The emoji movie

The emoji movie

Am reușit să scap cu viață de la The emoji movie sau filmul unei generații tâmpite, din punctul meu de vedere, cine a aprobat acest proiect ar trebui vârât în cea mai nenorocită pușcărie pentru tot restul vieții.

Dar ce ai băut nene de arunci cu astfel de vorbe grele?

Stați un pic să vărs ceva din poveste. Să văd dacă mă pot concentra să scriu ceva coerent, atât de nervos sunt pe film.

În smartphone există un univers întreg iar în acel univers găsim lumea Textopolis, locul unde trăiesc căcărezele galbene numite emoticoane așteptând cu nerăbdare ca stăpânul, un puștiulică destul de timid, să apeleze la serviciile lor.

În această lume fiecare are un singur rol de îndeplinit, o singură expresie facială, nu trebuie să gândească dincolo de unica misiune pe care o are de îndeplinit. Parcă deja începe să sune a spălare pe creier subliminală, nu?

Dar ce să vezi? Emoticonul Mi Se Rupe, pardon, Meh, este diferit, nu știe doar o singură expresie, gândește de unul singur, și un astfel de comportament poate duce la distrugerea întregii lumi. Hopa, deci dacă ieși din turmă și ai o minte proprie ameninți societatea? Mesajele motivante continuă să curgă pe bandă rulantă.

Urmărit de guvern, ăăă, de roboți programatori pentru a-l distruge, Hai Sictir, of, Meh o ia la picior prin tot telefonul încercând cu ajutorul unui hacker să ajungă într-un loc magic unde poate fi reprogramat să nu mai gândească de unul singur și să se reintregreze în turmă.

Hai mă, că e superb, ce film mai are atâtea mesaje îmbucurătoare pentru copii?

Și asta nu este tot, latrina asta penală continuă să arunce sistematic cu astfel de subliminale.

Nici nu începe bine filmul că deja îți bagă pe gât o idee atât de oribilă încât mi-a venit să vărs.

Era groaznic că un astfel de mesaj, cum că emoticoanele reprezintă cea mai importantă formă de comunicare, ar fi fost aruncat într-un film destinat adulților, ținând cont că un om matur are discernământ, deși personal mă îndoiesc de capacitatea intelectuală a unei mari părți din populație, dar să inserezi un astfel de mesaj într-o animație care se adresează minților încă neformate ale copiilor care sunt ușor influențabili și pot asimila o astfel de aberație reprezintă cu adevărat o crimă la adresa umanității. Ce om întreg la minte ar putea spune că a folosi emoticoane este cel mai important mod de comunicare? Să înțeleg că este mai bine să ne întoarcem în epoca de piatră când primii oameni, care habar nu aveau ce e ăla limbajul, comunicau prin desene pe pereți sau hieroglife, care erau tot un fel de emoticoane?

Practic The emoji shit spune că e mai mișto să revenim ca umanitate la stadiul de acum milioane de ani că doar ce ne trebuie evoluție, era mai bine când speranța de viață era de 30 de ani și când era o eclipsă de lună oamenii credeau că vine sfârșitul lumii.

Să aruncăm la gunoi milioane de ani de progres doar pentru că tineretul din ziua de azi este lovit de lenea de a tasta câteva litere? Dacă o ținem în acest ritm este posibil ca într-un viitor nu prea îndepărtat limbajul verbal să intre într-o stare de decrepitudine așa cum mușchii se atrofiază dacă nu sunt folosiți. Asist zi de zi la acest regres când citesc din ce în ce mai multe mesaje pe care nu le înțeleg pentru că sunt formate mai mult din buline galbene decât din cuvinte, și cică eu sunt ăla care nu ține pasul cu evoluția. Îmi pare rău, dar dacă transformarea într-un imbecil trepanat este considerată evoluție, atunci prefer să rămân în urmă și să folosesc cuvinte pentru a comunica.

Nu mă interesează cine se simte jignit de aceste cuvinte, dar acesta este adevărul crunt pe care mulți nu vor să-l accepte, mai ales mucoșii ăștia tineri care se cred buricul pământului dar li se scurge prostia prin ochi și simți cum li se lichefiază materia cenușie ori de câte ori apasă bulina echivalentă cu o lobotomie lentă.

Și stați liniștiți, că mai am astfel de mostre de țicneală.

The emoji shit ne mai spune că dacă ești tu însuți, atunci lumea te consideră o defecțiune, dacă nu faci ce ești programat să faci (adică spălat pe creier), atunci ești un paria și vei avea multe probleme, serios?

De asemenea, este mai bine să fii popular într-o lume virtuală, să ai fani care nu te cunosc în loc să ai prieteni adevărați în lumea reală, că doar ce îți trebuie lume reală?

Și finalul e tare, de ce să se chinuie femeia să fie o rebelă (adică independentă), să gândească singură, să se lupte să se rupă de stereotipuri, mai bine face pe prințesa (să-și îndeplinească rolul pe care-l avea acum sute de ani). Gândire progresistă, nu?

S-a țicnit tâmpeala oameni buni. Oare ce efecte vor avea aceste mesaje subliminale (și nu prea) asupra minții necoapte a copiilor?

Pe lângă mesajele astea otrăvitoare pline de căcaturi toxice pentru creier, filmul este și o reclamă nesimțită pentru multiple aplicații populare în zilele noastre, Meh trebuie să plece spre Dropbox pentru a ajunge în Cloud și face câte o vizită celor de la Facebook, Instagram, Youtube, Twitter și avem scene întregi în care personajele joacă nivele întregi de Candy Crush și Just dance.

Sfatul meu pentru părinții responsabili este să evite cu orice preț această dejecție, folosesc cuvinte grele, dar trebuie să fii retard să-ți duci odrasla la o astfel de grozăvie.

Îmi pare rău că am dat banii pentru a viziona această insultă la adresa omului, dar asta îmi e meseria, nu pot să aleg pe sărite ce filme să vad, din păcate sala era plină de părinți inconștienți și ce este mai grav, se auzeau hohote de râs când mie îmi venea să plâng de nervi și să urlu la ecran când vedeam cum filmul vrea să ne întoarcă la stadiul de sclavi (de fapt, și mai sclavi decât suntem acum).

Nici nu mă mai leg de glumele simpliste și retarde legate de emoticonul Căcat, că astea reprezintă cea mai mică problemă a filmului.

Nu am altă notă în afară de 0.

 

0 Stars (0 / 5)

Trailer:

Link IMDB

Link RottenTomatoes

About admin

Check Also

The Lego Batman movie

The Lego Batman movie

The Lego Batman movie continuă seria animațiilor având în prim plan celebrele piese Lego, serie …

2 comments

  1. In primul rand trebuie sa fii dement sa mergi la o animatie dublata daca ai varsta mai mare de 10 ani. In al doilea rand din trailer iti dai seama ca e o aberatie marca SONY. Asa ca nu m-ai ajutat foarte mult. Oricum nu am fost la el. Poate greseam daca rula subtirat

    • În primul rând, nu ți-ar fi un pic de rușine să jignești toți părinții care-și duc copiii la filme de animație dublate? Nici eu nu-s de acord cu ele, dar să faci pe cineva dement că se duce la așa ceva deja trece în alt registru.
      În al doilea rând, da, se vedea de la o poștă că e o aberație, tu ca simplu spectator puteai să-l vezi, puteai să nu-l vezi, eu nu pot să aleg ce vreau să văd și ce nu vreau să văd.
      Mulțumesc totuși că te-ai sinchisit să lași un comentariu atât de elocvent.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *