The flu

Gamgi sau The flu sau, cum este lumea cinică și vrea să scoată bani din orice tragedie, Coronavirus (redenumit și relansat în unele piețe din motive evidente în 2020), este un film sud-coreean din anul 2013 care prezintă un scenariu apocaliptic generat de răspândirea cu repeziciune a unui virus.

Într-adevăr, sunt destule similitudini cu pandemia de coronavirus din 2020, cum ar fi zona de apariție a acestuia și Coreea de Sud este printre primele țări lovite în plin de epidemie.

Dar cam atât, în rest este complet diferit. Mă rog, mai sunt câteva aspecte ce vă vor suna cunoscut, dar nu țin neapărat de pandemie, ci de panică.

Presupun că deja vă imaginați premisa filmului, nici nu am motive să insist prea mult asupra ei, un container plin cu imigranți ilegali din zonele sărace ale Asiei (gen Vietnam) poposește într-un orășel mic din Coreea de Sud, cu aproximativ jumătate de milion de locuitori.

Dar containerul nu mai este plin cu oameni, ci cu cadavre în descompunere și cu șobolani care se împrăștie imediat care încotro.

Astfel, virusul mortal etanș incubat în container devine liber și începe să se propage cu o viteză uimitoare, punând la pământ sistemul sanitar din acel orășel care nu știe cu ce se confruntă.

Ravagiile făcute de virus, care este catalogat drept o odraslă a unei relații macabre între gripa aviară și H1N1, sunt de-a dreptul monstruoase și rata mortalității este una perfectă, 100%. Tratament nu există, iar cursa pentru izolarea virusului și împiedicarea răspândirii acestuia în Seul, oraș la 15 de kilometri distanță, pare una pierdută din start.

The flu este un disaster-movie care nu pune accent neapărat pe partea de acțiune, aia care atrage la asemenea filme, ci mai mult pe elementul uman. Urmează o rețetă clasică, previzibilă, dar eficientă.

Din mulțimea de oameni aflată în calea pericolului invizibil The flu izolează câteva personaje pentru a ne oferi o punte emoțională de legătură cu primejdia și asta transformă pelicula într-o dramă familială profundă în care suspinăm alături de personajele interpretate de Hyuk Jang (un pompier care pune viața altora mai presus de a sa) și Kim In-hae (o tânără doctoriță ce trece prin momente de cumpănă).

Fanii filmelor sud-coreene cu siguranță vor recunoaște un actor neprezent pe IMDB în distribuție dar care a mai jucat în The Gangster, the cop, the devil, Along with the Gods, Train to Busan sau Veteran.

The flu are și părți bune, de fapt excelente, dar are și câteva bube contagioase care m-au îmbolnăvit pe parcursul vizionării lui.

Filmul are o linie temporală accelerată, ceea ce probabil s-ar întâmpla în zile sau săptămâni, aici este concentrat în câteva ore pentru a crește efectul dramatic, astfel încât se trece imediat de la apariția virusului până la un oraș în carantină în care lumea este complet nemulțumită de modul în care autoritățile își fac treaba. Nu sunteți singurii, vă înțelegem păsurile. Și deși hiperbolizată răspândirea, nu are cum să te lase rece (de fapt, are, pff, ce morbid sunt) și să nu te ia cu niște fiori înghețați pe șira spinării. Dacă nici filmul ăsta nu ne face responsabili, atunci nimic nu ne va face.

Pe lângă obligatoriile secvențe cu efectele terifiante, mortale, sângeroase și distructive anatomic pe care le are virusul (și cei cu inimă slabă ar putea avea ceva palpitații la anumite secvențe greu de digerat), filmul se axează și pe problema socialo-politică pe care o ridică o asemenea situație.

Și nu este deloc departe de adevăr (chiar dacă se exagerează, sau nu?). Până la urmă ce ar fi mai bine de făcut puși într-o asemenea situație? Se creează două părți ale baricadei în totală opoziție, cu două filozofii diferite, una poate fi considerată populară, alta cinică, una rea, una bună, însă totul este mânjit cu gri.

Sunt curios ce soluție ați alege voi din cele două propuse în film, că eu încă nu m-am decis, ambele au avantaje dar fiecare dintre ele vine la pachet cu un număr imens de bătăi de cap și posibile efecte la nivel planetar, atât uman, cât și diplomatic.

Filmul te răscolește emoțional, este imposibil să nu verși o lacrimă, este practic un reflex pavlovian, fără să vrei, creierul este determinat să apese butonul care dă drumul lacrimilor, are câteva secvențe de-a dreptul oripilante care te pun pe gânduri gen: „Vai de p…..azuzul meu, ce-ar fi dacă și în realitate?”, nu lipsesc momentele tensionate în care știi ce urmează să se întâmple dar asta nu împiedică bucile să formeze un zid impenetrabil prin care nu ar trece nici măcar o moleculă de virus, drama este la fiecare pas, faptele eroice sunt prezente la datorie, comportamentul bovin demonstrat de copitatele umane este și el prezent (pe acesta îl vedem și la televizor în contextul epidemiei de coronavirus, mai periculos decât orice virus mortal este omul prost și iresponsabil), ce să mai, are toate ingredientele necesare unui disaster-movie.

M-am înfierbântat și uitam să zic de simptomele care au scăzut nota filmului. Mă refer în special la comportamentul tembel al unor personaje de la care aveai alte pretenții și, în special, și poate fi o chestie de chițibușar, la modul inapt în care unii actori își purtau măștile pe mufă, m-a scos din atmosferă pentru că mă umfla râsul când îi vedeam pe unul și pe altul cu masca prea mare atârnând jumătate de metru sub bărbie, lăsând loc să treacă pe acolo un camion, darămite un virus infinitezimal.

Bine, nici scenariul nu este unul de natură să scoată filmul din carantină și să îl ducă într-o zonă elevată și sigură de să-l ții minte peste ani și ani, își trage seva din Contagion, dar, per ansamblu, The flu este un film apt și, mai ales, teribil de contemporan cu situația actuală, nerecomandat celor care se sperie ușor pentru că ar putea lua de bune măsurile din film și s-ar panica și mai rău decât sunt acum.

Eu îl vaccinez cu un 7.

3.5 out of 5 stars (3,5 / 5)

Trailer:

Link IMDB

Link RottenTomatoes

Facebook Comments

About admin

Check Also

The sound of music

Top AFI 100 Locul 040 – The sound of music Fac ce fac și mai …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *