Nipemi Trăncăneală despre filme
Related Articles
Pofta mea nesățioasă pentru filme cu time travel m-a dus la The girl who leapt through time (Toki o kakeru shôjo), un anime japonez din 2006.
Având în vedere că o altă animație, Your name, este printre filmele mele favorite ale decadei 2011-2020, nu am zis nu producției de față chiar dacă premisa părea că nu mi se adresează neapărat mie, ci generației adolescentine.
În The girl who leapt through time o avem pe Makoto, o puștoaică de liceu zăpăcită, care întârzie mereu pe unde are de ajuns, care nu este chiar o domnișoară șablon, fiind mai băiețoasă din fire pentru că-și petrece mare parte din timpul liber pe terenul de baseball alături de Kousuke și Chaiki, cei mai buni prieteni ai săi.
Ca atare, viața ei este plină de mici momente în care face prostioare, ba dă chix la test, ba întârzie la ore, ba se face de râs la diverse proiecte școlare, chestii tipice pentru un adolescent cu capu-n nori.
Nu știu prin ce magie animată Makoto capătă brusc puterea de a călători în trecut. N-am înțeles prea exact mecanismul, aparent nu este ceva secret în universul ei, așa că iau de bună premisa. Nu are nevoie de mașinării sofisticate, de găuri de vierme, de recombinări genetice, pur și simplu își imaginează unde vrea să ajungă și, de-a tumba, se trezește fix acolo. Și ce n-am mai priceput, a fost ce face efectiv, practic se întoarce în timp, dar îl și resetează pentru că nu se întâlnește cu ea din trecut, devine ea din trecut, există o singură versiune a ei indiferent de câte întoarceri în timp face.
Sunt sincer încă din startul părerii mele despre filme, după cum pornește The girl who leapt through time nu am considerat că are ceva ce să mă încânte la el.
Makoto nu face altceva decât să-și folosească abilitatea fantastică pentru a îndrepta erori minuscule din viața ei, ceea ce un adolescent crede că este important, nicidecum nu se gândește la ceva cu adevărat util.
Mai un test trecut cu brio, mai o masă delicioasă, ați prins ideea, aiureli din astea care ar impresiona persoanele care încă n-au trecut de 20 de ani.
Eh, dar filmul devine serios pe măsură ce înaintează în poveste și atenția mea este accentuată cu fiecare decizie pe care Makoto o ia și afectează din ce în ce mai mult universul în care ea există.
Seamănă, dacă vreți, cu The butterfly effect.
Animația nu iese din tiparele stilului japonez, nu se stresează ei prea mult cu fotorealism, este o animație clasică, desenată, cu multe momente în care te uiți la poze statice, fără ca personajele să se miște, nu vă așteptați la minunății a la Pixar. Nu înseamnă că arată urât, culorile sunt vibrante, stilul a la Ghibli fiind folosit la capacitate maximă.
Dar nici nu contează neapărat stilul animației, ci povestea care se transformă rapid dintr-una jovială și adolescentină într-una sumbră și matură pentru că, așa cum este de așteptat, repercusiunile călătoriei repetate în trecut devin tot mai extinse și mai grave pentru personajele implicate.
Însă nu este nimic nou sub soare, veteranii filmelor time travel vor identifica rapid anumite găuri în scenariu și câteva decizii stupide luate de Makoto și, mai ales, o decizie înțeleaptă, dar care ar fi dus la sfârșitul rapid al filmului, pe care Makoto n-o ia nici s-o picuri cu ceară pe răni deschise.
Filmul se concentrează prea mult pe bălării adolescentine și pe baseball în loc să vireze către o construcție zdravănă a personajelor astfel încât să mă intereseze mai mult soarta lor.
Nici ritmul în care se curge povestea nu este unul fluent, o arde prea lent la început și apoi spre final o ia razna, îngrămădind brusc prea multe evenimente, unele fire secundare fiind fără rost și lăsate în final în coadă de pește.
Dincolo de banalitatea poveștii, aș fi trecut cu vederea asta, ce m-a supărat la The girl who leapt through time a fost lipsa totală a emoției. Anime-urile pe care le-am văzut până acum (puține, ce-i drept, spre rușinea mea) au reușit să mă stimuleze emoțional și să-mi stoarcă lacrimi, exemple grăitoare fiind Your name sau Grave of the fireflies (cred că nu există ființă umană care să nu plângă la cel din urmă).
La filmul de față ciu-ciu, s-a uscat șervețelul umed tot așteptându-mă să-l folosesc.
Are o abordare diferită, personajul care are puterea nu o folosește în mod responsabil și nici nu vrea să salveze lumea, probabil am face la fel dacă ne-ar pica în mâini o asemenea abilitate, dar asta este insuficient pentru a transforma The girl who leapt through time într-un time travel movie memorabil pentru mine.
Cum în film se dau teste școlare inopinate, o să notez și eu cu 6 The girl who leapt through time.
(3 / 5)
