The equalizer 2

The equalizer 2

The equalizer 2 este primul sequel pe care Denzel Washington îl trece în portofoliul său impresionant de filme, căzând și el în patima continuărilor făcute doar de dragul de a face o continuare.

În a doua parte a seriei The equalizer, Denzel își reia rolul lui Robert McCall, un justițiar îmbătrânit, dar încă în plenitudinea forțelor, al cărui singur scop pare să facă bine, cât mai mult bine, atât timp cât mai poate.

Șofer de Lyft (un altfel de Uber), Robert ascultă fel și fel de povești în timp ce-și conduce clienții la destinație și își alege din când în când câte un caz de rezolvat.

Filmul începe în forță, cu Robert pe punctul de a face liniște într-un compartiment de tren plin de huidume butucănoase și lipsite de minte, promițând o acțiune la fel de intensă și mai sângeroasă și ingenioasă decât în prima parte.

În scurt timp se pornește și firul narativ principal al filmului, cu o crimă de cealaltă parte a lumii, aparent fără nicio legătură cu Robert, dar care pune în mișcare un complot îmbârligat cu ramificații extinse, ajungând până la Robert.

Deja îmi frecam mâinile de bucurie așteptând momentul în care Equalizer începe să-și pună la treabă talentul aducător de moarte.

Ei aș, da` de unde atâta bucurie?

Filmul o ia grav pe arătură, aducând în prim-plan o grămadă de fire narative secundare care aruncă povestea principală în fundal, poveste care revine prin a doua jumătate a filmului, când deja făcusem fractură la falcă de atâta căscat de plictiseală.

Aveam impresia că urmăresc un reality-show care se concentrează pe fiecare pas pe care Robert îl face în viața de zi cu zi, de la plimbat clienții cu mașina la ajutat un puștan să nu intre într-o bandă de drogați care sigur nu îi va aduce nimic bun, de la încurajat un moșneag să nu renunțe la lupta lui cu un judecător până la cultivat legume alături de-o musulmană.

Serios? Ce mama dracului a fost în mintea cohortei de scenariști?  Au transformat filmul dintr-unul care ar fi trebuit să fie plin de acțiune violentă și inovativă într-o contemplație anostă despre nimic.

Firele astea narative secundare își încurcă ițele unele într-altele total nejustificat și abia spre final filmul își aduce aminte că are și un subiect principal despre care deja uitasem după atâta privit la văruit de pereți.

Nu glumesc, o bună bucată de film constă, la propriu, în a privi cum se usucă vopseaua pe un perete.

Titlul filmului este înșelător, Robert uită să „egalizeze” și mai mult citește, nu că ar fi rău, dar nu de asta am fost la film, m-am dus să-l văd rupând capete, zdrobind oase și caftind nemernici, totul sub 30 de secunde per acțiune.

Filmul mai presară, din când în când, în cele două ore (care au părut o veșnicie) câte-o secvență în care Robert se pune pe treabă, dar și aici cele mai multe cafteli nici nu au legătură cu intriga principală a filmului.

Acțiunea este mult mai slabă față de primul Equalizer pentru că pare că norocul devine o componentă de bază pentru succesul lui Robert, ceea ce nu ar fi trebuit să se întâmple.

Da, avem ceva busculade în care Robert nimicește câte-o ceată de răufăcători sau, pur și simplu, imbecili, dar, din păcate, modul de filmare o dă în tremurici și editări rapide

Nah, Denzel nu mai este la prima vârstă și pentru a nu ne da seama că o dublură i-a făcut mare parte din scenele de acțiune, regizorul Antoine Fuqua apelează la păcătoasele editări rapide, cred că este una la fiecare 2 secunde de acțiune, de nu înțelegi mare lucru, nu cred că este o scenă continuă care să țină mai mult de 10 secunde neîntrerupt.

Scenariul este previzibil, nu că ar fi fost mare surpriză asta, dar pe lângă predictibilitate suferă de o altă maladie, mai gravă, idioțenie, ceea ce se întâmplă în film nu are logică, nu vreau să intru mai în amănunte, dar crima principală care-l pune pe roate pe Robert este amatoricească rău, să nu zic retardă, din punct de vedere al planificării și execuției, până și un sugar și-ar da seama de toată tărășenia.

Denzel este cel care salvează cât de cât filmul, prin calmul înfiorător de care dă dovada și prin vocea suavă cu care vorbește nemernicilor, care nu transpiră nimic din talentul letal care zace-n Robert.

Însă alte bile albe nu mai pot găsi acestui The equalizer 2 pentru că mare parte din film constă în cadre meditative îndelungi cu peisaje și scene contemplative nesfârșite cu activități de zi cu zi duse la îndeplinire de Robert, foarte rar scenariul își aduce aminte că producția se numește The equalizer și că trebuie să ne arunce câte-un os de acțiune să roadem, dar care nu ne ajunge nici pentru o măsea.

Dacă vreți să evitați un drum la cinema, puteți la fel de bine să urmăriți o versiune condensată a filmului sub forma trailerului care, pur și simplu, dă toate spoilerele posibile, inclusiv toate secvențele de acțiune și chiar și finalul filmului. Rușinos, de la The mechanic 2 nu am mai văzut faza de final băgată în trailer.

Nu mai pierd timpul la taclale cu The equalizer 2, stai jos, ai nota 4.

 

(2 / 5)

 

Trailer:

Link IMDB

Link RottenTomatoes

About admin

Check Also

Peppermint

Peppermint

Peppermint se vrea o nouă clonă de John Wick, dar cu un (alt) personaj feminin …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *