The man from nowhere

Ajeossi sau The man from nowhere este un film sud-coreean apărut pe marile ecrane în anul 2010, peliculă ce are rating R, vă scriu de la început să știți că nu este film cu prințese și feți-frumoși la care să caște gura orice țânc.

Ideea din spatele acestui film nu este complexă, avem parte de un deținător de amanet, un misterios destul de tinerel, încă fără nume, că nu punem ochii pe buletinul lui din prima, care-și vede de ale sale. Doar că tot este deranjat de o fetișcană, So-mi, care îi dă târcoale, băgându-se în seamă din lipsă de altă activitate.

Recunosc că relația pare ciudată la început, dar de vină este contextul actual al societății care ne-a impregnat niște idei perverse în creier. Nu, ăsta cu amanetul nu este vreun pedofil, relația lui cu So-mi este doar una de simplă amiciție, mai stă la o tacla cu ea, o mai ajută când și când cu un bol de supă, îi mai oferă un adăpost când mă-sa are invitați din ăia cu ghilimelele de rigoare.

Apropo de mă-sa, că de la ea se vor trage belelele, gagica asta, o dansatoare prin te miri ce club de fițe condus de niscai gangsteri, confundă heroina cu făina, subtilizează câteva pachete, suficient să pornească hărmălaia generală, toată lumea dorind să recupereze zestrea prețioasă. Și uite așa îl activează pe Cha Tae-sik, care nu acceptă ca So-mi să cadă în mâinile răufăcătorilor, așa că o dă pe stil Taken și acțiunea din The man from nowhere decolează.

Filmul nu este unul deloc scurt, are vreo două ore, așa că poate fi dezamăgitor pentru cei care vor bătaie non stop. Scenariul poposește destul de mult în ograda caracterizării, petrecem ceva timp cu cele două personaje, misteriosul singuratic și fetița băgăcioasă, relația dintre cei doi este construită cu minuțiozitate astfel încât să capeți drag de ambii, mai ales de cea mică.

Plus că, în același timp, sunt pictați și răufăcătorii, niște scârbe infecte dezagreabile și indezirabile, personaje din alea de l-ar face și pe Hitler să arunce umil cu propriul salut în direcția lor.

The man from nowhere se folosește perfect de ghicitoare: „Cum ții un prost în tensiune? Îți spun mâine!‟ pentru că în partea incipientă a filmului Cha dă câteva scatoalce dar camera prinde frică de el și nu prezintă cu lux de amănunte acțiunea, ci doar rezultatul ei. Îți induce ideea că personajul principal o arde bine de tot pe arte marțiale și alte stiluri de luptă, chit că nu-ți arată foarte multe, păstrează ce-i mai bun pe final.

Dar și când se dezlănțuie Cha asupra celor ce au avut tupeul să se atingă de So-mi, apăi o călătorie prin cazanele permanent încinse din iad va deveni o croazieră de lux comparativ cu ce îi așteaptă pe ăștia când Cha își scoate armele la înaintare.

Eh, acum m-am prins de unde și-a cam tras The equalizer inspirația, dar și, parțial, John Wick. Doar că pe vremea în care personajele jucate de Denzel Washington și Keanu Reeves erau încă în scutece, Cha Tae-sik făcea prăpăd violent în rândul dușmanilor.

Așteptarea merită pentru că acțiunea este una furibundă, Cha este versat în tot ce înseamnă modalitate brutală de a îmbogăți rapid pușculița popii. Cum stă bine unui asiatic, știu, clișeu, dar este adevărat, Cha stăpânește artele marțiale, mișcările lui fiind atât de rapide încât adversarii nici nu-și dau seama ce i-a lovit. Nu se lasă mai prejos nici când vine vorba de confruntări cu arme albe sau cu cele care necesită gloanțe.

Și jur că și Mission impossible: Fallout s-a inspirat din The man from nowhere, aceeași scenă cu bătaia din baie am regăsit-o aici aproape trasă la indigou. Doar că filmul de față s-a născut în 2009, Fallout în 2018.

O altă chestie interesantă la film a fost imprevizibilul previzibilului. Erau anumite secvențe pe care știam că trebuie să le aștept, dar modul în care ele se petrec tot m-a luat pe neașteptate.

Cât despre dramă și tragedie, slavă lui Buddha, avem cu nemiluita aici, asta îmi place la filmele sud-coreene, până nu-ți stoarce glanda lacrimală nu se lasă deloc pentru că îți pasă prea mult de personaje încât să nu te miște ce li se întâmplă. Și aici se petrec lucruri înfiorătoare, ceva ce americanii nu mai au curaj să arate prin filmele alea de sute de milioane de dolari că se oripilează pruncul și rămâne cu sechele.

Iată cum o premisă banală, și este banală din cale afară, cea a omului singuratic care caută răzbunare, este ridicată la un nivel înalt datorită execuției ireproșabile care construiește o relație de care ești interesat, pune pe tapet o atmosferă foarte tensionată, care are mai multe fire narative care se întrepătrund minunat și care m-a satisfăcut pe toate părțile, având tot ce îi trebuie, acțiune contondentă, emoții puternice, personaje tragice și nemernici dintre cei mai nenorociți. Plus că filmul este visceral, nu umblă cu mănuși, nu îți ascunde sub preș adevărul, ți-l servește în toată urâțenia lui.

Culmea este că actorul principal, Won Bin (The brotherhood of war), nu are prea mult de lucru cu replicile, cuvintele ies din el mai greu ca banii dintr-un card gol, dar simți că îl cunoști pe deplin doar după gesturile și mimica lui. Și fetișcana joacă fără cusur, bine, este și greu să nu ți se lipească de suflet un ghemotoc de fată drăgălașă care trece prin tot felul de nenorociri.

Să tot văd filme de acest gen, chit că nu-s originale, dar să fie bine făcute. Și, din punctul meu de vedere, nu consider că sunt darnic când îi ofer lui The man from nowhere, o dobândă de 10%.

5 out of 5 stars (5 / 5)

Trailer:

Link IMDB

Link RottenTomatoes

Facebook Comments

About admin

Check Also

The swordsman

Sătul de perioada contemporană, dădui cu The swordsman o fugă până prin anii 1600 în …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *