vulcani, extratereștri, asteroizi, cutremure și comete.

Una peste alta, în The day after tomorrow Dennis Quaid (A dog`s purpose, Midway) este cel care joacă rolul omului de știință ce prevede dezastrul ce va urma, dar nu este băgat de nimeni în seamă, mai toți luându-l la mișto pentru ideile lui fataliste care ar reprezenta un coșmar logistic dacă guvernele lumii ar trebui să acționeze în consecință.

Se mai rupe un ghețar, se mai topește o calotă glaciară, mai îngheață câte-un figurant, se mai răcește oceanul cu câteva grade, dar politicienii nu consideră că este cazul de alarmare, că doar nu o veni vreo eră glaciară chiar atât de repede. Și când o sosi peste zeci de ani, să se ocupe alții de ea, important acum este votul și pentru asta pulimea bună numai de pus ștampila nu trebuie deranjată.

Filmul urmează pașii bine întipăriți în scenariu pe care orice producție de gen îi respectă, evident că nenorocirea nu lovește peste 100 de ani, ci imediat. Bine, scenariul este tare nehotărât, jonglează cu perioadele de zici că este la circ, ba nu știu câți ani, ba jumătate de an, ba câteva săptămâni, ca până la urmă să se oprească la câteva ore până la înghețul suprem.

Pentru a ofta adânc a durere față de personaje, se aruncă în saramură o trupă de adolescenți printre care se află și fiul super mega extra giga inteligent al lui Jack Hall (expertul nostru în vreme capricioasă), anume Sam (Jake Gyllenhaal – NightcrawlerLifeVelvet BuzzsawSpider-Man: Far from home, The Sisters brothers), plus altă carne de tun numai bună de aruncat în fața pericolelor. Doar că tinereii nu sunt prea lipicioși la inimioară și mi se rupeau șireturile de soarta lor.

Filmul are două părți distincte având drept liant spectacolul vizual marca Roland Emmerich care intră în scenă pe la mijlocul filmului. Prima parte este cea dedicată pseudo-științei, mambo-jambo-ul introductiv în care sunt prezentate nenorocirile ce stau să pice în cârca umanității dacă nu sunt luate măsuri urgente (ce dracu` măsuri să mai iei când uragane gigantice deja îți bat la poartă?), iar partea secundă se transformă într-un film de supraviețuire în condiții extrem de vitrege.

Nu mai pierd timpul să scriu cât de inapt este scenariul cu privire la realismul datelor prezentate sau al evenimentelor care se petrec sau cât de debile sunt personajele, toate astea reprezintă o etichetă ce nu poate fi dezlipită de un film disaster-movie.

The day after tomorrow a mers chiar până acolo încât a trebuit să creioneze un personaj extrem de inteligent care tot ce face este să ia niște decizii normale, nu trebuie să fii Einstein să aprinzi focul când ți-e frig. Dar în universul imaginat de film asemenea acțiuni sunt apanajul doar al celor inteligenți pentru că atât de proaste-s personajele încât au nevoie de instrucțiuni să nu facă pișulică pe ei și vezi Doamne, doar unul cu IQ ce sare din tipare este capabil să aprindă un băț de chibrit. Și inteligente, și tot au în ele niște întrebări demne mai mult de o gorilă cu creierul făcut terci.

Nu vreau un scenariu câștigător de premii de la un asemenea film, dar parcă ar fi bun unul care să arunce în scenă niște persoane cu un grad mediu de inteligență, care să ia decizii decente și să nu azvârle cu întrebări retarde. Oare cer prea mult?

În fine, genul se numește disaster-movie, nu smart-movie, așa că trec la partea care interesează, anume tărăboiul meteorologic care se abate asupra Terrei. Chiar dacă filmu-și dă drumul cam devreme și împrăștie pe la jumătate traista cu efecte vizuale mirobolante, The day after tomorrow este o producție care impresionează prin calitatea scenelor distructive, chiar te apucă toate frigurile din lume văzând enormitatea furtunilor ce acoperă emisfera nordică și numărul de sculpturi umane pe care îl lasă în urmă.

Aici Roland Emmerich se simte ca peștele-n apă și redă pe marele ecran un show de excepție în care vedeta este apa, atât în formă lichidă, cât și în formă înghețată. Mai aruncă un vapor în mijlocul orașului, mai dă drumul din lesă unor lupi, să mai condimenteze partea a doua a filmului, dar dacă sunteți sosiți la film pentru hrănirea plăcerii morbide de a vedea orașe întregi făcute una cu pământul, atunci satisfacția este garantată pentru că festinul este complet.

Doar trimiteți creierul în plimbare de mânuță cu logica băgată-n carantină de film, că altfel nu veți găsi liniște și pace pe parcursul vizionării producției The day after tomorrow, un film grandios vizual, dar îngropat sub mormane de zăpadă când vine vorba de realism și logică, dar scopul său a fost eminamente distractiv și eu zic că a reușit cât de un 7.

3.5 out of 5 stars (3,5 / 5)

Trailer:

Link IMDB

Link RottenTomatoes

Facebook Comments

About admin

Check Also

Young detective Dee: Rise of the sea dragon

PRI 020 – Young detective Dee: Rise of the sea dragon (Di Renjie: Shen du …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *