The grudge

Se vede că este ianuarie și încep să curgă gunoaiele mai ceva ca la Glina, The grudge este primul film lansat în 2020 pe care l-am văzut și anul a pornit mirobolant. Ghilimelele de rigoare vă las pe voi să le adăugați.

Nici nu știu unde să-l încadrez, remake, reboot, reshit? Oricum, ceva cu prefix re pentru că reia povestea copilei cu părul lung și nespălat, deși stă numai prin cadă și prin duș, care își trimite sperieturile din Japonia taman în USA, să-i terorizeze și pe ăștia.

The grudge nu face referire la filmele americane cu același titlu din deceniul trecut (2004-2009), dar are câteva trimiteri la originalul japonez Ju-on din 2002.

Andrea Riseborough este detectivul Muldoon, o mamă singură cu un copil, deh, nu se mai poate film de groază fără un părinte singur (cu celălalt evident mort), care se mută, ați ghicit, la dracu-n praznic, unde dă peste o secție de poliție sictirită. Este luată în primire de Goodman (Demian Bichir care a scăpat de The nun, dar a dat peste The grudge, cade din lac împuțit în latrină infectă) pentru că are un caz sinistru, o casă părăginită unde se pare că lumea, cum pune piciorul acolo, cum dă de muncă preotului și groparilor.

Și după ce aflăm că în casa aia au murit două armate de oameni, ce își zice regizorul că ar fi mișto pentru public? Să bage flashback-uri cu respectivii decedați pe vremea când încă abureau oglinzile și să ne arate cum au ajuns să-și ia măsurători pentru coșciug.

Wow, tare, ce să zic. Așa creezi tensiune, arătându-mi secvențe cu personaje despre care știu sigur că vor muri pentru că filmul o lălăie multă vreme în trecut.

Nu se întâmplă efectiv mai nimic în The grudge care să contribuie la bunul mers al poveștii pentru că aproape tot ce vedem deja s-a întâmplat și nu mai are influență asupra poveștii curente.

Practic Muldoon ajunge în oraș, ia la cunoștință de cazul terifiant, filmul ne duce în trecut arătându-ne ce s-a întâmplat și revine spre final în prezent cu aceeași Muldoon încercând să rezolve cazul, deși nu era nimic de rezolvat la el.

Scenariul este realmente infect, nici nu este de mirare având în vedere că este scris de regizorul Nicolas Pesce care are 3 filme scrise/regizate până acum, acesta de față fiind cel mai lung la vreo 85 de minute.

Din prima îți dai seama că omul nu este în stare să screamă o poveste de lungmetraj, dacă tai din genericul de final și din început, rămân minute de un episod de serial prost.

Nici nu știu de ce se numește The grudge pentru că în afară de câteva scurte pomeniri de Japonia și vreo 10 secunde în care apare nespălata, nu există nicio legătură cu povestea originală, ci avem o casă bântuită de decedații anteriori care nu au altă treabă decât să sperie lumea și cam atât.

Până când dragi cititori să mai suportăm filme cu spirite răzbunătoare care trag de timp să-și rezolve poftele malefice? Și care folosesc aceleași trucuri ieftine pentru a elibera vezicile personajelor și a le maroni lenjeria intimă?

Dacă filmul ar fi fost realizat fără zgomotele puternice în așa-zisele momente de sperieturi, ar fi rămas doar o comedie proastă și atât.

Inaptul ăsta de regizor nu face altceva decât să reia batalionul de clișee din astfel de filme și ne intoxică până la sucombare cu uși care se deschid singure, cu lumini pâlpâitoare, cu umbre fantomatice, cu apariții cică surprinzătoare dar care nu sperie pe nimeni pentru că știi exact cum, unde și în ce mod vor răsări pe ecran.

Iar personajele sunt dintre cele mai cretine, dacă există cea mai proastă decizie într-o anume situație, cu siguranță IQ-ul lor de nivelul unor Mariane îngropate adânc fix pe aia o vor lua.

Dacă iei o maimuță mai inteligentă și îi arăți 30 de filme de groază, fac pariu că și ea poate fi capabilă să regizeze o asemenea producție la fel de prost precum a făcut-o nenea ăsta. Ea măcar ar avea o scuză, este maimuță.

Plus de asta, filmul arată groaznic, acțiunea are loc în 2004-2006, dar totul arată de parcă ar fi în anii 1980 cu tehnologie antică, de la computere la televizoare.

Moțăiam în sală de plictiseală, noroc că mai bubuia câte ceva prin film de mă mai trezea din picoteală pentru că The grudge este orice, numai horror nu.

M-a mai și băgat în confuzii pentru că la un moment dat am crezut că-s la alt film, aici apărând și Lin Shaye care joacă și în franciza Insidious, și uite așa am aflat că după The last key, alt jeg de film de ianuarie, anul ăsta o să mai iasă o parte la Insidious.

Iar copilul detectivului apare doar la început, apoi dispare mare parte din timp, am crezut că am ațipit și i-a făcut vreun duh nehalit felul și nu am fost atent. Ei aș, puradelul a fost doar de decor, să dea bine la numărul de personaje inutile din film.

M-am lungit, și am făcut-o de pomană, doar să umplu ecranul cu scris pentru că nu am nimic bun de spus despre film, este doar o producție găunoasă, făcută în cel mai leneș stil posibil, fără vreo fărâmă de originalitate (deja am pretenții mari), previzibil precum evoluția cursului leu-euro și fără absolut nicio parte pozitivă.

Nici nu există dubii că The grudge va prinde cu siguranță top 10 filme proaste pe 2020, fiind deja candidat serios la coroana cu rahat, cu greu va putea fi depășit, poate doar dacă iese sequel la 5gang.

Nu-mi rămâne decât să-i dau 1, măcar chinul a fost scurt.

0.5 out of 5 stars (0,5 / 5)

Trailer:

Link IMDB

Link RottenTomatoes

Facebook Comments

About admin

Check Also

Peninsula

Peninsula este un spin-off al lui Train to Busan, eu refuz să îl numesc sequel …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *