The favourite

The favourite

The favourite este fără îndoială, în umila mea opinie, cel mai trăsnit și neconformist dintre filmele nominalizate la Oscarurile aferente anului 2018.

În Anglia secolului 18, regina Anna (Olivia Colman) este cam bolnavă, la trup, dar și la minte, astfel încât nu mai poate gândi clar cu privire la problemele țării, tot mai grave, ținând cont că se află în război cu Franța și banii necesari susținerii răzbelului sunt tot mai puțini, deși petrecerile ținute la palat sunt tot mai fastuoase. De aceea, Lady Sarah (Rachel Weisz), cea mai apropiată prietenă și confidentă a reginei, ia frâiele și guvernează țara (evident mărind taxele pentru a strânge banii necesari continuării războiului condus de soțul ei), lăsând însă aparențele cum că regina ar fi cea care continuă să ia deciziile cele mai importante.

Relația dintre cele două merge ca pe roate, dar nu pentru mult timp pentru că la palat își face apariția Abigail (Emma Stone), o verișoară a confidentei reginei care practic cerșește un post umil, indiferent ce muncă rușinoasă și degradantă ar presupune.

Însă Abigail nu a venit să spele podele toată viața la palat, are gânduri de preamărire, nu este deloc proastă, colcăie prin ea un spirit machiavelic și cum mintea nu îi stă locului nicio secundă, se pune deja pe treabă pentru a atrage atenția reginei și de a-i intra în grații.

Nu trece foarte mult timp și cele două curtezane, Lady Sarah, obișnuită cu fastul și puterea, și Abigail, nou-venita la palat, crăpătoare de foame, și la propriu, și la figurat, încep o luptă de care pe care pentru a rămâne/deveni favorita reginei.

Nu vă imaginați că se iau la pumni în ring pentru deciderea câștigătorului, ci confruntarea lor se duce mai mult pe plan psihologic, cu fel și fel de matrapazlâcuri care de care mai ingenioase pentru a fura un zâmbet din partea unei regine tot mai degradate.

Se ajunge și la lucruri greu de închipuit și tocmai aici rezidă ciudățenia absolută a filmului.

Este o combinație absurdă de dramă de epocă, așa cum ar anticipa oricine la auzul unei astfel de premise, cu o comedie ridicolă, pe alocuri caricaturală și foarte seacă, mai seacă decât un butoi cu bere într-o zi toridă de vară.

M-a luat pe nepregătite modul în care regizorul Yorgos Lanthimos portretizează nobilimea britanică de acum sute de ani, de la care te așteptai să fie conversatoare, educată, civilizată, demnă, stilată, ce să mai, așa cum o știm din astfel de filme.

În schimb, aici apare ca o gloată de depravați fără creier, formată din cretini care caută doar iepureală pe unde apucă, bărbații sunt cu ochii pe toate gleznele fine ale domnișoarelor, la rândul lor, domnișoarele nu-și mai dezlipesc privirile de prohaburile virtuale pline cu bani ale bogătanilor și toți formează un amalgam de cretini care îți creează repulsie atât prin comportamentul abject, strigător la cer, cât și prin modul de gândire copilăros, lipsit de orice dram de logică și de bun-simț.

Satira din The favourite este sarcastică până dincolo de limita confortabilului, scenariul are o inteligență subtilă, uneori prea subtilă pentru a o înțelege, totul creând o atmosferă bizară, suprarealistă, de îți vine să te freci la ochi, necrezând ce vezi.

Deși poate neverosimil pentru mulți dintre noi, The favourite nu pictează o imagine a secolului 18, ci una care se reflectă și în realitatea contemporană, pentru că s-au schimbat doar decorurile, au dispărut perucile, dar comportamentul la nivel ridicat, al puterii absolute, a rămas la fel de ridicol și de stupid, mânat de preamărirea proprie și nu interesul țării.

Devine iritant pe alocuri pentru că te lovește subit, fără nicio legătură cu secvența curentă, cu niște imagini atât de ciudate și de nelalocul lor încât am avut impresia că vreun editor a avut chef de joacă și a strecurat ca o glumă seacă acele imagini.

Să nu mai zic de alegerea coloanei sonore, m-a terminat cu zile, uneori m-a încântat cu muzică de orgă epică, alteori m-a bombardat cu aceleași sunete repetate la infinit de au devenit o groaznică tortură auditivă precum picătura chinezească, mutându-mi atenția pe sunet și nu pe imagine.

Nu m-a dat deloc pe spate această peliculă ciudată ca îmbinare de stiluri, dar m-au impresionat cele trei actrițe care-și dau afară ficații prin jocul lor absolut senzațional, acum înțeleg de ce toate trei au fost nominalizate pentru premii Oscar pentru interpretare.

Un alt element care iese în evidență este costumația, ceea ce era și normal pentru un astfel de film de epocă.

The favourite nu va fi deloc un film pe gustul tuturor, nu pot spune că este snob sau pretențios, ci doar ciudat, dar asta nu este de mirare ținând cont că regizorului îi plac astfel de filme ieșite din tipar, este suficient să amintesc The lobster și știți la ce să vă așteptați.

Pe alocuri mi-a plăcut The favourite datorită satirei acide la adresa societății tot mai depravate, dar m-a și secat de răbdare din cauza ciudățeniei duse la extrem și absurdității unor scene, așa că tind să înclin balanța spre partea pozitivă datorită jocului actoricesc magnific al trio-ului feminin și închei cu un 7.

 

3.5 out of 5 stars (3,5 / 5)

Trailer:

Link IMDB

Link RottenTomatoes

Facebook Comments

About admin

Check Also

Locked down

Venit parcă de nicăieri, Locked down este primul film oficial din 2021 pe care pun …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *