The Matrix reloaded

După 4 ani de la senzaționalul The Matrix am avut parte de continuările The Matrix reloaded și The Matrix revolutions lansate în același an la o distanță de vreo 6 luni. Nu se poate unul fără celălalt, cam ca Infinity war și Endgame, să dau un exemplu pentru generația mai tânără,

Presupun că deja ați văzut The Matrix, așa că știți că Neo (Keanu Reeves – seria John Wick, Toy story 4) a produs ceva deranj în rândul mașinăriilor care conduc lumea și că inamicul său, agentul Smith, devine și mai întărâtat în misiunea sa de a-l prăpădi pe Neo.

Punctul central al celui de-al doilea film din franciza The Matrix este Zion, orașul din adâncul pământului în care oamenii liberi, scăpați din matrice, s-au ascuns și care acum este amenințat de o armată de sentinele expediată de baștanul Skynet, pardon, încurcai francizele, de cel care conduce cu o mână de fier opresiunea inteligențelor artificiale asupra omenirii.

Ghici pe cine pică misiunea de a stopa acest atac iminent al cărui succes ar fi echivalent cu sfârșitul umanității? Pe cine altcineva decât Alesul, alias Neo? Chiar dacă nu multă lume pune botul la profețiile biblice despre un salvator miraculos, Morpheus (Laurence Fishburne – The mule, Ant-Man and the Wasp) și Trinity (Carrie-Anne Moss – The Bye Bye Man) continuă să-și pună toată încrederea în Neo.

Deși nu se poate unul fără altul, încerc să fac recenzii separate pentru cele două sequeluri, de unii hulite, de alții iubite.

Se simte o schimbare de tonalitate în film, chiar dacă și primul era plin de percepte filozofice și religioase, erau bine integrate în film și nu păreau a fi un fel de liturghie nesfârșită. Din nefericire, The Matrix reloaded prea se aglomerează cu asemenea alegorii, parabole, meditații, discursuri metafizice, contemplații filozofice, exprimări ezoterice, tratate mesianice, ba chiar dialogul devine frustrant prin pseudo-palindromia sa. Ca exemple, avem prea multe replici din astea cu o profunzime de baltă gen: „O să plec pentru că o să plec‟. „Am venit pentru că am venit‟. La un moment devine cam enervantă repetiția asta doar de dragul de a părea dialogul mai profund decât este în realitate.

Se consumă mult timp cu asemenea exprimări și dialoguri sofisticate. Problema nu ar fi prezența lor, ci dispunerea lor neuniformă pe durata filmului pentru că se îngrămădesc în prima jumătate în loc să fie împrăștiate omogen pe tot parcursul filmului.

Problemele scenariului nu se opresc aici, continuă și pe partea logică, acum serios, cum au reușit oamenii să construiască un imens, titanic, oraș subpământean fără ca inteligențele artificiale să nu sesizeze acest lucru? Că doar nu l-au făcut în 6 zile ca Dumnezeu.

Amu` să nu credeți că am băut doar oțet și arunc cu venin înspre The Matrix reloaded, filmul, per ansamblu, mi-a plăcut, mitologia acelui univers este exploatată mai pe îndelete, sunt introduse noi personaje umane, dar și elemente vitale pentru întreaga construcție, care n-au fost deloc pomenite în prima parte, deși cunoscând importanța lor, ar fi trebuit să intre în discuții. Nu știu dacă frații Wachowski au gândit cele trei filme ca un tot unitar sau abia după primul The Matrix au scris scenariul celorlalte două filme, cert este că există o fractură de continuitate între primul film și sequelurile sale.

Acțiunea abundă în The Matrix reloaded, și pune etaj peste etaj peste fundația turnată de The Matrix, aici aplicându-se din plin motto-ul „Mai mult este mai bine‟.

Se repetă scenele din primul film, dar amplificate ca intensitate, grandoare, spectaculozitate și prolificitate în ceea ce privește uzul efectelor speciale.

Ca atare, filmul, deși impresionant ca vizual, a îmbătrânit mai rău ca The Matrix, pentru că sunt strigătoare la cer scenele în care a fost folosit CGI, cum ar fi lupta din părculeț a lui Neo cu tot neamul Smith, te loveau fără milă momentele în care acțiunea părea desprinsă dintr-un joc video, sau interminabila scenă pe autostradă absolut senzațională prin modul de filmare care îți transmitea o acută senzație de viteză de-mi căutam prin casă centura de siguranță, dar scenă care suferă de excesul de CGI vizibil în unele părți în care delimitarea dintre real și ecran verde era ridicol de evidentă. Dar acea secvență rămâne, chiar și așa, în ciuda problemelor ei, demențială.

Și coregrafia luptelor corp la corp merită aprecieri deși s-a cam exagerat, ăsta este cuvântul zilei, cu folosirea wire-fu-ului. Bătăliile sunt generatoare de testosteron, dar creierul bate un pic la ușa logicii pentru că prea zboară oamenii prin peisaj ca rațele în bătaia vânătorului.

Dacă The Matrix a fost filmul unei idei, The Matrix reloaded devine mult mai ambițios prin scenariu, se vrea mai întunecat, mai serios, mai elevat prin subiectele abordate, intră mult de tot în aspectul religios, pentru că n-ai cum să nu tragi o paralelă între Neo și Iisus, între Zion/Matrix și Rai/Iad. Filmul este plin de referințe și probabil trebuie să-l mai revăd de câteva ori pentru a le dibui pe toate.

În rest, actoria rămâne aceeași ca în prima parte, fiecare face ce știe mai bine, pe lângă trio-ul deja cunoscut, Keanu Reeves, Laurence Fishburne și Carrie Ann Moss, se bagă-n seamă în roluri secundare și Jada Pinkett Smith (Girls trip, Angel has fallen) și Monica Belluci (Spectre), iar multe dintre personajele nou introduse în film au nume cu rezonanță biblică sau mitologică.

După cum am scris și la început, The Matrix reloaded se termină ca-n coadă de santinelă, că n-are final, fiind doar jumătate din continuarea lui The Matrix, nu m-a bulversat atât de tare ca primul film, dar mi s-a părut bun, cu un scenariu prea încărcat și deloc bine echilibrat, dar mi-a plăcut cât să mă înscriu la 8 lecții despre arhitectură.

4 out of 5 stars (4 / 5)

Link IMDB

Link RottenTomatoes

Facebook Comments

About admin

Check Also

TAU

Când butonez excesiv telecomanda prin aplicația Netflix dau de filme precum TAU. Am văzut posterul …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *