The martian

The martian

(4,5 / 5)

În acest review voi abera despre Interstellar 2, pardon, The martian, o să explic mai târziu de ce am făcut asemănarea asta.

Povestea e destul de simplă și e bazată pe romanul de succes, cum altfel, al unui nene, Andy Weir.

În timpul unei misiuni de colectare de praf și de bolovani pe, ați ghicit, Marte, se întâmplă niște furtună nesimțită și unul din membrii echipei, Mark, este pocnit de niște chestii metalice care îi împiedică ajungerea pe nava care era pe cale să decoleze.

Pusă în fața unei decizii grele, comandantul misiunii, Lewis, cu greu decide să-l lase acolo, crezându-l mort, altfel ar fi periclitat viața întregului echipajul și decât să moară șase, mai bine unul, sună dur, dar e decizia corectă.

Numai că surprize, surprize, până și Andreea Marin ar fi rămas cu gura căscată când a doua zi Mark se trezește acoperit de nisip, cu niscai găuri prin trup, dar viu, dăh, dacă era mort, nu se mai trezea.

Ajunge cu chiu, cu vai, la laboratorul implementat pe Marte, își îngrijește rănile dar apoi își dă seama că oricum e futut, că va muri destul de repede de orice, de foame, de sete, de aer, evident de lipsă de ele, că doar era pe Marte.

Dar gagiul nu se lasă cu una, cu două, e ditamai botanistul, adică nu e din ăla de pune botul la orice, ci botanist pe bune, așa că pune la cale un plan ambițios să cartofizeze planeta.

Asta în timp ce pe Terra toată lumea îi cânta prohodul, cu înmormântare, priveghi și toate cele. Numai că unul mai fâșneț pe acolo bagă o supraveghere de formă să se asigure că totul e în regulă, sau mai degrabă în neregulă pe planeta aflată permanent la ciclu și când colo, drăcia dracului, nen-tu Mark se plimbă pe acolo ca vodă prin lobodă.

Dar gata cu povestitul, de aici încolo avem de-a face cu 2 povești, una despre încercările care de care mai inovatoare de supraviețuire pe Marte și alta despre planurile care de care mai periculoase de salvare a astronautului nostru cel miștocar.

Filmul e belea mare dar în sensul pozitiv, nu tu acțiune din aia furibundă, să te îmbătrânească la vedere și să-ți bubuie timpanele cu milioane de litri de combustibil și kilograme de explozibili aruncați în aer, nu tu împușcături într-un ritm mai rapid decât poate goli o femeie câteva carduri de sărbători, nu tu mai nimic din spectacolul grandios cu care sunt învățat de la filme de acest gen.

Asta nu înseamnă că e vreo praștie de film cu efecte făcute cu pensula, nu, să ne înțelegem cum trebuie, nu e nici Interstellar sau Gravity dar nici cine știe ce răgălie de petardă de film.

E decent din punct de vedere tehnic, planeta Marte e prezentată, cred, habar n-am, că nu-s astronom, destul de realist, ca un teren arid, neprietenos, lipsit de orice formă de viață, ar fi fost culmea să joace poker cu niscai verzulii.

Simți că nisipul roșu îți e cel mai al dracu dușman, că furtunile răsărite din neant te pot lua pe sus cu tot cu habitat, că orice găurică îți aduce sfârșitul, mă rog, și pe pământ e la fel, dar aici mă refer la găurile din cască sau costum, nu la alea care sunt dotate și cu niște craci și niscai plastic de la brâu în sus.

Călătoriile Pământ-Marte și retur sunt prezentate foarte bine, deși nu se pune accent mare pe ele, dar un pic de respirație tot ți se taie când vezi priveliștea de senzație, cred că nu ne vom sătura vreodată de asemenea imagini.

Probabil băieții și-au făcut lecțiile destul de bine sau așa cred, din nou, habar nu am, dar bolboroseala tehnică, și e destulă, părea veridică, din când în când mai dădeam din cap aprobator doar ca să nu par prost și mă prefăceam că înțeleg ce tot îndrugă ăia pe acolo deși înțelegeam cam 2 din 10 cuvinte de specialitate.

Deci pe zona asta filmul s-a achitat cu brio de sarcină.

Dar nu aici e punctul forte al filmului, nicidecum, ci în trăncăneală, da, m-ați auzit bine, dacă în alte filme trăncăneala plictisește de moarte, aici e motorul care ține filmul în mișcare.

Practic, cea mai mare parte a filmului constă în monologuri purtate de Mark în fața camerei de filmat și conversații sub formă de chat cu pământenii în scopul închegării unui plan viabil de a-l aduce acasă, de preferat nu cu picioarele înainte.

Ați crede că m-am stricat la cap, cum dracu poate fi interesant un film în care mai mult se vorbește? Ei bine, se poate, și încă bine. Tot greul filmului cade pe Matt Damon, care-l joacă pe Mark, el e cel care face pelicula interesantă prin viziunea pe care o are asupra vieții și încăpățânarea de a nu se da bătut și de a găsi cu orice preț rezolvare la orice problemă care-i apare în cale.

Oho, și de apărut, slavă cerului, apar la minut.

Și pentru a nu se plictisi singur pe acolo, se tratează cu umor, da, e un film foarte hazliu, în ciuda premisei sinistre, izolat pe o planetă fără șanse de a fi salvat și fără mâncare decât pentru 1 an și ceva, Mark iese din fiecare belea cu inteligență și umor.

Își joacă rolul atât de bine încât la un moment dat aveam impresia că urmăresc o poveste reală, că totul se întâmplă cu adevărat, că el e chiar pe Marte și că aici, pe Pământ, lumea se dă de ceasul morții să găsească o metodă de a-l salva.

Strângi din dinți ori de câte ori apare o problemă, lovești cu pumnii în aer și strigi fuck yeah ori de câte ori o rezolvă folosindu-și cunoștințele dobândite sau transmise de cei de la NASA, te apucă plânsul când pe ecran apar mesaje gen la dracu, nu putem face asta, izbucnești în urale când vine unul mai deștept și le taie macaroana, ba putem reuși bă prostovanilor dacă facem cutare și cutărică.

Ce să mai, pe mine m-a captivat, aveam impresia că urmăresc în direct pe CNN desfășurarea adevărată a unei misiuni de salvare, am uitat că belesc fasolea la un film, la ceva fictiv.

Și asta datorită actorului principal. La naiba, omul s-a dedicat trup și suflet rolului, pe la final ajunge doar o schijă de om, cam cum consideră boambele din zilele noastre că ar trebui să fie modelul feminin de frumusețe, piele și os. Desigur, nu e numai el în film, o pleiadă de nume cunoscute sunt pe acolo, dar revenind la ce am spus la început, am zis că-i Interstellar 2 pentru că atât Matt Damon, cât și Jessica Chastain, cea care o joacă pe comandantul Lewis au fost în acel film, cam ciudat cum au reușit să joace în 2 ani consecutivi în 2 filme cu și despre spațiul cosmic. Mai sunt o grămadă, nu stau să-i înșir pe toți, 2 remarcați, Sean Bean care nu moare, spoiler, și al nostru Sebastian Stan. Ah, și mai e și Kate Mara, care mai risipește din gustul amar lăsat de Fantastic four.

Regia e a moșului Ridley Scott, care după niște dude teribile, The counselor și mai ales, Exodus, a revenit pe linia de plutire cu un film foarte bun.

Să dea dracu dacă găsesc ceva rău de spus despre film, poate ar mai fi trebuit niscai emoții la Mark, prea privește detașat posibilitatea morții pe o planetă pustie, prea ia totul în glumă, mintea nu pare a fi deloc afectată de atâta singurătate, pare un pic cam robot, te simți atașat de el, dar parcă ai vrea și ceva mai dramatic, cam asta a lipsit filmului, dramă adevărată, să mai dai o lacrimă, să uzi niște flori.

Per total un film excelent, nota 9, un film de sculare a spiritului, în care salvarea unui om e mai presus de bani și de interese politice, în care drama unui om aflat la milioane de kilometri depărtare devine drama unei întregi planete. E un pic utopic pentru că ne lasă cu amăgirea că în sufletul uman global mai dăinuie un pic de bunătate deși cu toții știm că suntem niște hiene în permanentă căutare de leșuri, probabil în viața reală, dacă s-ar fi aflat că un astronaut e izolat pe Marte, în secunda 1 i-ar fi fost jefuită casa. Dar gata, că mă ambalez și stric atmosfera.

Trailer

Link IMDB

Link RottenTomatoes

Link review

About admin

Check Also

Extinction

Extinction

Netflixam în sictir căutând să-mi omor timpul și am dat peste Extinction, l-am văzut pe …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *