The Irishman

Îmbătrâneam și credeam că nu mai apuc să văd The Irishman, proiectul la care Martin Scorsese lucrează de atâta timp.

În sfârșit, a apărut pe Netflix, ceea ce este rușinos pentru marile studiouri, Martin Scorsese (chit că a dat destule rateuri la viața lui) nu este un regizor să îl retrogradezi pe Netflix. Îi dai cât îți cere pentru film fără să mai comentezi.

Povestea din The Irishman se învârte în jurul lui Frank Sheeran (Robert de Niro), un simplu șofer de camioane frigorifice care mai subtilizează câte-o halcă de carne pentru a o vinde unor gangsteri și uite așa își face loc an de an, pas cu pas, în mafia italiană, chiar dacă este irlandez.

Este luat sub aripa protectoare a lui Russell Bufalino (Joe Pesci) și ajunge, la un moment dat, umbra păzitoare a lui Jimmy Hoffa (Al Pacino).

Deja numele de actori pe care le-am înșirat sunt unele legendare, dar nu se termină aici, în distribuție se mai regăsesc alți grei ai filmelor de gen precum Harvey Keitel, dar și alți actori cunoscuți ca Jesse Plemons (El Camino, Game night), Anna Paquin sau Ray Romano. Mai lipsea Ray Liotta și panoplia gangsterilor din filme era completă.

The Irishman urmărește viața în retrospectivă a lui Frank care ne-o povestește de pe scaunul cu rotile dintr-un azil de bătrâni și se întinde pe mai multe decade, fiecare perioadă reprezentând și câte o scară evolutivă pe care urcă Frank.

Filmul este o epopee cinematografică la cele 3 ore și jumătate, cât este durata acestuia, dar, sincer, nu am simțit când au trecut. Nici măcar pauză nu am pus să-mi văd de niscai treburi fiziologice, am uitat de toate din momentul în care am pornit The Irishman.

Încă de la prima secvență și primele acorduri ale coloanei sonore bazată pe mult jazz și muzică veche s-a simțit atingerea magică a lui Scorsese, maestrul filmelor cu gangsteri.

Îmi este greu să nu-l compar cu alte filme de gen, în special cu Goodfellas, dar The Irishman este diferit, aici personajele au un comportament aparte, sunt ei mafioți, dar nu opulenți.

Este brutal, dar fără să fie violent în adevăratul sens al cuvântului, este evident că pe parcursul celor 210 minute se mai și moare, se mai și împușcă, dar accentul nu cade pe războiul dintre familiile din Mafia, război bazat pe sânge și pe cadavre multe, ci pe lupta dusă oarecum la nivel diplomatic, pentru că predomină dialogul, unul fermecător, iar scenariul este plin de secvențe în care nu se întâmplă nimic, dar sunt foarte tensionate prin prisma vorbelor cu tâlc rostite de personaje sau a mimicii subtile, dar edificatoare.

Sunt foarte interesante și anumite inserții pe parcursul filmului care ne oferă informații succinte și utile pentru spectator pentru a înțelege amploarea acestei organizații, dar și pericolul imens care-i paște pe membrii săi în ciuda influenței monumentale pe care o au.

Personajele au timp să se dezvolte, filmul nu se grăbește nicăieri, permite protagoniștilor să ne dezvăluie caracterul lor atât prin faptele întreprinse, cât și prin momentele de acalmie care uneori se traduceau prin priviri aruncate într-o tăcere deplină, dar care spuneau atât de multe.

The Irishman atinge evenimente importante din istoria Statelor Unite ale Americii și chiar dacă aveam ceva habar despre finalitatea poveștii lui Jimmy Hoffa, filmul rămâne de-a dreptul captivant.

Martin Scorsese redă excelent transformarea radicală a unui simplu muncitor, Frank, care dintr-un șofer ajunge o căpetenie de vază a mafiei italiene, și o face datorită loialității și seriozității de care dă dovadă, calități mult râvnite și apreciate în sânul acestei caracatițe care se întinde până la cele mai înalte niveluri.

The Irishman este un film în care personajele principale sunt niște nenorociți de joasă speță dar, paradoxal, de care te atașezi. Nu se dedau de la amenințări, crime, șantaje, fraude, extorcări, escrocherii, șpăgi, trădări, delapidări, minciuni, înșelătorii, dar, în același timp, au o anumită conduită morală, trăind după reguli bine stabilite pe care cu greu sau deloc le încalcă, fapt de apreciat, chiar dacă într-un final sunt doar niște lepre.

Nu este bazat pe opulența caracteristică acestui tip de personaje, pe fastul care te ia prin asalt din toate părțile, filmul se vrea mai mult o călătorie în mintea personajelor, a modului lor de gândire și de reacție în momente critice în care trebuie să decidă ce prevalează, ce are importanță în viața lor, iar această disecție este fascinantă.

Ce turbanul meu să zic de actorie? Este demnă de muntele Rushmore.

Robert de Niro este magnific în rol, are câteva scene care nu pot fi regizate, modul în care interpretează este nativ, niciun regizor nu ar putea scoate o astfel de performanță de la vreun alt actor, totul vine natural.

Iar Al Pacino nu se lasă mai prejos, cu răbufnirile lui de furie și potopul de injurii ne arată că încă este un titan al actoriei.

Scenele în care cei doi discută nimicuri, la prima vedere, sunt spectaculoase și m-a luat cu fiori să-i revăd față în față într-un film cu adevărat bun (Godfather 2 și The heat nu intră-n calcul, că acolo nu prea s-au văzut, iar de Righteous kill nu vreau să pomenesc).

Și când lângă ei se mai bagă și Joe Pesci deja nu știu dacă mai pot cere ceva de la un astfel de film.

Ce să mai, prezența lor este magnetică, nu poți să-ți iei privirea de la ei. Personajele interpretate de cei trei monștri sacri transmit fiori macabri doar din priviri, până și dracul s-ar pitula sub fusta mă-sii de frică să nu-i supere pe mafioți. Asta fără să mai pomenesc despre tertipurile, comploturile, schemele, asasinatele și alte mârșăvii pe care le coc cu o lejeritate înfiorătoare.

Dă-le un scenariu excelent și o poveste meritorie și vor scoate din ei tot ce au mai bun, chiar dacă-s trecuți de 75 de ani.

Să nu uit să menționez că printre producători se află și Irwin Winkler, poate numele nu vă spune multe, dar filmele produse de el da: Rocky, Goodfellas, Raging bull, The wolf of Wall Street, Creed.

Finalul este cutremurător (cel puțin pentru mine așa a fost), fără spoilere, nu că ar fi de vreo violență apoteotică, dar trebuie să spun că mi-a sădit groază-n suflet pentru că este incredibil de trist și te face conștient de un anume lucru de care cu toții ne temem.

Nu închei fără să spun ceva și despre elementul tehnic care l-a întârziat atât de mult, anume procesul de întinerire folosit pentru actori. Sunt rare momentele în care se văd anumite erori, gen filmări din spatele actorilor unde este evidentă prezența dublurii sau neconcordanțe audio generate de motion-capture, dar în rest nici nu sesizezi ceva deranjant la această tehnică dusă aproape la perfecție. Se folosește și mult machiaj și la un moment nu mai știi dacă așa arată acum la vârsta lor reală sau sunt efecte speciale.

Din păcate, se poate întineri fața, dar nu și corpul, moaca era tânără, dar mișcările erau de oameni bătrâni.

The Irishman nu este un film perfect, are câteva secvențe lungite, dar nu multe, îi lipsește acel je-ne-sais-quoi care să-l facă special precum Godfather sau Goodfellas, dar Martin Scorsese ne arată că și la vârsta lui înaintată încă mai are o atingere de Midas și filmul reprezintă (iar o să-l supăr) Avengers-ul filmelor cu gangsteri.

Editarea este aproape perfectă (în afară de erorile menționate anterior), ritmul, deși, lent te ține-n priză iar coloana sonoră întregește un film superb.

Știu că sună oarecum ciudat, dar este presărat și cu destule momente amuzante și este un film pe care l-aș revedea cu plăcere peste o perioadă de timp pentru că la cele 3 ore și jumătate ai cu ce să te delectezi și să descoperi la fiecare vizionare câteva ceva nou. Deși sunt impresionat de atâta talent pe pixel pătrat, pentru că i-a lipsit o enigmatică piesă pentru completarea puzzle-ului perfect, îi dau un 9.

PS. Și parcă după un asemenea film îi cam dau dreptate lui Scorsese, ăsta este FILM!!! Este o crimă că nu-i în cinema.

4.5 out of 5 stars (4,5 / 5)

Trailer:

Link IMDB

Link RottenTomatoes

Facebook Comments

About admin

Check Also

Eli

Bătrânul Netflix iese din nou la înainte cu Eli, un film thriller cu accente horror …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *