The impossible

The impossible

The impossible, sau Lo imposible (titlu original), este o coproducție spaniolă-americană care redă o părticică din dezastrul produs de tsunami-ul devastator din Oceanul Indian care a lovit coasta asiatică a doua zi de Crăciun în anul 2004, afectând grav zone largi din țări precum Indonezia, Sri Lanka, Thailanda, Maldive sau Malaiezia.

Filmul se axează pe drama unei familii (aici australiană sau britanică, în realitate, una spaniolă, deh, înflorituri de dragul înfloriturilor) ajunsă în vacanță în stațiunea Orhideea din Khao Lak. Familia este formată din Maria, soția, Henry, tatăl, și cei trei băieți, în ordinea descrescătoare a vârstelor, Lucas, Thomas și Simon.

Dacă nu ai ști despre ce este filmul, ai crede că ai în față o comedie romantică, atât de odihnitor și plin de bucurie pare filmul, toată lumea zâmbește, este relaxată, se distrează, se joacă pe malul oceanului sau citește în liniște la marginea piscinei, deh, chestii de făcut când ești în vacanță.

Nimic nu prevestește nenorocirea cruntă care lovește subit, pe nepregătite, tsunami-ul vine valvârtej, ca un monstru flămând și nu ratează nimic în calea lui, distrugând cu o forță de nestăvilit tot ce întâlnește, transformând în ruine orașe întregi, aducându-le la stadiul epocii de piatră într-un timp extrem de scurt.

Familia este ruptă în două, Maria rămâne cu Lucas (și pe ei se axează filmul în cea mai mare parte), crezând, pe bună dreptate sau nu, că restul, adică Henry și ceilalți băieți au murit.

Filmul te face să crezi că lucrul cel mai grav care se poate întâmpla într-un astfel de caz este chiar tsunami-ul, dar rapid te lămurești că nu este așa, abia după ce totul se așează începe cu adevărat drama a milioane de oameni dezrădăcinați de casele lor, rupți de familiile lor, răniți, uciși, mutilați de această forță a naturii de o cruzime infinită, dar în același timp sinceră și lipsită de orice urmă de răutate, fiindcă este doar natură, nimic mai mult, nu are gânduri ascunse.

Toată această dramă imensă ne este prezentată prin ochii celor doi protagoniști care, deși plini de răni și aflați la capătul puterilor, nu se lasă pradă deznădejdii și încearcă din răsputeri să ajungă la un loc sigur.

Pe parcurs mama nu ratează ocazia de a-i preda fiului o lecție de viață neprețuită pe care cu toții ar trebui să o băgăm la cap dacă vrem să ne numim în continuare oameni.

Modul în care The impossible redă atât calamitatea denumită tsunami, cât și urmările tragice și aproape imposibil de descris în cuvinte, te lasă cu inima în țăndări și cu sufletul apăsat de drama trăită de atâția oameni simpli, nevinovați, puși în fața unei situații crunte și întrebându-te tu cum ai reacționa într-un asemenea moment terifiant.

Filmul nu te lasă să respiri decât în primele minute, când faci rapid cunoștință cu familia Bennett (Belon în realitate) pentru că te aruncă în mijlocul dramei foarte repede și din momentul în care nenorocitul de tsunami lovește, nu mai ai nici o clipă de respiro, practic regizorul te azvârle violent în mijlocul valurilor murdare, pline de deșeuri, dărâmături, morți, boli, moloz, copaci, toate transformate în arme letale de către furia apelor.

De apreciat aspectul practic al efectelor speciale, foarte puțin CGI folosit, s-a pus accentul pe realism și asta se vede din plin, totul poartă ștampila unei realități terifiante, crude, nemiloase, care nu ține cont de culoare, avuție, rang, vârstă, toți suntem egali în fața naturii dezlănțuite.

Nu ai cum să rămâi stană de piatră în fața tragediei suferite de atâția oameni și chiar dacă se mai apelează la anumite tactici de forțare a lăcrimării, asta nu reduce cu nimic groaza și, în același timp, speranța trăită de acei oameni prinși în mijlocul dezastrului.

Nu lipsesc adăugirile specifice pentru a mai da o pensulă în plus tabloului, dar în mare parte, filmul respectă povestea Mariei Belen, care a fost parte activă la realizarea filmului, asigurându-se că totul este redat cât mai aproape de realitate.

Actorii joacă impecabil, cel mai mult timp îl petrecem cu Naomi Watts (Maria, nominalizată pe bună dreptate la Oscar pentru cel mai bun rol feminin) și cu Tom Holland (Lucas, proaspătul Spiderman).

Ambii reușesc să redea atât de multe emoții și trăiri prin puținele cuvinte pe care le rostesc pentru că în mijlocul unei asemenea incomensurabile drame în mod sigur nu îți arde de taclale când principala ta preocupare este supraviețuirea.

Nu degeaba Juan Antonio Bayona a primit cheile următorului Jurassic World, demonstrând că poate îmblânzi un film de mari proporții, așa cum a fost The impossible și că este capabil să îmbine milioane de piese în mișcare pentru realizarea unui film coerent, emoțional, instructiv, care îți va atinge atât inima, cât și creierul.

The impossible reușește să prezinte cu lux de amănunte cât de periculos, terifiant și mortal poate fi un element atât de pașnic în aparență, acea simplă îmbinare a unui atom de oxigen cu doi de hidrogen, îmbinare cunoscută de noi sub banala denumire de apă.

Îți arată că în asemenea momente singurele lucruri care mai contează sunt speranța, solidaritatea cu cel de lângă tine, chiar dacă este un necunoscut, un simplu gest, un ajutor minim oferit poate schimba complet viața unui om, să ajuți nu costă nimic, dar efectele pot fi neprețuite.

The impossible este o dramă de nota 9, sunt destule momente în care vei izbucni în șuvoaie de lacrimi, dacă îmi veți spune că nu ați plâns în măcar două momente diferite din film ori nu vă cred, ori aveți ceva tendințe de psihopat.

 

(4,5 / 5)

 

Trailer

Link IMDB:

Link RottenTomatoes:

 

About admin

Check Also

Adrift

Adrift

Pluteam în derivă prin colecția de filme, neștiind ce să vizionez, când mi s-au scufundat …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *