Nipemi Trăncăneală despre filme
Related Articles
Top AFI 100
Loc 017 – The graduate
The graduate este un coming (era să scriu scârbos cumming) of age movie în care Dustin Hoffman (Midnight cowboy, All the president`s men, Tootsie, Outbreak) îl interpretează pe Ben, un tânăr ce se apropie de vârsta de 21 de ani și este vedeta incontestabilă a familiei, mândria care a obținut nu știu ce mare premiu și a venit acasă triumfător să fie prezentat ca un bibelou prietenilor.
Omul nu este prea încântat de atenția pe care o primește, fiind cam timid din fire, dar habar nu are ce îl paște pentru că nu trece mult și își face apariția în scenă puma umană, doamna Robinson (Anne Bancroft).
Cu vrăjeala la purtător, dintr-o conversație aparent inocentă ne dăm seama că duduia are niscai gânduri ce nu au legătură cu neprihănirea.
Mai pe înțelesul nostru, doamna are eoliana neînvârtită de ceva vreme și vede în Ben în tânăr ce are plămânii puternici și poate presta bine cu suflul.
Ăsta mic, având șampania agitată de multă vreme și cu dopul nepocnit, ce să facă? Pică în mrejele doamnei Robinson.
Însă belea mare, că în familia lui Robinson se mai preumblă o ființă feminină ce are și ea multe farmece la purtător, mă refer la fata Elaine pe care Ben pune ochii.
Și uite așa se naște un conflict în vintrele lui, să rămână la babarditul bunăciunii băbăciuni, un lucru sigur, sau să riște să dea cu crosa în gaura cu numărul 18 a tinerei Elaine?
The graduate este unul din cazurile în care nu mă aflu pe aceeași lungime de undă cu ăștia care au compus acest Top AFI 100, nepricepând neam ce caută acest film aici. Bașca atât de sus. Serios? Acesta este mai bun decât un Inception? Decât un Scarface? Decât un The green mile?
The graduate se reduce la conflictul din mintea și pantalonii lui Ben, a cărui evoluție pe parcursul filmului este evidentă, de la un timid virgin la un fu(s)tangiu notoriu, prima lui ieșire în lume dându-i un curaj nebun, dar și prostesc.
Așa, și? Care-i faza?
Filmul nu este deloc verosimil din cauza distribuției extrem de nereușite. Nu aveam cum să pun botul că doamna Robinson avea dublul vârstei lui Ben când Anne Bancroft și Dustin Hoffman erau despărțiți de nici măcar 6 ani, la lansarea filmului ea avea 36 de ani, iar el împlinise 30 de ani. La fel cum nici cuplul mamă-fiică nu a fost credibil, pentru că actrița ce o întruchipa pe Elaine (Katharine Ross) avea pe atunci 27 de ani, deci cu doar 9 ani mai mică decât Anne Bancroft.
Dacă Mike Nichols, regizorul, a vrut să șocheze cu un subiect tabu, o iubire între o doamnă mai în vârstă și un tânăr de-o seamă cu fata ei, atunci nu prea i-a reușit. Sau, mă rog, poate acum pare banal subiectul prezentat în film.
Desigur, nu mi-au rămas străine temele subliminale abordate de film, Ben semnificând aici zona tampon dintre sfârșitul inocenței adolescentine și începutul maturității întinate, neregăsindu-se în vreuna din cele două ipostaze, unele imagini sunt simbolice și redau singurătatea sufletească a lui Ben care, deși este înconjurat de un ocean de oameni, se simte ca într-un deșert arid.
Probabil neînțelegerea mea a filmului se naște și din diferența de generații, fix ceea ce prezintă The graduate. Cred că trebuia să fiu efectiv înfipt cu buletinu-n anii 1960 pentru a aprecia filmul la adevărata lui valoare, la ce a vrut să însemne pentru acea vreme.
Personajul Ben nu pare a fi bine conturat, sunt multe contradicții, una ni se spune la început, că vai ce caracter puternic are, cum a făcut el atâtea chestii de lăudat la liceu, dar în realitate se comportă ca un bădăran sictirit și este greu de crezut că este același cu cel caracterizat anterior. Și pare și un pic prostălău prin acțiunile pe care le ia mai târziu în film. Nu puteam crede că ăsta este mândria liceului când vedeam cât de dobitoc acționează în film.
Nici Elaine nu pare cea mai inteligentă ființă, deși ambii pare-se că au zbârnâit în liceu cu materia cenușie, îmi tot generau reacții: „Pe bune măi? Atât vă duce capul?”
Singurul aspect care m-a dat pe spate, evident cu consimțământul meu, a fost coloana sonoră excepțională semnată de Simon & Garfunkel din care se remarcă The sound of silence, una dintre cele mai bune melodii în topul meu personal.
Și da, mai este replica foarte celebră devenită și subiect de melodii: Are you trying to seduce me?
Nu mai lungesc inutil preludiul și dau drumul unui 5 pentru The graduate.
(2,5 / 5)
Trailer:
