The magnificent seven

The magnificent seven

The magnificent seven este o producţie complet originală, cu o poveste absolut nouă, nemaivăzută pe micile sau marile ecrane. Ei aş, dar de unde, evident că este un remake al filmului cu acelaşi nume din 1960 care, la rândul lui, este o adaptare a clasicului japonez Shichinin no samurai (Seven samurai), unul din cele mai bune filme care au văzut lumina zilei până acum. Ştiu că este alb-negru, dar dacă vă consideraţi iubitori de filme şi nu îl vedeţi, atunci aţi trăit de pomană (desigur, din punct de vedere cinefil).

Povestea este arhicunoscută, nu i-au fost aduse modificări semnificative, un orăşel prăfuit din Vestul Sălbatic este terorizat de un întreprinzător lipsit de scrupule, pentru care nu există legi sau dacă există, nu e problemă, cei care le aplică sunt imediat cumpăraţi, un baron nenorocit ahtiat după bani şi putere, care are la dispoziţie o mică armată şi care ar face orice pentru a pune labele jegoase pe aurul mult visat, inclusiv îngroparea unui orăşel întreg.

După ce le este dat un ultimatum de 3 săptămâni, locuitorii orăşelului trimit o delegaţie în căutarea unor oameni bravi care să îi apere, evident, contra cost.

În calea lor oare cine răsare? Taman salvarea întruchipată de Chisolm, un vânător de recompense care la auzul numelui de Bogue (cel care terorizează orăşelul Rose Creek) se înhamă la treabă. Nu este greu de închipuit că la mijloc există o istorie între cei doi pe baza informaţiilor frugale oferite pe parcursul filmului.

Numai că nu se poate duce la război în curul gol, aşa că îşi trage o trupă de şoc, fistichie şi diversificată, de la cartoforul Faraday la lunetistul Goodnight, de la asiaticul cuţitar Billy la muntele de om Horne, de la mexicanul pistolar Vasquez la indianul săgetător Red. Unii se înhamă la misiunea asta sinucigaşă pentru bani, alţii din amiciţie pentru Chisolm, alţii pentru onoare sau că se plictisesc şi nu prea au ce să facă prin ogradă.

Trupa asta pestriţă singură nu este capabilă să facă faţă armatei angajate de Bogue, chiar dacă este formată în mare parte din brute lipsite de creier, dar numărul lor compensează lipsa de isteţime, aşa că în timpul rămas până la asaltul asupra orăşelului, cei şapte se chinuie cu tot felul de planuri care de care mai îndrăzneţe, başca antrenamentul oferit celor care nu au dat bir cu fugiţii şi au rămas să îşi apere moşia, chit că nu-s în stare să ţină în mâini cum trebuie o puşcoacă.

Sincer, mă aşteptam la ceva deosebit din partea regizorului Fuqua, care a mai lucrat cu Denzel Washington (Chisolm) la Training Day şi The equalizer, dar nu face altceva decât să ne ofere aceeaşi ciorbă reîncălzită, a se citi adaptată timpurilor noastre din punct de vedere tehnic.

Ce e drept, se pierde destul de mult timp cu prezentarea personajelor, până se întregeşte trupa trece binişor o oră, ai timp suficient să le înţelegi motivele sau povestea care stă în spatele unei vieţi tăbăcite şi, în multe cazuri, brăzdată de tragedii incomensurabile, dar asta nu înseamnă că filmul excelează la acest capitol, nu aduce nimic nou din ce am mai văzut în cele 2 filme ale căror nume le-am pomenit la început.

Singurul motiv al acestui remake este actualizarea vizualului, update asigurat de progresul în efecte speciale, este doar o îmbunătăţire de formă, pentru că fondul rămâne acelaşi, ba chiar pare un pic lipsit de substanţă şi de emoţii.

The magnificent seven este transformat oarecum într-un film popcorn, fără prea multe implicaţii sentimentale din partea spectatorului, un film la care trebuie doar să priveşti şi nimic mai mult, să te distrezi, nu să şi gândeşti.

Acţiunea este puţină, în vreo 2 ore şi ceva are doar 3 secvenţe de acţiune ca la carte, împrăştiate strategic şi răzleţ cât să te nu apuce o plictiseală cronică, dar ultima este cea mai captivantă, care te apucă de cojones şi nu îţi dă drumul decât după ce te-ai albăstrit la faţă. Nu lipsesc omniprezentele explozii bombastice, că nu sunt toate realiste pentru acea vreme, nici nu mai contează, avem şi dueluri specifice acestui gen de filme, başca nişte demonstraţii cu arcul, cu puşca lunetistă sau cu niscai cuţite buclucaşe, plus un munte de om care se pricepe la prăvălit, care îşi câştigă luptele prin gravitaţia pe care o exercită asupra adversarilor.

În rest filmul nu are ce să ne ofere în plus faţă de ceea ce văzusem anterior, nu a reuşit să impregneze acţiunea şi cu ceva emoţie, nici când mai crapă câte unul din cei şapte, nu e spoiler, doar nu vă aşteptaţi să scape toţi, nu simţeam vreun impuls să dau cep ochilor să las lacrimile libere.  Să nu îmi spuneţi că abia acum auziţi de filmele astea şi veţi fi luaţi prin surprindere când trupa magică începe să se împuţineze?

Actorii sunt mulţi, din păcate nici unul nu sare în evidenţă să ne dea pe spate cu vreo interpretare, sic, magnifică, nu îi mai înşir că ştiţi să căutaţi şi singuri.

The magnificent seven este un film mediocru, care te distrează pe alocuri, însă cam atât, este lipsit de substanţă, mai bine vizionaţi versiunea din 1960 sau Seven Samurai-ul lui Akiro Kurosawa, nu or arăta ele atât de bine sau nu te impresionează prin scandalul final, dar povestea este mai bine transpusă pe ecran şi cu siguranţă vă va smulge şi ceva lacrimi.

Un film care m-a lăsat rece, speram la ceva mai consistent, dacă voiam doar distracţie vizuală, băgam un film cu supereroi (chiar pe alocuri se aseamănă cu un astfel de film prin aptitudinile neverosimile pe care le deţin cei şapte), dar de la film intitulat The magnificent seven aveam aşteptări imense, mai mult de un 6 cu indulgenţă, din păcate, nu pot să îi dau, oricât de fan Denzel aş fi.

 

(3 / 5)

 

Trailer:

Link IMDB

Link RottenTomatoes

About admin

Check Also

The equalizer 2

The equalizer 2

The equalizer 2 este primul sequel pe care Denzel Washington îl trece în portofoliul său …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *